Un dumnezeu prea mic

Cred şi o spun cu toată tăria că dumnezeu pe care-l slujim noi este un dumnezeu prea mic, un fals dumnezeu, care ţine locul Dumnezeului adevărat.

Mă uit că aproape nimic nu ne mai diferenţiază pe noi, presupuşii creştini, de ceilalţi, presupuşii “din lume”. Adică ce anume faci tu deosebit faţă de ceailalţi? Ce anume te diferenţiază pe tine de ceilalţi?

Faptul că citeşti o carte numită Biblie, puţin mai des decît ceilalţi? Asta nu înseamnă nimic. Credinţa ta te diferenţiază de ceilalţi? Se vede această credinţă?

Faptul că spui cuvinte de încurajare? Acestea le poate spune toată lumea. Faptul că mergi la adunare? Şi ei merg la biserică. Faptul că citeşti o groază de cărţi creştine? Te-au ajutat? Faptul că te rogi de 2 ori pe zi? Asta faci tu pentru că ai un Dumnezeu aşa de mare?

Faptul că tu crezi că Dumnezeu te-a ajutat la examen, asta e indicatorul pentru protecţia Lui? Şi ceilalţi iau note mari şi le merge la examene. Faptul că îţi merge bine, te simţi bine, aceasta înseamnă că Dumnezeu este cu tine, şi tu eşti lîngă El?

Faptul că eşti darnic, ajunţi pe cei care au nevoie, nu e un indicator al faptului că eşti creştin, că eşti născut din nou. Te asigur eu că şi cei nemîntuiţi sînt mai darnici şi ajută mai mult ca tine.

De fapt, ce e aşa special la tine? Că eşti “de treabă”? Sînt nemîntuiţi care sînt mai “de treabă” decît eşti tu, te asigur din nou de lucrul acesta.

Ce putere Dumnezeiască este în tine, cu ce eşti mai deosebit decît ceilalţi?

Avem un dumnezeu prea mic, iar dumnezeul acesta pe care-l slujim e mut şi surd, fără putere. Nu poate face nimic. E bun de nimic, pentru că e un dumnezeu creat de noi. Dumnezeul acesta pe altarul căruia aducem ofrande ce nu se înalţă undeva mai sus de tavan, e un dumnezeu teribil de înşelător. Dumnezeul pe care-l slujim acum e un dumnezeu fără putere, care nu mai poate face minuni şi care nu mai poate mîntui. Dumnezeul pe care-l slujim acum e un dumnezeu care nu ştie ce va aduce ziua de mîine, nu ştie şi nu poate face nimic în privinţa aceasta. Dumnezeul pe care-l slujim acum e foarte slab, şi e foarte mic. Ce văd eu în unii pocăiţi, ei bine, asta nu e lucrarea lui Dumnezeu ci a unui alt dumnezeu străin.

Particip la unele întîlniri cu tinerii şi vin atît de gol şi lipsit de putere. O fi vina mea? Chiar dacă Îl caut din toată inima, să nu se lase El găsit? Oare nu cumva alt dumnezeu e prezent acolo? Sau poate e prezent la început, şi apoi pleacă?

L-am găsit pe dumnezeu acesta în starea noastră de bine, unde mai nimic nu ne deranjează, şi zicem că sîntem binecuvîntaţi că avem pace şi linişte şi nu stă nimeni cu pistolul la tîmplă, însă l-am pierdut pe Dumnezeu şi l-am confundat cu dumnezeu, alt dumnezeu. L-am găsit pe dumnezeu în succesele noastre şi apoi, ca buni creştini ce sîntem, le punem în cîrca Lui, ceea ce e bine, însă nu uita că şi necreştinii au succese. Cu ce te-ai diferenţiat de ei? Cu nimic.

Ne place de acest dumnezeu care este dragoste şi bunătate şi alinare la durere şi necaz, însă uităm că Dumnezeu cel adevărat mai are cîteva carcteristici: sfinţenie, sfinţenie, sfinţenie, mînie, furie, gelozie şi sete de sînge. Da, acesta e Dumnezeu. Ai impresia că dacă trimiţi un mass cu mesajul “dacă nu te ruşinezi de Dumnezeu trimite mai departe” sau că alte bazaconii, asta înseamnă a nu te ruşina de El? Asta înseamnă a-I sluji? Nu nu nu, aceasta pe care tu crezi că-l slujeşti e un dumnezeu prea mic, prea nevoiaş şi neputincios. Acesta nu e Dumnezeu. Şi te mai miri de ce te ruşinezi în faţa clasei că eşti pocăit, cînd tu pe Messenger, de fapt nu te-ai ruşinat, doar ai trimis mai departe, nu? Nu te mira, pentru că îţi zic eu de ce te-ai ruşinat: pentru că dumnezeul tău e prea mic.

Crezi că dacă te rogi între tinerii creştini, şi nu eşti în stare să te rogi cu glas tare în mijlocul unui grup de necreştini, care te-a invitat să iei iniţiativa, te califică ca şi creştin? Deloc. Chiar crezi că a sta în mediul Evanghelic te face creştin? Deloc. Trebuie să ieşi din barcă, să te dai jos din fotoliu să să începi să slujeşti adevăratului Dumnezeu, nu acelui dumnezeu atît de mic care te face să faci exact tot ce fac şi necreştinii, care te face să te ruşinezi de adevăratul Dumnezeu şi care nu îţi dă putere să înalţi o rugăciune care în alte situaţii o înălţai cu uşurinţă.

De fapt, cînd o să înţelegem că sîntem nişte păcătoşi în mîinile unui Dumnezeu mînios şi de 3 ori sfînt, atunci o să slujim cu adevăratului Dumnezeu, iar celălalt dumnezeu va fi aruncat definitiv la coş, apoi ars. Ars, ca să facă loc Celui Preaînalt.

A Ta, nu a altui dumnezeu, este împărăţia, şi puterea şi slava în veci. Amin!

Î&R

Aşa mi-am numit noua pagină, din lipsa de spaţiu pe header. E un nume economic, nu face trafic pe Google şi poate să sară în ochi în timp ce este şi oarecum sugestiv şi previzibil, spune despre ce se vrea a vorbi în pagină. E vorba despre o nouă pagină unde promovez comunicarea între noi, unde mi-ar place tare mult să vorbim şi să vedem cum ne putem ajuta unul pe celălalt să ne înţelegem. Aştept să mă întrebi!

Subiecte tabu în spaţiul Evanghelic

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii mei, ce am privit şi am pipăit cu mîinile mele, cu privire la Evanghelici, îţi vestesc şi ţie. 1 Ioan 1,3 cu alte cuvinte potrivite.

Care sînt subiectele tabu ale spaţiului Evanghelic din România? Există astfel de subiecte tabu? Ar trebui să existe sau să nu existe ele?

La ultimele întrebări, convingerea proprie este că astfel de subiecte există (de altfel articolul nu şi-ar mai avea rostul) şi nu ar trebui să existe. De ce există ele? Din cauza ruşinii, din teamă, din deznădejde, dintr-o dragoste diluată, dintr-o propovăduire a Evangheliei într-un mod difuz şi fără Autoritate, din încredinţări greşite, concepţii şi idei fixiste şi lista cu siguranţă că poate continua.

Deci, să punem punctul pe “j”! Care sînt subiectele despre care s-a tot evitat în mod sistematic să se discute, sau despre care se discută prea puţin? Păreri strict personale (ai voie să tragi):

1. Greşelile şi erorile care se fac în conducere, conducerea bisericilor firesc, că cele de pe carosabil le sancţionează totuşi cineva. Cred că se muşamalizează prea repede administrarea proastă a resurselor materiale cît şi a resurselor umane, se face abuz de autoritate şi uneori văd un stil dictatorial, “mînă de fier”, cu care se conduce. Unii au principiul, nedeclarat firesc: “ideea mea, ideea tuturor/ de nu-mi cînţi în strună/ eu, păstorul oilor,/ te scot afar’ din stînă.” Asta o spun la nivel de constatare. Avem o problemă nu în a înţelege că cel de lîngă noi gîndeşte diferit ci în a accepta acest lucru şi în a lucra împreună, în părtăşie şi dragoste spre rezolvare şi zidire reciprocă. În loc de zidire reciprocă se face zidire de cărămizi reci şi sleioase.

2. Dragostea firească, pămîntească dintre un băiat şi o fată (erosul) versus dragostea din Dumnezeu. Nu doar că se evită acest subiect a fi predicat de la amvon, dar familiile creştine suferă de o inhibiţie asupra acestui lucru. “Ce-ţi trebuie ţie fete, mucosule!” şi aşa apar fie tot felul de complexe de inferioritate, fie cealaltă extremă, dorinţă acerbă şi naturală de altfel de a experimenta această dragoste, astfel: băieţii sînt în stare să spune prematur oricărei fete “te iubesc!”, fără să ştie ce înseamnă aceste cuvinte, fără să aibă ideea sau noţiunea de “responsabilitate” iar apoi află că ceea ce ar trebui să ţină o viaţă a ţinut doar 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile. Fetele se dăruiesc prea uşor în faţa unui astfel de băiat, unele fiind mai credule de felul lor, pentru ca apoi să plîngă şi să ajungă o vicimă sentimentală, cu speranţele zdrelite apoi zdrenţuite şi puse la colţ. Şi cum hormonii fac tumbe în băieţeii şi fetiţele noastre, aşa ajungem la

3. Sexualitate. Unii au impresia că ar trebui scoasă Cîntarea Cîntărilor din Biblie, darămite să şi predici din ea. E o carte mai pretenţioasă, într-adevăr, dar care nu trebuie ocolită. E pusă în Biblie cu un scop bine definit şi conturat. Avem prea puţini pastori sau păstori, cum vrei s-o iei, care sînt pregătiţi să predice dintr-această carte. Parcă prea trebuie să aştepţi o întrunire de tineret sau o întîlnire specială ori conferinţă ca să auzi ridicîndu-se o astfel de problemă. Dacă stai şi analizezi bine, Biblia e plină de sexualitate. Din Geneza pînă… hăt încolo spre sfîrşit. A nu vorbi pe tema aceasta, a refuza astîmpărarea dorinţelor tinerilor (aş, şi a celor deja în vîrstă!) duce la rezultate distructive. Stăteam odată de vorbă cu cineva şi mi-a mărturisit că s-a uitat la filme pornografice din curiozitate, a vrut să ştie… şi de aici pînă la dependenţă e cale scurtă, foarte scurtă. Şi la astfel de conferinţe mă refer: Mark Gungor, pastor care este expert în “chestiile” astea, şi care vorbeşte foarte mult pentru familii şi tineri, pe acest subiect. Are un stil aparte de a prezenta lucrurile. Convinge-te, pentru că am ales 2 filme dintre cele mai reprezentative, cred eu:

şi

Nu m-am gîndit vre-odată că o să ajung să postez filmuleţele, dar sper că ţi-au prins bine. De-acum, puteţi să trageţi!

P.S. – îmi plac P.S.-urile şi de aceea vreau să precizez că aceasta ar fi un posibil răspuns la întrebarea lui taxisprecer, care mi-a cerut să scriu despre problemele tinerilor. Punctele 2 şi 3 cred că sînt mai mult decît evidente

Doctrină şi mîntuire

Anamaria mi-a răspuns provocării mele care spunea să numească (cine doreşte) o temă despre care ar dori să citească. Întrebarea ei a fost următoarea:

“Doctrina şi mîntuirea, sînt strîns legate între ele?”

E o întrebare la care nu m-am gîndit pînă acum.

Dragă Anamaria, uite ce cred eu. Mai întîi să facem nişte clarificări, împreună, asupra termenilor pentru a nu merge în erezie şi nici pentru a înţelege greşit despre ce se vrea a vorbi, mai ales cînd este vorba de cel mai important subiect al omenirii.

Doctrină înseamnă învăţătură, dogmă, teorie asupra a ceva, totalitate de învăţături. Toate acestea pot defini foarte bine termenul de doctrină.

Mîntuirea, din viziunea mea de om simplu, înseamnă acelaşi lucru cu viaţa veşnică. Dacă eşti mîntuit, ai viaţa veşnică în Împărăţia Lui. (pentru că orice om are viaţă veşnică, diferenţa este de locul unde şi-o va petrece, respectiv în Cer sau în iad). Sînt tot felul de doctrine (învăţături) asupra acestui subiect. Ba că ar fi un proces continuu pe parcursul vieţii, ba că se poate pierde, ba că nu se poate pierde, ba că e pentru toată lumea, ba că nu e pentru toată lumea. Să-i lăsăm să se certe pe teologi. Lucrurile se complică, dar eu prefer să le păstrez simple.

Ştiu însă un lucru: “ca oricine crede în El să aibă viaţă veşnică” Ioan 3:16 şi “crede în Domnul Isus, şi vei fi mîntuit” Fapte 16:31. Eu asta ştiu. Restul vine de la sine. Nici n-am nevoie să ştiu mai mult despre mîntuire, decît să am siguranţa mîntuirii, care se găseşte în 1 Ioan 5:11-12: “Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.” Destul de simplu, nu? În ce priveşte doctrina, e destul de simplu. Subiectele de importanţă vitală, capitală trebuie să fie simple pentru a fi înţelese de toată lumea. Aşa a şi făcut Dumnezeu: a restrîns cel mai complicat şi important lucru din Univers pentru oameni, în cuvinte simple care să fie înţelese de oricine, cu condiţia să aibă credinţă în El.

Ce bine!

O să încerc să răspund în zilele ce urmează şi celorlalte provocări, însă pentru unele am nevoie de timp. M-aş bucura să primesc în continuare subiecte pe marginea cărora ai dori să discutăm.

am dreptul la dezamăgire?

Extremist sau nu, El mi-e de-ajuns.

O zi cu Tine, dă bucurii depline. Atît.

De multe ori mă întreb cum de Dumnezeu îmi mai suportă răutatea. N-am idee cum. Dar e mai bine să ştiu doar eu şi El cît sînt de om decît să ştie tot publicul. Mă duc la Cel care mă primeşte şi care nu are cum să fie făţarnic. Duceţi-vă şi voi tot la El. Nu aşteptaţi nimic de la om, nici măcar un pahar cu apă – unii mai degrabă l-ar folosi să ude florile decît să ţi-l dea ţie.