Anddij a murit

acu 3 zile, iar astăzi îi fac înmormîntarea. De ce a murit Anddij? A fost bolnav, s-a născut cu malformații, nu avea toate literele care să descrie pe cel ce se ascundea în spatele pseudo-numelui. Dar despre asta abia urmează să vorbesc, deoarece eu, Andrei Jităreanu, am fost cel mai apropiat prieten al lui Anddij, și îmi revine nu ușoara misiune de a spune cîteva cuvinte despre el înainte de a-l lăsa să trăiască în amintirea mea, a unora dintre voi și pe un server undeva cine știe în lume.

Anddij a avut atît lipsuri cît și surplusuri. Chiar numele nu avea toate literele (A n d r e i J i t ă r e a n u), iar într-un loc a avut prea mult. Ce să faci cu 2 de „D”? Era clar că în unele locuri și momente al scurtei vieți de 1 an și 7 luni cît a trăit au trebuit adăugate multe lucruri, iar în unele locuri eliminate.

La nume am adăugat cîteva litere, am scos o alta, la experiență am adăugat unele plăcute altele neplăcute, am scos unele neajunsuri. În domeniul comunicării a adăugat răbdare și empatie, disponibilitate și reținere, dar a scos impulsivitatea, graba și unele sentimente ce nu aveau ce căuta acolo. În ce privește scrisul, a adăugat puțină creativitate, ceva prospețime, cîteva idei și deprinderi, ușurință, dar a eliminat teama de exprimare, sfiala și ezitările ce nu trebuiau să existe. În ce privește bloggingul, aici a adăugat multă experiență, deși drumul învățării este departe de a fi ajuns la capăt. Cu experiență plăcute, dar și mai puțin plăcute, a reușit să trecă totuși peste orice, deoarece a avut prieteni de nădejde. Experiența căpătată în blogging va servi cu siguranță mie, prietenul lui, și sper să nu mai fac aceleași greșeli ca el. Anddij a făcut multe greșeli pentru ca eu să nu trebuiască să le mai fac, a încercat de toate, pentru ca eu să înțeleg și să aleg ceea ce mi se potrivește și ceea ce e bine pentru mine și blogul abia deschis.

A muncit din greu aici și a încercat tot timpul să mențină un blog proaspăt, curat, creativ, interactiv și interesant. De asemenea, fiind pasionat de tot felul de detalii, s-a ocupat de blog pînă și în cele mai ascunse detalii care nu se văd niciodată. A fost tot timpul organizat și punctual, cădea pe genunchi atunci cînd trebuia să scrie un articol din care alții să se hrănească și să învețe, și tot timpul cerea de la Tatăl lui înțelepciune și cuvinte potrivite, deloc complicate, care să ajungă și la cele mai neștiutoare de carte inimi. Este o practică ce doresc a o continua în amintirea lui Anddij.

I-a plăcut să slujească Domnului cu frică și dragoste de El, i-a plăcut culoarea albastră, în nuanțele ei, fotografia, limbile străine, literele și alte lucruri ce m-a rugat să nu le divulg încă. A murit, dar nu de tot. A lăsat în urmă 500 de articole și mii de idei. Acest lucru se poate vedea. De asemenea m-a rugat ca să nu arăt lumii și alte detalii tehnice, pentru că, zicea el, „sînt doar cifre pe un ecran de sticlă, fără valoare și fără noimă pentru mine. Eu scriu pentru suflete, nu pentru vizite.” Și cu acest motto, dacă pot să spun așa, voi continua și eu pe viitor.

Mulțumesc tuturor prietenilor care au și-au făcut simțită prezența pe acest blog, și celor care au preferat să citească și să fie cu noi, dar din umbră. Mulțumesc tuturor celor care au ales să promoveze printr-un mijloc sau altul această muncă a mea. Le sînt recunoscător. De asemenea, mulțumesc și celor peste 300 de oameni care au venit în aceste ultime zile la priveghi. Doresc să-mi cer iertare celor cărora, fără să vreau, le-am greșit în vreun fel sau i-au supărat. Știu că există, inevitabil, unii care să nu mă fi plăcut, pe care să-i fi deranjat. Unii probabil se bucură de moartea mea aici.

O zi moare ca să se nască alta, de aceea eu, prietenul lui Anddij, Andrei Jităreanu, îi voi continua munca pe un alt blog, dar cu stilul meu propriu, chiar dacă se va vedea o urmă de legătură între mine și prietenul meu care acum e fericit.

Prietenii adevărați te vor găsit oriunde și oricînd. Ca să îți ușurez munca, mă vei găsi pe

andreijitareanu.wordpress.com

Cu dragoste în Hristos care mi-e totul,

Andrei

andreijitareanu.wordpress.com

Anddij a murit deja. O să scriu curînd cîteva cuvinte despre el la înmormîntarea de peste 3 zile.

Se spune că prietenii adevărați te găsesc oriunde și oricînd, de aceea te invit cu dragoste pe ceea ce vrea să-mi fie un alt fel de Andrei, cel adevărat.

Noul blog: andreijitareanu.wordpress.com

Se apropie sfîrșitul

blogului meu.

Am decis să nu mai fac blogging din următoarele motive, pe care eu le consider demne de luat în considerare:

• scăderea calității a ceea ce scriu pe blog – cred eu că deja nu mai scriu lucruri de calitate, care să intereseze, deși m-am străduit să-mi îmbunătățesc performanțele.
• scăderea cantității, deorece nu mai am timp să aduc în vedere informații valoroase și importante într-o cantitate care să satisfacă pe cel ce intră aici
• lipsa a ceva de spus – ca să faci blogging trebuie să ai ceva de spus; las asta în seama celor ce au (sau cred că au) ceva de spus. Creștinii au devenit „self sufficient”, așa că greu mai găsești pe cineva care să dorească să mai învețe ceva de la tine
• poate că blogul meu a fost o păcăleală – în viața reală nu cunosc vreun moment important în care cineva să fi ascultat ceea ce am zis. Tot timpul am fost un maverick în gîndire, prin urmare am vrut să mă păcălesc singur crezînd că dacă o scriu public gîndurile, cineva le va băga în seamă
• scăderea numărului de vizitatori din ianuarie-februarie, anul acesta, de cel puțin 4 ori – pentru mine este un indicator puternic acest lucru, însemnînd că nu mai aduc în vedere și nici nu mai scriu lucruri interesante, care să atragă sau să fie dorite a fi citite

Asta nu înseamnă că n-o să mai scriu deloc. O să mai scriu cel puțin un articol pe data de 3 Decembrie anul acesta, pentru ca să mă simt eu bine că am împlinit 2 ani de blogging. Între timp, o să intru în penumbră, și-o să fiu prin blogosferă, doar că mai puțin văzut. Am făcut eforturi pentru a face ceva mai bun din acest blog, dar ca ironie, cu cît mă străduiam mai mult, cu atît ieșea mai prost ceea ce făceam. Cît despre articolele promise pe sidebar (asta în caz că nu le-ai observat pînă acum) probabil o să le scriu și pe ele pînă undeva în Decembrie. O să fie tare interesant sentimentul de a scrie articole pe blog, știind că ai ieșit din blogging. Probabil e un sentiment ce doar puțini vor avea ocazia să-l experimenteze pe propria… inimă.

(almost) THE END

Din blogosfera în limba engleză

Titlul ce m-a impresionat cel mai mult astăzi, este Who You Are When No One’s Looking is Who You Are. Citește-l de vreo două sau trei ori ca să-l înțelegi, apoi gîndește-te la el. E un exemplu de titlu excelent. Am scris AICI ceva despre asta.

De cîte ori te-ai gîndit că Hristos a murit pentru a ne face… mînioși? Poate ar fi bine să citești cîteva cuvinte scrise de Paul Tripp aduse în vedere de Justin Taylor: Tripp: Christ Died to Make You Good and Angry at the Same Time

Book Review: Signature in the Cell, Stephen C. Mayers. Keith Mathison: „may be the most persuasive case for intelligent design yet published.”. Mi-a adus aminte de interviul lui Ben Stein luat lui Richard Dawkins, în care RD spunea cam așa (deși e un ateu convins): „în fiecare celulă există ceva, ca o amprentă, lăsată acolo de o forță superioară”, la care BS răspunde: „You mean God”, iar RD: „No no! Not God. Anything but God!”.

Marriage is Worth a Second Thought: „If you lack a vision for marriage, you’re setting yourself up for lax sexual standards, relationships without momentum, and heartache. If you don’t have a deliberate goal in mind — either single service or Christian marriage between two chaste believers — it’s pretty easy to fall prey to sexual temptation.”

„I believe that my looking forward to marriage kept me from seeking out the immediate gratification of impure relationships. I was aware of the value of the thing for which I was waiting and didn’t want to do anything to threaten that.”

Dacă ți-a plăcut articolul și ți-a fost de folos, de ce să nu-l dai și altora să-l citească?

Și dacă ai dori să urmărești acest weblog în continuare, te poți abona prin RSS sau pe e-mail

Puterea extraordinară a cuvintelor

Nu știu dacă te-ai mai gîndit la următorul aspect: cuvintele au putere. Pe lîngă funcția de comunicare pe care o îndeplinesc, cuvintele au putere în multe, dacă nu, în toate lucrurile. Probabil că ele au cea mai mare putere din lumea aceasta, putere de care puțini sînt conștienți. Să explic de ce zic acest lucru.

1. Dumnezeu a creat lumea prin cuvinte. „Dumnezeu a zis: să fie lumină. Și a fost lumină.” (Geneza 1) Tot ceea ce azi există este creat prin cuvintele rostite de Dumnezeu, și nimic mai mult. Dumnezeu a ales cuvîntul ca mijloc de creație. Asta înseamnă că aceste cuvinte au putere, și încă una mare, foarte mare. Ioan 1 ne spune în mod clar că „La început era Cuvîntul”. NLT traduce așa Ioan 1:1 „La început, Cuvîntul deja exista”. Versetul 2: „El (Cuvîntul) era cu Dumnezeu, și El era Dumnezeu. El (Cuvîntul) a creat tot ceea ce există. Tot ceea ce există a fost creat de El.”

2. După creație, Dumnezeu a pus lumea în ordine, în rînduială, tot prin cuvinte, sub formă de porunci. Toată ordinea universului, a lumii văzute și nevăzute este dată de cuvintele rostite de Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu a spus, s-a împlinit, este în plină desfășurare sau urmează să se împlinească.

3. Scriptura este scrisă în… cuvinte, evident. Cuvîntul scris este sabia (simbolul războiului, a luptei, a puterii) care ne este ilustrată metaforic în Efeseni 6. Fără cuvinte nu am fi capabili să înțelegem și să percepem în detaliu ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi. Trebuia să existe o modalitate de comunicare, iar aceasta a fost prin intermediul cuvintelor. Lingvistica generală ne spune că limbajul este moștenit de fiecare om, genetic, iar limba este ceea ce primim de la societate. Ei bine, observăm că abilitatea de articula corect cuvinte revine doar omului din toată creația lui Dumnezeu, pentru că el este singurul care are nevoie de comunicare cu El, și e singurul căruia i s-a încredințat puterea din interiorul cuvintelor.

4. Puterea cuvintelor o observăm și atunci cînd Domnul Isus este ispitit de Satan în pustie, cînd El răspunde și se apără, dar și biruiește cu ceea ce este scris… în cuvinte, adică Cuvîntul lui Dumnezeu, care este plin de putere.

5. Mă gîndeam la Matei 5. De ce Domnul Isus pune în aceeași balanță cuvintele „prostule” și „nebunule” cu crima? Oare nu pentru că aceste cuvinte au putere să ucidă persoana către care sînt adresate? Eu înclin să cred că da, și merg pe această explicație. Fie că îți vine sau nu a crede, cuvintele au putere imensă, poate cea mai mare putere.