Dacă ai fi dat în judecată…

Dacă ai fi dat în judecată pentru că ești creștin, s-ar găsi suficiente dovezi care să te găsească vinovat?

The Guardian

Sunt sigur că mulți știu filmul din titlu, dar ceea ce vreau să spun astăzi este ceva la care poate nu te-ai gîndit încă.

Filmul are o încărcătură puternică emoțională și multe lucruri ce ne poate învăța despre viață. Cele la care m-am gîndit și m-au impresionat cel mai mult le voi așterne astăzi, aici.

Iată și trailerul:

Interpretarea mea a fost următoarea:

Fiecare om are în viață o misiune, o slujbă de îndeplinit. Fiecare este ceva: înnotător, alergător, pescar, medic. Iar această slujbă, această menire durează tot atît cît durează și viața. Cînd închizi ochii definitiv, atunci poți spune că ți-ai terminat alergarea și înnotul. Pînă atunci, faci așa cum spune personajul din film, cînd răspunde la întrebarea: „Cum decizi cine trăiește și cine moare?”

Înnot cît de repede pot, cît de tare pot pentru cît de mult timp pot, și marea ia restul.

Treaba nostră nu este să stăm pe pat și să citim toate acele cărți frumoase și utile despre cum să-ți faci treaba prin viață. Oh, nu, ci după ce le-ai citit de duci și aplici, te duci și înnoți prin furtună. Asta e menirea ta în viață. Să înnoți cît te țin plămînii, mîinile și picioarele și să pescuiești oamenii aflați în pericol de moarte. Tu faci cît poți, cu ajutorul Lui. De restul la care nu ai ajuns, are El grijă.

Iar dacă este nevoie, te sacrifici. Tu nu ai nimic de pierdut, pentru că dacă viața ta s-a terminat, s-a terminat și misiunea. Nu ai pierdut nimic, ci ai cîștigat… o altă viață. Iată scena de încheiere a filmului:

Unii oameni sunt cunoscuți pe pămînt drept… legende, oameni a căror nume stă pe buzele multor oameni. Pe unii nici nu-i cunoaștem, dar sunt sigur că sunt legende acolo în Cer. Spuneam cîndva că

este știut faptul că nu există dragoste mai mare decît ca cineva să-și dea viața pentru aproapele său. Nu-i așa că e minunat ca să te prindă momentul morții tale exact în momentul în care ți-ai dat viața pentru el? Clipa morții te va surprinde iubind cel mai mult.

Îți faci treaba și misiunea cît de bine poți, cît de tare poți, pentru cît de mult timp poți, tot timpul cu putere de la El, iar acolo unde tu nu ai ajuns, fii sigur că El se ocupă de restul. Nimeni nu e dator să salveze pe toată lumea, dar fiecare e dator să salveze cît poate.

Iată și soundtrack-ul:

Never let go – Brian Adams | Descarcă ↓

Articol scris de Anddij
Înnot cît de repede pot, cît de tare pot pentru cît de mult timp pot, și marea ia restul.

Ce ție nu-ți place…

Cineva, mai precis pitapata, mi-a inspirat acest articol, chiar de cînd a venit cu vorba: „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”

Corect, teoretic. Și destul de convenabil, dacă este să ne luăm după standardele lumii în mijlocul căreia s-a născut zicala dintre ghilimelele de mai sus.

Problema noastră, a creștinilor, este că niciodată acestă vorbă „înțeleaptă” n-o să ne satisfacă. Noi tot timpul vom dori mai mult. Nu-i așa?

Să analizăm problema. Lumea spune în înțelepciunea ei:

ce ție nu-ți place, altuia nu-i face

Dumnezeu spune cu înțelepciunea Lui:

ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel (Luca 6:31)

Iar noi ascultăm de Dumnezeu. Cel puțin asta declarăm oficial. Să privim împreună la cele două sintagme:

ce ție nu-ți place, altuia nu-i face:

• îndeamnă la pasivitate – să nu faci altuia, dacă ție nu-ți place;
• dă impresia de înalt standard moral, de bine înfăptuit – dar e doar o iluzie, o capcană adîncă, un măr frumos pe dinafară dar putred la mijloc: de fapt, îndemnul la pasivitate și lipsă de acțiune și atitudine este tocmai opusul dragostei, adică indiferența; Bang! Da, o vorbă ce vine învelită cu miere, e de fapt mai acră decît ai crezut!
• îndeamnă să identificăm lucrurile rele ce nu ne plac – de cele bune nu spune nimic;
• vorbește și dă impresia că dacă nu faci un rău altuia, de fapt îi faci un bine. Fals. A nu face nimic de multe ori înseamnă să faci un rău. Sintagma de mai sus dă de înțeles că ai fi ajuns cumva la un standard moral dacă te abții de la rău, și nici vorbă să pomenească de a face un bine;

ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel

• îndeamnă la acțiune – viața nu este o tablă de șah unde fiecare stă în pătrățica lui și își apară regele. Viața implică acțiune, chiar dacă de cele mai multe ori înseamnă să sacrifici de la tine ca să dai altuia
• o retorică impecabilă, cu mult subînțeles: ce voiți să vă facă vouă oamenii? Binele, desigur! Dorește cineva să i se facă rău? Bineînțeles că nu.
• dacă dorim să ni se facă binele, atunci suntem datori să-l facem și noi altora – din nou, acțiune, atitudine, start, motor!
• măsură completă! Unitate de cîntărit echivalentă! Faceți la fel! Ce bine dorim să ni se facă? Tot binele din lume. Ce bine suntem datori să facem? Tot tot binele din lume.
• ce înseamnă să faci tot binele din lume? Cu siguranță are mai multe interpretări, dar eu sunt sigur că cel mai mare bine ce poate fi făcut unui om este să-i spui despre Isus Hristos, despre mîntuirea ce o poate primi în dar… chiar dacă el nu îl vede ca pe un bine.

Dacă e să mă întrebați pe mine, eu aș merge pe a doua variantă… de prima aș uita complet.

Articol scris de Anddij
Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel – Domnul Isus Hristos (Luca 6:31)

Persecuție în India

Ce urmează să vezi sunt imagini îngrozitoare și reale despre ceea ce pățesc frații noștri în credință din India. Persecutați, omorîți în bătaie pentru că îndrăznesc să creadă în Hristos Isus.

Iată aici filmele (aproximativ 12 minute)

De cînd nu te-ai mai rugat pentru ei? Cînd a fost ultima dată cînd te-ai rugat pentru misionarii care se duc acolo în Numele Lui? Ai pe inimă lucrarea de misiune transculturală, sau ai și uitat că ȘI PENTRU TINE sunt scrise cuvintele: du-te! Du-te în toată lumea și propovăduiește Evanghelia! (Marcu 16:15)

Baraca, Wm. Paul Young (recenzie)

Baraca – unde tragedia întâlnește eternitatea, lui Wm. Paul Young este un bestseller tradus în peste 30 de limbi și vîndut în milioane de copii. Inițial, romanul de ficțiune despre care voi spune cîteva cuvinte, a fost scris pentru copiii autorului, dar apoi a fost revizuit și distribuit pentru publicul larg, înregistrînd un succes cu adevărat de luat în seamă.

Pentru că am văzut că recenziile despre această carte curg în blogosfera vorbitoare de limbă engleză, mi s-a stîrnit un interes și o curiozitate ce mi-a fost satisfăcută abia cînd am ajuns la ultimele paginii ale cărții.

Cineva drag mie a cumpărat cartea și după ce a citit-o a binevoit să mi-o împrumute. Bucuros de timpul liber avut la dispoziție după ce am terminat sesiunea, mi-a făcut plăcere să-l folosesc citind această carte ce a făcut furori. Este o carte pe care au citit-o de la copii pînă la… Albert Mohler.

Fir narativ și subiect:

Personajul principal, Mackenzie Philips (Mack), căsătorit cu Nan, cu care are 5 copii, este un personaj complex, un exponent al gîndirii creștine moderne cît și un exponent al gîndirii pline de preconcepții greșite și fixiste despre Dumnezeu, preconcepții ce îi vor fi demolate pe parcursul romanului, bucățică cu bucățică.

Intriga o reprezintă răpirea și omorîrea fiicei lui mai mici, Missy, după ce aceasta este lăsată nesupravegheată cîteva clipe de tatăl ei ce își folosea priceperea de fost salvamar pentru a-și salva cei doi copii de la înec, după ce canoea cu care erau pe rîu s-a răsturnat. Poliția nu reușește să-l prindă pe criminalul în serie ce a răpit-o apoi omorît-o pe Missy, iar Mack este răpus și sfîșiat încet și sigur de Marea tristețe ce îi apasă sufletul, generată de moartea fiicei ei mai mici și de faptul că a avut o relație eșuată de tată-fiu cu propriul tată. Crede că este un tată ratat, care a dat greș la rîndul lui. Acesta este plin de mînie și nu poate ierta pe ucigașul de fetițe.

Într-o zi, Mack primește în cutia poștală un bilețel care îl cheamă să se întoarcă la baracă, locul unde a fost ucisă fiica lui, Missy. Ceea ce stîrnește multe intrigi în mintea lui Mack este faptul că bilețelul este semnat „Tata”, exact cum Nan, soția lui, obișnuia să-I spună lui Dumnezeu. După multe ezitări și o conjunctură favorabilă, Mack pornește spre baracă, un loc dezolant, distrus și părăsit. Acesta pare să adoarmă, închide ochii, dar cînd se trezește se pomenește că din acel loc mort, ajunge într-o cabană primitoare, într-o vreme de primăvară, locuită de 3 personaje și mai primitoare: o femeia negreasă și destul de corpolentă, numită… Tata, o femeie asiatică, mititică, numită Sarayu și… un tîmplar, ori grădinar, numit Joshua, Isai sau… Isus. Sarayu era Duhul Sfînt, ai înțeles :)

Trecînd peste detaliile imposibil de înșirat aici și peste uimirea lui Mack și bănuiala lui că visează, ajung să spun doar că acele capitole ce urmează de aici înainte descriu o conversație continuă între Mack și Tata, Mack și Sarayu sau Isus, din care Mack învață o groază de lucruri de la Însuși Dumnezeu, îi sunt răsturnate concepțiile și încredințările greșite (din punctul de vedere al autorului) despre Dumnezeu, i se răspund la întrebări de genul „de ce a trebui ca Missy să moară? Nu ai putut, Tata, să-l oprești pe ucigaș?”, unde este pus să judece pe Dumnezeu (dar nu reușește ci se prăbușește în fața Sofiei – înțelepciunea personificată a lui Dumnezeu) , înțelege că Dumnezeu este 3 persoane dar totuși una singură, și este în cele din urmă efectiv sedus de felul în care aceștia 3 relaționeză unul cu celălalt și cum se iubesc, făcîndu-l să-și dorească același lucru în relația lui cu Nan, copiii, prietenii și ceilalți oameni din jurul lui.

Toată această întîlnire palpabilă cu Dumnezeu (adică cele 3 persoane, Tata, Sarayu și Isus) îl schimbă radical pe Mack, iar odată întors în familia lui… ei bine, chiar nu vreau să-ți dezvălui finalul, deoarece vreau să las și puțin mister care să-ți alimenteze curiozitatea pentru lectură.

Din punct de vedere teologic

cartea are mici fisuri și crăpături, care sunt, cred eu, păreri și încredințări personale ale autorului despre Dumnezeu, fie sunt mici scăpări de interpretare și traducere din engleză în română. Un punct discutabil ar fi acesta:

• Domnul Isus, pe pămînt, deși a fost și om și Dumnezeu, totuși El a renunțat pe pămînt la Dumnezeire și a ales să trăiască ca simplu om, dar într-o relație perfectă cu Tatăl, de unde avea puterea pentru toate lucrările pe care le-a făcut. Personal, cred că El a fost și om și Dumnezeu în același timp, fără a se despărți de Dumnezeirea Lui nicio clipă.
• în Baraca, Isus îi spune lui Mack că El este cea mai bună cale de a ajunge la Tata. Corect, dar puțin pe ocolite – ar fi trebuit să spună că El, Isus, este singura cale de a ajunge la Tata, subînțelegîndu-se că este și cea mai bună cale
• Wm. Paul Young scrie prin cuvintele personajelor că Dumnezeu nu pedepsește oamenii pentru păcatele lor deoarece păcatul este propria lor pedeapsă – personal, nu cred că este o afirmație biblică, deoarece Îl avem pe Dumnezeu arătat și ca Judecător, ce va judeca lumea și va pedepsi pe cei păcătoși ce nu au ascultat porunca de a se pocăi.

Cartea reprezintă o viziune nonconformistă despre Dumnezeu, o viziune cu care nu sunt de acord în totalitate dar cu care mă identific în anumite puncte. Cred 100% + TVA că deși există o imagine deja conturată în Biserică asupra lui Dumnezeu, totuși noi nici nu am început măcar să-L cunoaștem, prin urmare, fiecare om Îl cunoaște și experimentează pe Dumnezeu într-un mod unic și posibil nemaiîntîlnit pînă atunci. Deci, ca să folosesc cuvintele autorului, Dumnezeu nu este cine credem noi că este. Psalmul 50:21 spune așa: „Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul sub ochi!”.

Să nu ne grăbim, totuși, să spunem că-L cunoaștem foarte bine pe Dumnezeu, și să nu ne pripim. Să fim deschiși tot timpul la lucrurile noi care ni se prezintă despre Dumnezeu, DAR să luăm ceea ce este bun și biblic. Pînă la urmă, relația cu Dumnezeu este una personală, intimă, și nu va semăna niciodată a ta cu a altuia. Tot timpul alt om Îl va vedea altfel pe Dumnzeu, tocmai din simplul motiv că Dumnezeu are capacitatea și geniul și plăcerea de a Se da mare (că este) și de a țese o relație diferită cu fiecare copil al Lui.

Iar la încheiere

Alte recenzii:

• Tim Keller, “The Shack—Impressions“
• Albert Mohler, “The Shack—The Missing Art of Evangelical Discernment“
• Fred Sanders, “Making the Most of The Shack“
• Katherine Jeffrey, “‘I Am Not Who You Think I Am’—Situating The Shack in a Christian Literary Landscape,” Books & Culture (January/February 2010), pp. 33-34
• James B. DeYoung, “Book Review: The Shack by William Paul Young” (PDF)
• Click AICI ca să descarci recenzia amănunțită a luiTim Challies (unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri evanghelici)

Site-ul oficial al cărții: TheShackBook.com, de unde se pot citi cuvintele introductive, coperțile și primul capitol.

Iată ce au spus și alții care au citit cartea: