Domnul este – Dumnezeu este însăși existența, este „Cel ce este”.
Păstorul meu
nu voi duce lipsă de nimic – Dumnezeu este Cel care detine toate resursele lumii și este disponibil să le împartă cu toți ce vor să le primească
El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă – Dumnezeu este Confidentul meu, care îmi înțelege nevoile
îmi înviorează sufletul – Dumnezeu este Învioratorul și Restauratorul sufletului meu
mă povățuiește pe cărări drepte – Dumnezeu este Călăuza mea care cunoaște fiecare drum de străbătut, chiar dacă drumul este undeva în viitor
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. – Dumnezeu este Păzitorul și Ocrotiroul meu, Scutul meu și locul de scăpare
Toiagul și nuiaua Ta mă mîngîie – Dumnezeu este Învățătorul meu, Cel ce mă corectează dacă greșesc calea cea dreaptă
Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. – Dumnezeu este ca un Paharnic, care de bună voie s-a pus la dispoziția mea să-mi umple paharul cu binecuvîntări
voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. – Dumnezeu este Mîntuirea mea, și Gazda mea pentru veșnicie
Doar Domnului slavă!
Meditație (35)
mai 28, 2010
Dacă într-adevăr ești bolnav de dor după Domnul, atunci cu siguranță nu are rost să te întrebi de ce ți-e rău pe acest pămînt sau de ce nu te simți bine. Doar ești bolnav, nu?
De ce răul nu e rău
mai 27, 2010
Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer! (Matei 7:11)
Mă gîndeam astăzi un lucru și mi-am spus în sinea mea: lucrurile rele ni se întîmplă tocmai ca să devenim mai buni. El le îngăduie pentru exact acest motiv. Dar hei, dacă lucrurile rele au scopul de a ne face mai buni, atunci nu cumva aceste „rele” sunt de fapt… bune? Eu cred că da.
Una dintre întrăbările iubite de atei sunt: „Dacă Dumnezeu este bun, atunci de ce li se întîmplă lucruri rele oamenilor buni?”
În primul rînd, eu aș răspunde așa: 1. nu există oameni buni și 2. copiilor lui Dumnezeu nu le întîmplă lucruri rele, ci doar lucruri ce par a fi rele, pentru că ei știu că sfîrșitul lor nu e pe pămînt.
Despre al doilea punct aș dori să scriu cîteva rînduri.
Biblia ne învață că orice lucru lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Aici nu spune că lucrurile bune sau cele rele lucrează împreună spre bine, ci doar „orice lucru…”. De unde trag eu concluzia că din moment ce orice ni s-ar întîmpla, sau orice ar veni asupra noastră nu poate fi decît „bun” pentru că roada acelui lucru este tocmai „binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”. Pentru că pomul bun nu poate face decît roade bune, nu? Dacă roada e bună, înseamnă că și pomul este bun.
Cine poate spune ce înseamnă un lucru rău? Rău pentru cine? Rău cînd, unde? Ah, vrem să spunem că dacă ne-am rupt mîna ni s-a întîmplat ceva rău… dar dacă acest „rău” te-a împiedicat să mergi azi la școală cu autobuzul care tocmai a avut accident? Atunci începi să mulțumești pentru acest „rău”. De cele mai multe ori numim lucrurile „rele” pe acelea care nu ne plac și nu ne convin. Dumnezeu, în suveranitatea Sa, îngăduie să vină asupra noastră tot felul de boli, accidente sau tragedii tocmai pentru ca să ne facă nouă un bine, anume de a ne pregăti și desăvîrși pentru momentul cînd Îl vom întîlni pe Domnul Isus la nuntă.
Dacă vrei să numești un lucru rău, atunci numește păcatul. Spune-i pe nume cu îndrăzneală. Acela este într-adevăr un rău. Restul lucrurilor care nu ne convin sunt doar un bine pentru sufletul nostru, care ne întră și ies din viață întocmai după cum se înclină bagheta Marelui Dirijor.
Că tot am zis de dirijori, să ascultăm puțină muzică. Îmi trec acum prin minte oameni care erau bolnavi de dor după Domnul, și „răul” care li s-a întîplat a fost spre mîntuirea lor. Așa e cînd suferi de dorul Cuiva, devii bolnav, ți se face rău!!
Am redescoperit-o recent pe Lara Fabian. Îmi plac cel mai mult cîntecele ei în franceză. Audiția plăcută!
Lara Fabian – Je suis malade | Descarcă ↓
*foto Rachel Titiriga
Dragoste și responsabilitate. Toate în El
mai 26, 2010

Dragoste și responsabilitate. Toate în El
Tu ești robul Meu, în care Mă voi slăvi – Isaia 49:3
Citeam a doua epistolă către Tesaloniceni și am descoperit două versete minunate care m-au dat pe spate. Tot timpul Cuvîntul Lui mă dă pe spate. De cele mai multe ori de uimire iar uneori mă dă pe spate de rîs, la cît de ironic și cît simț al umorului poate avea Dumnezeu.
Iată ce scrie în capitolul 1: „[...] pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, și voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Hristos.” 2 Tesaloniceni 1:12. E fermecător acest verset, dar înainte să fac un scurt comentariu asupra lui, o să dau și al doilea verset de pe pagina următoare. Deci, iată ce spune în capitolul 2, versetul 14: „Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătați slava Domnului nostru Isus Hristos.”
E fermecător, e mai ceva ca o declarație de dragoste primită atunci cînd credeai că nimeni nu se va mai uita la tine din cauză că nu meriți. Versetele acestea, alături de cel din Isaia ar trebui să ne urmărească și să dea tîrcoale minții noastre cu o permanență înnăbușitoare. Iată ce aduc versetele acestea:
1. Onoare, cinste, slavă supremă, atribuite omului. Declarație de dragoste. Atunci cînd Domnul îți spune că tu ești acela în care se va slăvi, și are în plan să te facă să capeți slava Domnului Isus, atunci cu siguranță ți se ia respirația, dacă ești capabil să conștientizezi măcar în parte giganta afirmație și promisiune a Dumnezeului nostru. Versetele nu fac decît să confirme din nou Citește în continuare
Meditație (34)
mai 23, 2010
Creștinismul nu are o definiție, are o demonstrație.