Plan. Scop. Oameni.

Odată intrat păcatul în lume, lucrurile au degenerat. Au fost şi bogaţi, şi săraci. Au fost şi conducători şi conduşi. Este şi continentul american, unde nu se mai poate de bine, este şi Africa unde situaţia de acolo aproape că nu mai are rost să fie comentată.

Absolout tot ceea ce a creat, Dumnezeu a creat cu un scop, chiar dacă mintea noastră redusă nu îl înţelege şi în nebunia ei încearcă să găsescă răspunsuri la tot felul de întrebări.Planul Lui este la scară modială. Şi tu, şi eu, avem un scop. Eu, mă gîndeam să îmbrăţişez meseria de profesor. Nu ştiu încă ce voi face, dar ştiu precis că am un scop. Dumnezeu l-a transformat pe Saul (apoi i-a schimbat şi numele în Pavel, apostolul) din cel mai înverşunat potrivnic al Său, în probabil cel mai mare om al credinţei pe care l-a cunoscut omenirea. Dumnezeu transformă oameni. Asta e activitatea lui. Şi tu ai un scop, şi tu eşti transformabil.

Copiii aceia de acolo, din Africa, au şi ei un scop. Poate că sunt aşa ca să-mi arate mie cît de norocos sunt, sau mai bine zis, privilegiat şi binecuvîntat sunt pentru că m-am născut în România. Dumnezeu se ocupă şi de sufletul celui care nu a avut cum să ia o hotărîre, în ceea ce priveşte credinţa, inclusiv acei copii, care poate mor la cîteva zile sau luni după naştere, pentru a le curma suferinţa, crede-mă ca Dumnezeu are această putere! God knows best!

Pe de altă parte, nimeni nu spus că avem doar un Dumnezeu al îndurării sau al dragostei. Pe lîngă acest Dumnezeu binevoitor, avem şi un Dumnezeu care se răzbună, care se mînie, este gelos, pedepseşte păcatul. Degeaba şi-a călăuzit 40 de ani poporul în pustie, învîrtinduse în cerc, oare? Crezi că poporul nu s-a răsculat, nu a cîrtit şi nu înţelegea de ce se întamplă aşa? Dar la urmă au ajuns în ţara unde curgea lapte şi miere, Canaanul, la propriu. La fel facem noi acum. Suntem atât de nebuni încât îl luam la întrebări pe Dumnezeu de ce face aşa, de ce nu face cum vrem noi?! Nu asta e treaba nostră. Eşti creat de el, nu ai cum să te duci şi săi zici Creatorului: „da’ de ce nu ai făcut pămîntul în formă de cub?”.

Am găsit tot felul de întrebări nebuneşti la aderesa lui Dumnezeu, cum ar fi: „Dacă Dumnezeu este atotputernic, poate El să creeze o piatră atît de grea încît nici El să nu o ridice?”, sau: „Dacă Dumnezeu vindecă şi face minuni, de ce nu vindecă niciodată pe cei care au membrele amputate?”.

Dar Biblia spune clar: „Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice.„- Tit 3:9, „Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare[…]„-2 Timotei 2:23, „I-a pus multe întrebări; dar Isus nu i-a răspuns nimic.„- Luca 23:9, „Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt.” (referitor la Isus) – Matei 22:46.

Urmăreşte, cititorul meu, cu răbdare şi următorul filmuleţ, care are multe să zică:

Acum, cum poţi să-L iei la întrebări pe un astfel de Dumnezeu, cum poţi să-i zici că a greşit, cum poţi să zici că nu e corect ceea ce face, cum poţi să Îi subminezi autoritatea?

„De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.” – Matei 4:7.

9 gânduri despre „Plan. Scop. Oameni.

  1. considerand ca acest articol mi-era dedicat ar trebui sa raspund…
    Dar sincer n-am cuvinte, si nu pentru ca mi-ai revelat cine stie ce chestie ci pentru ca ma uimeste naivitatea cu care privesti lumea.
    chiar daca tu nu ii vezi, nu ii atingi si nu te vor afecta vreodata copii, adulti din africa ce vor muri pe capete de-a lungul anului (aproximativ 1 milion) nu sunt o lectie pentru tine. Imi e aproape imposibil sa inteleg un asemenea ego umflat.Cum adica sa consideri ca ei sunt acolo si mor pe capete ca sa-ti amintesti tu cat de norocos esti. Mai omule dar ce specie de criminal psihopat esti de ai nevoie de morti ca sa-ti amintesti ca esti in viata?
    Cum poti sa gandesti asa de stramb pe cuvantul meu, mi se pare uimitor…
    God knows best… ce anume best stie cand in youtubul tau anterior spunea ca stie exact de ce te-a adus pe pamant. Pe copii aia i-a adus ca sa moara de foame timp de cativa ani daca ajung la varsta aia. I-a adus ca sa fie hrana pentru vulturi. I-a adus ca sa aiba pentru cine isi imagineaza ca se lupta factiunile tribale despartite de o complexa intriga politica si religioasa.

    Asculta un om rational: Dumnezeul tau nu are un plan, nu a adus oameni pe lume pentru a-i ucide pentru a-ti demonstra tie cat de fericit esti, si nu exista decat putine lucruri pe care le poate face un condamnat la moarte. Sa moara si sa nu se planga ca va muri.

    Serios andrei… cat ego-centrism… si mai sunt unii care zic ca atei sunt egoisti pentru ca nu isi pleaca capul entitatilor imaginare.
    Pe mine ma doare si ma raneste sa vad copii aceia, sa stiu ca nu sunt doar imagini ci realitati sa stiu ca sunt putine lucruri pe care le pot face si nu pot decat spera ca dupa cateva decenii situatia economica locala va ajunge la un nivel care va permite noilor copii sa traiasca
    Dar sa imi imaginez ca acei copii sunt un „uite, vezi ce nasol ai putea sa o duci” de la o fiinta iubitoare… bleah

    Stii, daca nu ai un argument puternic, mai bine nu scrie articole pentru ca eu o sa ti le ciuruiesc si chiar daca nu imi iei in seama argumentele e posibil ca odata si odata sa le recitesti si sa vezi ca am dreptate.
    Dumnezeu nu stie nimic pentru ca nu exista.

  2. Poţi să îmi ciuruieşti de azi înainte cât vei dori articolele…asta în cazul în care vei mai avea ce. E doar o chestiune de timp până se afla care şi cum are dreptate. Vei trăi veşnic pe pămînt?

    By the way, cât ego-centrism să foloseşti ce se întâmplă în Africa, pentru a-mi arăta mie, inutil, că nu există Dumnezeu.

    Ah, încă ceva, nu conta pe răspunsurile mele de astăzi înainte. Dacă nu există Dumnezeu, nici unul dintre noi nu va pierde nimic. În caz contrar, te compătimesc. Dar să ştii că Dumnezeu ţi-a dat posibilitatea să alegi. Ai ales, dar încă ţi-a mai dat timp să te răzgândeşti. Vei fi tras la răspundere pentru că ţi s-a zis Adevărul, şi nu ai ascultat.

    Periada prin care trec, nu e tocmai fastă, dar vor veni şi zile mai bune. Spor şi ţie, că ţi-a dat Domnul minte, dar încă nu ai descoperit înţelepciunea.

    Ultimul răspuns.

  3. dragule ala nu e egocentrism. Este un argument, care arata slaba sau inexistenta implicare a zeului tau in lumea pe care teoretic a creat-o.
    Eu chiar sper ca nu e inutil si ca intr-o zi o sa vezi si ceva diferit. Nu e nevoie de 180 de grade.
    Folosesti si un pariu al lui Pascal pe care ti l-am mai combatut.
    Daca perioada nefasta inseamna probe pentru bac/simulari, mult succes, te rog totusi sa inveti mai mult decat te rogi ;) (nu ma pot abtine e si o poanta pe tema asta)
    Daca e altceva, sa-ti mearga bine cat de curand.

  4. Lord of all creation
    Of the water, earth and sky
    The Heavens are your Tabernacle
    Glory To the Lord on high

    God of wonders
    Beyond our galaxy
    You are holy, holy
    The universe
    Declares your majesty
    You are holy, holy

    Early in the morning
    I will celebrate the light
    And when I stumble into darkness
    I will call your name by night

  5. Am ajuns sa inteleg care este scopul Lui in ceea ce ma priveste, si ma refer la diferite situatii de viata,de asemenea am inteles de ce unele momente si-au facut loc in viata mea, tocmai pentru ca aveam nevoie de ele pentru a ma apropia de El…La un moment dat toti trecem prin astfel de momente cand totul devine clar si limpede si merita sa traim pentru ele…

    P.S.: Sa ajungi u profesor de succes si o sa vin cu drag la un curs!

  6. chiar e tare să dai commenturi după ce articolele „expiră” :D oricum,pe astea nu le’am citit, deci recuperez :)
    într-adevăr,Dumnezeu dă fiecărui om un scop..însă alegerea îi aparţine lui,în sfârşit – a urma „chemarea” sau nu.
    minunat e când voinţa omului se suprapune voinţei lui Dumnezeu..sau invers,nu ştiu cum ar fi mai corect :D atunci,nu mai există loc pentru întrebări „nebune” :)

  7. Ale, îţi mulţumesc pentru încurajările tale… chiar mulţumesc!

    P.P.S :) Şi eu o să te aştept cu un şi mai mare drag la cursurile mele!

    Bia, cine a zis că au expirat? Poate a expirat dorinţa de a mai „complota” pe marginea lor, sau poate sunt mai greu de accesat, deoarece sunt atât de multe deja…102 :)

    anddij mulţumeşte!

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s