Doresc să continuu cu un al doilea articol în care nu voi mai spune despre Paul Washer, ci voi spune ce a zis el. De fapt, la el am auzit prima dată acest lucru, şi de aceea doresc să dau spre dezbatere afirmaţia lui. Traducere şi adapare: eu.
„Una dintre cele mai mari erezii care se predică în bisericile evanghelice (din State) este aceea că dacă te rogi şi îl inviţi pe Isus Hristos în inima ta, El va intra cu siguranţă. Nu vei găsi asta nicăieri în Scriptură! Ce trebuie să ştii este că mântuirea este prin credinţă şi numai prin credinţa în Isus Hristos, şi numai credinţa în Isus Hristos este precedată şi urmată de pocăinţă…”.
Pe mine m-au uimit aceste cuvinte cu siguranţă, şi am încercat să facmai multe studii pe tema mânturii, folosindu-mă de Scriptură, şi uite ce am găsit:
„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Romani 1:16
„Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” Romani 10:10
„Pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.” 1 Petru 1:9
„Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” 1 Petru 1:5
CREDINŢĂ!
Ce urmează? Pocăinţa, părerea de rău…
„Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.” Marcu 1:5
„Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.” Luca 24:47
Peste tot, după credinţă vine şi pocăinţă, spre ierterea păcatelor, spre mântuire. E ordinea firească, şi ordinea în care Dumnezeu lucrează cu viaţa noastră.
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. ” Efeseni 2:8
E adevărat că Domnul Isus se apropie de inima ta dacă Îl inviţi, dar… asta nu e destul, este egal cu un mare zero (0) dacă schimbarea ta nu este una de profunzime, o întoarcere la 180 de grade faţă de păcat, cu spatele, o părere de rău adevărată, o pocăinţă adevărată, o credinţă adevărată!!
E trist că din ce în ce mai mult la evnghelizări se predică acest lucru: dacă Îl inviti pe Isus Hristos în inima ta, El va intra cu siguranţă… apoi iei botezul şi te trezeşti că tu de fapt nu eşti schimbat, nu ai fost curăţit de păcate, ci ai făcut doar o baie! Repet ordinea: pocăinţă -> credinţă -> pocăinţă.
Degeaba Îl chemi pe Isus în inimă dacă ţie nu îţi pare rău! E doar o invitaţie care nu va fi onorată niciodată!
Tu ce zici? Chiar îmi exprim dorinţa să laşi un comentariu şi să discutăm, pentru că e o chestione de viaţă şi de moarte, viaţa ta, viaţa mea…
Primul gând 
Confirm faptul ca o credinta fara pocainta este fara valoare. Apostolul Iacov zice (poate usor ironic): „Arata-mi credinta ta fara fapte … si eu iti voi arata credinta mea DIN faptele mele”. O credinta doar la nivel conceptual nu slujeste decat pentru amagirea celui care o are. O credinta fara pocainta este fara valoare. Pe de alta parte insa, o pocainta fara credinta seamana mai degraba cu o depresie decat cu o viata noua. MANTUIREA SE CAPATA PRIN CREDINTA. Pentru acest adevar Luther a fost in stare sa plateasca oricat. Iar o credinta veridica este insotita de pocainta. Mantuirea se capata prin credinta. Ce ne-am face daca ar fi fost altfel?
Intr-un fel tine de acea teorie a formelor fara fond, se preia forma si anume credinta si invitatia lui Hristos in inima ta dar fondul, cea mai importanta parte se omite…motivul pentru care o faci si convingerea cu care o faci
[…] să mă agăț și care îmi dă speranță – Dumnezeu și Fiul Său în care cred (citește aici ceva despre credință). Atît. Nu există nimic altceva care să poată să mă salveze. Am visat […]