Un nou început

După cum am zis în articolul precedent, ce avea să urmeze va marca un început. Pentru mine acesta este articolul 1. Da, dar este şi anul 1. De fapt, astăzi împlinesc 1 an de când am luat botezul.

Pe 24 iunie 2007 am păşit în apa botezului, unde urma să-mi depun mărturia pe care o să o ţin întreaga mea viaţă: aceea de a-L urma necondiţionat, de a rămâne necontenit cu El, în încercările Lui. (Luca 22:28).

Un moment de neuitat, memorabil, acesta fiind cea mai importantă decizie pe care o poate lua un om în viaţa sa. Decide-te să-L urmezi, nimic nu poate fi mai frumos şi minunat decât viaţa de creştin!

Uite ce am găsit în Biblie: „Aşa că ei au venit, şi s-au pus pe lucru în Casa Domnului oştirilor, Dumnezeul lor, în ziua a douăzeci şi patra a lunii a şasea […]” Hagai 1:14,15.

Ştiu că lunile de atunci nu prea coincid cu lunile din calendarul nostru de astăzi, dar coincidenţa este izbitoare, şi are o importanţă mare pentru mine. Acum ştiu că este scrisă în Biblie data botezului meu! :)

Nu pot decât să zic că mi se bucură inima în Domnul când mă gândesc şi la ceilalţi 9 care au făcut aceeaşi mărturisire ca şi mine. Deşi nu toată lumea care aş fi vrut eu să fie de faţă a reuşit să ajungă la această zi atât de importantă pentru mine, sunt fericit deoarece ştiu ca Cine a trebuit să fie prezent, a fost!

Un nou început, cu Dumnezeu, nu poate aduce decât binecuvântare… dar cel mai important dintre toate: privilegiul de a-I da slava pentru totdeauna, adica viaţa veşnică!

Da, acolo o să fiu atât de copleşit de slava Lui încât, în fiecare zi nu o să pot decât să-I dau slavă! A doua zi (dacă ar exista zile în cer) s-ar întâmpla la fel, numai că de data aceasta, El îmi va arăta o nouă „bucăţică” din El, o altă parte din slava Lui, care din nou mă va copleşi, îmi va răpi inima şi nu voi putea decât să-L slăvesc întreaga zi! Şi ziua următoare se va întâmpla la fel, numai că acum slava Lui mi se va arăta şi mai maiestuos, şi mai strălucitoare va fi frumuseţea Lui, încât inima-mi va fi copleşită de ceea ce va vedea… şi din nou nu voi putea decât să-I dau slavă tot timpul… tot timpul!

Şi vestea cea bună este că zilele nu se vor termina niciodată atunci când vine vorba de veşnicie! Nu-i aşa că e atât de minunat? Ce Dumnezeu avem… să poată să te copleşească o veşnicie întreagă… !

Iar ca un lucru la care să te gândeşti, aş dori să-ţi pun o întrebare: Cât de mult îţi place să dai slavă Lui, să I te închini? Dacă nu prea îţi place aici pe pământ să faci asta, nici acolo Sus nu îţi va place prea tare, te asigur. O să mă bucur să-L slăvim împreună!

4 gânduri despre „Un nou început

  1. Inseamna ca astazi e sarbatoare in cer…
    Fii binecuvantat,bro, si doresc ca acest an sa fie doar inceputul unui frumos sir de ani in care sa ramai alipit de Tata…sa cresti mare in El :D
    Si in curand sa putem sa-L slavim impreuna Sus,Acasa..

  2. Mulţumesc, Bianca! Zic amin!

    P.S. În cer e tot timpul sărbătoare, pentru că se dă slvă doar Celui care merită totul! :)

  3. Si eu imi doresc acea expeienta a inchinarii care transforma, care inalta, care te apropie de Cel ce merita toata dragostea noastra. Un Dumnezeu infinit in frumusete, in permanenta nou, plin de viata si de frumusete!

  4. Imi amintesc acea zi perfect, u erai emotionat peste poate radiai de fericire eu cu Ral intram pentru prima oara in biserica ta, eram dezorientate total, am primit cele mai bune locuri existente ocmai ca sa ne bucuram alturi de tine de eveniment, a fost emotionant, nou, ciudat dar mai ales I s-a simtit prezenta intre noi. Aveai cea mai senina fata pe care o vazusem vreodata si un zambet( de un alb perfect:))

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s