Astăzi mi-am ucis articolele. Cele care urmau pentru tine.
Am vrut să scriu ceva astăzi, dar parcă o fac în zadar.
Nu vreau nici să mai scriu articole în care să evienţiez probleme şi greşeli, pentru că sunt pus la zid şi sunt transformat în cel căruia îi lipseşte dragostea, cel critic, cel cu viziune îngustă. Şi vremurile fac ca NIMENI să nu mai asculte, pentru că sunt prea deştepţi şi prea se pricep oamenii la toate: la fotbal, la blogging, la politică, la teologie. De aceea am devenit aşa cum suntem. Nu mai ştim să ascultăm, ne e frică să îmbătrînim pentru că nu suntem pregătiţi de asta.
Nu vreau nici să mai scriu articole mîntuitoare, pentru că din cîte văd, blogul meu este frecventat de evanghelici, ceea ce e normal să ne citim între noi. Problema e că prea sfinţi suntem şi nu mai avem nevoie de mîntuire, chiar dacă acum îmi vei sări cu gheara la gît, şi-mi vei spune contrariul.
Ok, ce e de făcut? O să scriu de plăcere, o să scriu pentru că vreau… o să scriu pentru mine. Dumnezeu nu are nevoie de ce scriu, oamenii nu au nevoie de ce scriu. Da, o să scriu pentru mine. Şi dacă nu vei înţelege mare lucru din ce urmează să citeşti, ieşi de pe blogul meu! Nu vreau să mai fiu acuzat că urmăresc să am cititori, sau că vreau popularitatea asta mizeră şi confuză. Nu cred că mai contează dacă în cele din urmă n-o să mai ajungă nimeni pe blog. Pavel a fost singur la ultimul său cuvînt de apărare. Aşa a fost şi Domnul Isus, pe cruce. E ok, chiar nu sunt din lumea aceasta. Nu înţeleg de ce am pretins vre-odată să fiu ascultat sau înţeles de ea, din moment ce vorbim limbi diferite?
N-am de gînd să ratez Ierusalimul ceresc, în nici un caz. Ok, acum poţi pleca. Te poţi întoarce, dar te anunţ că n-o să mai vrei să citeşti ce-o să scriu. Dacă pînă acum am scris pentru tine, acum o să scriu pentru mine. De ce? Pentru că nu mai ai nevoie, aparent. Egoist?
Deloc.
Semnează,
un criminal… mîntuit
Primul gând 
sună a …provocare :)
îmi permiţi să…continuu penultimul paragraf ? :”>
” Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit…”
e..destul.
:) Da, scrie pentru tine de acum. Dar tot vei primi „sageti”. Dar primeste-le cu zambete si inima deschisa. Le vei primi tu, dar durerea va fi simtita tot de cei care le-au lansat:)
Si striga si tu ca fiii lui Core, in Psalmul 87:
„Toate izvoarele mele sunt in Tine.”
Amin, Aleluia!
da, Bia, ai completat cu cea mai importantă parte… mulţumesc mult
Eliza, de asemenea mulţumesc pentru că mi-ai scris din nou şi m-ai incurajat atît de frumos. Dacă El ar fi venit în lume chiar şi pentru un singur om, eu să nu scriu chiar şi pentru un singur om?
Chiar dacă o să-i scriu Prietenului meu, care mă ascultă de fiecare dată şi care niciodată nu s-a culcat fără să încerce să mă înţeleagă, rezolvînd disputele noastre, poate o să înşelegeţi şi voi ceva din scrisorile mele… măcar o piatră de-aş mai pune pentru templul vostru
eu mai vreau sa scrii si pentru mine…eu am nevoie :D fii sigur ca nu plec eu asa usor…revin ;) many blessings
neee…nu m-ai convins…mai raman…ascunzi tu ceva de vrei ca toti sa plece …smecherash:))…mai stau,putin in ubmbra,dar RAMAN!!!!
O să mai scriu atît cît mă ţin ochii… stau la facultate cîte 10 sau 12 ore pe zi, iar ochii îmi sunt foarte slăbiţi, poate ştiţi că am ceva probleme. Mi s-a prescris tratament vreo 4 luni, pentru refacerea şi stimularea retinei. Atîtea ore pe zi, plus că timpul de teme sau învăţat se reduce la 2 ore seara, unde ochii mei cedează deja, nu e suficient, mai ales cînd e vorba de Litere. O să scriu, dar greu… şi îndrăznesc să spun, cu sacrificii. Chiar acum cînd scriu mai am cîteva minute şi întîrzii :)
Mulţumesc pentru toţi cei care au decis să rămînă.