Ou sont les neiges d’antan?

Cum unde? În Suceava!

Mi s-a dat să văd o ninsoare pe cinste încă de cînd am deschis ochii. Bine așezată, cu toate cele. În fața geamului am o perdea groasă de brazi, care acum că sunt albi, parcă mă poarte spre acele locuri înalte, undeva sus în munți, printre peisaje superbe. Odată cu ninsoarea de aseară, Dumnezeu mi-a trimis noiene de bincuvîntări (da, Bia, știu știu prea bine: copyright:). Pot să spun doar că astăzi au fost mai ”palpabile” ca niciodată.

Cînd am scris despre filmul și cartea ”Ultimul Devorator de păcate” (The Last Sin Eater by Francine Rivers) am spus că o să vă arăt de ce regret că nu trăiesc în anii 1800.

Primul motiv este dat de titlu: unde sunt zăpezile de altă dată? Vă mai amintiți zăpezile acelea mari, unde se punea zăpada pînă la piept, sau acele viscole care urcau zăpada în troiene de… mulți metri? Acum totul e schimbat. Zăpada vine tîrziu, undeva într-un noiembrie tîrziu și pleacă repede; nu stă mult. De parcă am grăbi-o noi.

Ce e sărbătoare nașterii Domnului, sau colindul fără zăpadă? Îți mai vine să pleci undeva? Nu mai funcționează versurile cu ”Afară ninge liniștit, și-n casă arde focul”, modern e ”Afară-i frig și rece, și-n casă am dat drumul la centrală”. Eu zic că am pierdut nostalgia vremurilor de altă dată. Am pierdut-o odată cu zăpezile. Cum să nu-mi doresc să fiu în 1800?

Alt lucru pe care îl regret la acei ani de demult, este simplitatea în care oamenii trăiau. Dacă vrei să vezi cam cum trăiau, uită-te la filmele pe care le-am pus în articolul ”Ultimul Devorator de păcate”. De fiecare dată cînd lucrurile se complică, ele devin greu de reparat, greu de dat văzut ce e în neregulă. De aceea prefer simplitatea. Ne-am complicat cu Internetul (pe care îl consider un rău necesar – aș face troc cu el în secunda următoare în schimbul relațiilor sănătoase între oameni), ne-am complicat cu tehnologie, ne-am complicat cu civilizație: prea multe becuri, dar puțină lumină în suflet, prea multă energie electrică consumată, dar prea puține sentimente adevărate consumate între noi, magazine prea mari, cu inimi prea mici, străzi tot mai late și lungi, dar minți tot mai înguste și scurte. Cum să nu regret anii 1800?

Spunem că ne-am civilizat. Care civilizație? Deschideți televizorul pe ProTV la ora 5. Coboară un bulevard și uită-te cîți cerșetori. Da, n-am civilizat. Avem bloguri, scriem acolo ce ne doare. Avem messenger, ne certăm într-o fereastră unde începem relații și le terminăm tot acolo, în loc să stăm lîngă o fereastră, pe o bancă să relaționăm. Oamenii care trăiau în anii 1800 erau mai civilizați, mai respectuoși, mai morali și mai… sănătoși. Cum să nu-mi doresc anii aceia?

Băieții de atunci erau bărbați la 16 ani. Acum, și la 30 de ani se joacă pe Play Station. Unde sunt bărbații de altă dată? De fete, am voie să zic? Am voie. Sunt băiat, și ce am văzut atunci, e cu siguranță mai feminin și mai atrăgător decît marea de blue-jeans în care se scaldă acum lumea modernă. Unde sunt femeile de altă dată? (aviz prietenilor: gura mică la afirmația asta:)

Regret multe lucruri, dar Domnul știe de ce sunt aici și acum, în 2008. Să presupunem că sunt aici ca să vă scriu. Să presupunem. Chiar și așa, încă zăresc bărbați adevărați, femei adevărate, încă simt mirosul zăpezilor de altă dată, chiar dacă au cam plecat ele de la noi.

Nu pot decît să vă doresc un sfîrșit de an plin de zăpadă, petrecut alături de căldura Lui. Cred că e singura căldură care poate aduce zăpada, și nu o alungă.

Noiene de binecuvîntări! (da, știu știu, Bia… sssht!)

4 gânduri despre &8222;Ou sont les neiges d’antan?&8221;

  1. „noiene de binecuvantari”, imi place mult metafora asta, si-mi aduc si eu aminte de curtea troienita de zapada, cand parintii mei trebuiau sa faca carare ca sa poata duce vitele la adapat. Chiar ma temeam sa nu fim ingropati cu totul de zapada care cadea intruna.

  2. ok, Bia e ascultătoare:”>
    de asta mi-e dor după zăpezile de altădata – era linişte şi se auzea mai frumos cum copiii Lui strigau: „Cât Îl iubesc de mult!!”
    hmmm…poate că nu e chiar atât de rău să trăieşti în 2008. şi poate că poţi întâlni un…fulg „întârziat” din 1800.

    P.S. ssssht!

  3. disa, mulțumește-i Biancăi pentru ”noienele de bincuvîntări” pentru că ea a fost prima care le-a adus în vorbă azi :) frumoase timpuri, într-adevăr.. dar pierdute

    Bia, mă bucur că mă asculți…e bine :) un fulg întîrziat… îmi place cum sună. Într-advăr, știu cîțiva fulgi întîrziați, spre fericirea mea

  4. desi toate comentariile au inceput si s-au sfarsit in aceeasi zi, cu mai bine de trei luni in urma, indraznesc sa continui lista…
    unde este feminitatea, delicatetea si puritatea de alta data? unde sunt rochii acelea incorsetate, dantelute albe, manusi care invaluie farmecul unei incheieturi? unde sunt umbrelutele care dadeau un iz de eleganta? unde sunt evantaiele puratate la baluri, cu dansuri de societate, inocente? unde este respectul dintre un el si o ea, fie el aratat chiar si prin sarutarea mainii?
    toate acestea sunt vazute prin ochii unei fete, insa bineinteles ca nu pot omite caracterul „cinematografic” al acestor „aspiratii” si bineinteles ca sunt contienta ca patura inferioara a societatii nu beneficia de atatea privilegii si mizeria in care se afla Franta secolului al XIX-lea e de nedescris (apa fiind considerata daunatoare, isi pulverizau parfum din abundenta peste corpurile lor ingrijite precar, nespalate de saptamani)… insa ceea ce ne ofera filmele si clasa privilegiata ne indeamna sa visam catre o lume fericita, dar de demult, pierduta… scumpii, dulcii ani 1800…

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.