Ultima zi

din anul care a trecut pentru mine ca şi blogger. Mîine fac un an. Ei bine, nu mă consider blogger, ci doar un tip care scrie. Ce să zic, a fost frumos, îmi place să scriu, dar din nefericire nu atît de bine pe cît aş dori.

Sunt multe lucruri pe care le doresc să le fi făcut mai bine. De exemplu, mi-aş dori să pot fi mai ascultător, mi-aş dori să pot iubi mai mult.

Mi-aş mai dori să ştiu să cînt. Dacă la un instrument cum e chitara sau pianul e cam imposibil pentru mine, măcar din gură să cînt. Dar nici aşa nu merge. O să mă rezum la inimă. Ştiu că acolo Sus la El voi putea cînta cum voi vrea şi la ce instrument voi dori. Îmi place să cred asta.

Mi-aş dori să fi făcut mai multe cu blogul acesta. Eh, aşa e omul. Vrea rezultate evidente. Ştiu ce urmează în comentarii voastre, nu vă faceţi griji. Domnul vrea să mă înveţe o lecţie poate.

Mi-aş fi dorit să am acelaşi entuziasm cu care am început. M-am ţinut de promisiune şi am scris 1 an întreg. Mulţumesc celor care au avut răbdarea să mă citească.

Mîine va fi ziua care va ţine cît două zile: voi sărbători un an de înşirat litere, şi tot mîine va fi ziua înmormîntării aceluia ce a fost Anddij. Biblia spune că inima se face înţeleaptă într-o casă de jale. Mare jale nu va fi mîine, dar măcar de mi s-ar înţelepţi inima cît de puţin!

Mi-ar fi plăcut să ajung la 200 de articole aici, dar nici războiul de 100 de ani nu a ţinut 100 de ani, nu?

Eu sper într-o revenire, dar doar atunci cînd voi fi gata şi voi fi sigur că mă voi face util. Ştiu mult prea puţine lucruri ca să îmi mai dau cu părerea în spaţiul public. Îi las pe „granzi” să-şi facă treaba.

Nu am avut slogane cu care să vă încînt, nu am scris sub un pseudonim frumos care să aibă înseamnătate, ci am avut doar un anddij aspru, un nume de rus mai degrabă, un străin pe meleaguri româneşti. Un străin pe pămînt, da asta sînt.

Mai multe detalii, mîine.