De ce o să scriu blog încă un an

Anul 2008 a fost anul în care m-am acomodat cu scrisul în spaţiul public, am avut experienţe de tot felul cu cititorii care au înţeles că este important să-şi spună opinia. Mi-am dat şi eu drumul la cuvinte, am învăţat ce trebuie să spun şi ce nu trebuie să spun, am învăţat multe lucruri. Nu vreau să mă ocup aici cu ce am învăţat eu, ci cu ce trebuie să ştii tu despre acest blog.

O să spun în cuvinte simple (e un alt lucru pe care l-am învăţat) de ce o să scriu blog încă un an.

În primul rînd, nu scriu pentru mine ci scriu pentru tine. Îmi face o deosebită plăcere să lucrez pentru tine. Dumnezeu a lucrat minunat cu mine şi mi-a arătat că trebuie să lucrez cu şi pentru oameni, în ciuda faptului că sînt, sau cel puţin eram, cel mai timid băiat din zona Dorohoi. „Cum, Doamne, eu, care nu ştiu să vorbesc, care mi-e frică de oameni, eu, să lucrez cu oamenii?” „Da, tu.” a răspuns El. Şi asta nu e o invenţie de-a mea ca să par interesant sau ca să dau culoare articolului. Dumnezeu ştie cel mai bine. Scriu pentru tine, pentru că tu eşti comoara cea mai de preţ a lui Dumnezeu: „De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta.” Isaia 43:4. Ce altă onoare ar fi putut El să-mi dea pe pămînt decît să lucrez cu cea mai de preţ comoară a Lui, omul?

O să scriu blog încă un an, dar n-o să scriu pentru El, El nu are nevoie de ce scriu eu… dimpotrivă, cum am spus mai sus, scriu pentru tine. Ah, că scriu pentru a-I da cinste şi slavă, asta e partea a doua. E o adevărată onoare să scrii despre El… e un privilegiu ce depăşete imaginaţia minţii tale şi a mele la un loc doar faptul că ne-a dat voie, deopotrivă, să-I rostim Numele.

O să scriu blog încă un an pentru că îmi face plăcere să scriu. Scrisul te prinde, e ca un drog, dar unul benefic. Faci gimnastică intelectuală cu ajutorul lui, îţi scoţi neuronii la o partidă de tenis în familie. Părtăşie, nu glumă!

O să scriu aici despre Dumnezeu, e singurul subiect ce nu va fi epuizat pe vecie.

O să încerc să fiu creativ, să aduc elemente de noutate, cît de des posibil, cît îmi permite „inspiraţia divină”. O să încerc să pătrund mai adînc în fiinţa umană, folosindu-mă pe mine pe post de manechin de crash-test. O să încerc să ţin seama, cu fiecare literă, că scriu unui om, nu unui medic, unui intelectual, unui creştin, unui instalator, unui student sau elev, sau mai ştiu eu ce altă categorie. Toţi pornim de la zero cînd recunoaştem că sîntem oameni, Da, asta vreau, să „profit” de umanitatea ta şi să încerc să o descos, să încerc să o ating prin lucruri de la El, sfinte şi adevărate. Cu alte cuvinte, vei citi un blog scris de un om, pentru oameni.

Şi acum, cîteva lucruri de suprafată.

Dacă ai mai fost pe aici şi ai reţinut unele detalii mai tehnice, poate ai observat că mi-am schimbat modul în care arată blogul. Am făcut acest lucru pentru că am dorit să afişez ultimele tale comentarii, lucru pe care cu vechea „arătare” a blogului nu se putea face. De ce vreau asta, e simplu: pentru înlesnirea comunicării. De multe ori apar comentarii la articole vechi, şi acolo rămîn, fără să ştie careva de ele. Totul ţine de cumunicare între oameni, şi între oameni şi Dumnezeu, şi sper ca astfel să fi rezolvat o problemă ce îmi statea în putere să o rezolv.

După cum vezi, nu am de gînd să afişez pe pagină link-uri către alte bloguri sau site-uri. Nu pentru că aş fi „comunist”, dar pentru că nu mă interesează blogosfera evanghelică. Cum spunea Marius Cruceru, „avem multe bloguri, dar puţine…” Am puţine bloguri care mă interesează, şi acestea le citesc separat, la intervale de timp mai mari, fără să fie nevoie să afişez un blogroll sau să fac schimb de link-uri. Nu mă interesează să fiu bine văzut, să am multe vizite sau să fiu celebru în oricare privinţă. Se spune că fiecare blog îşi are cititorii pe care îi merită. Dacă eşti pe pagina mea, mă simt onorat. O altă comoară de om creată de El îmi citeşte umilele rînduri. Dacă Isus ar fi venit să moară în lume chiar şi pentru un singur păcătos, eu de ce să nu scriu chiar şi pentru un singur cititor pe zi? Nu e oare acelaşi lucru? Dacă tu vei fi singurul care îmi va deschide pagina astăzi, înseamnă că truda mea a fost răsplătită.

Iar acum, trebuie să fac o urare de an nou, nu? Aşa se poartă. Ce să zic decît să ai un an nou în care fluviile bincuvîntarilor Lui să îţi inunde inima, iar 2009 să-ţi aducă o inimă 9, Lui predată în totalitate, o trăire 9 în sfinţenie… iar 9 românilor, gurvernatori competenţi, criză cît mai mică, un an Wurmbrand cît mai prolific şi… blogosferei evanghelice, o 9 adiere de vînt proaspăt prin articolele postate, că mare nevoie avem de ele!

Îţi va scrie şi în 2009, cu o nouă înfăţişare, motivare şi atitudine,

Andrei

Publicat de

Andrei Jităreanu

Este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

4 gânduri despre „De ce o să scriu blog încă un an”

  1. o 9 şansă ca fiecare cititor să Îi spună Lui „mulţumesc” pentru tine :)
    şi îţi spună „mulţumesc”, de asemenea!

  2. imi place cum scrii, deci cum gandesti.
    Am poposit pe blogul tau, te-am trecut la blogroll, ca sa-mi amintesc de tine, si de altii, interesanti, ca, altfel, cum?
    Sa ai un an plin de bucurii divine, in primul rand, ca restul vine de la sine!

  3. Pentru că mi-au scris două fete pînă acum, o să încep anul cu o mică destindere de frunţi. Cum cineva care dorea să trimită o telegramă iubitei sale începea, fără să se gîndească să facă economie: „Draga mea dragă, […]” la care operatoarea spune: „Nu-i mai bine să scrii <>?” din raţiuni de economie :)

    Deci, dragele mele,

    Bia, că tu ai fost prima, sper din toată inima să le aduc motive pentru care să mulţumească.. ar fi o 9 ocupaţie pentru mine… şi de asemenea, fiecare cititor va vi pentru mine un alt „mulţumesc” pentru Domnul nostru :)

    disa, mulţumesc mult pentru aprecierile şi încurajările tale. Dacă o să-L caut pe El în primul rînd, restul vor veni pe de-asupra, într-adevăr. Sper ca să mă ridic la nivelul aşteptărilor, dar pentru asta e nevoie să-mi toleraţi stîngăcia :) Un an cu adevărat binecuvîntat, asemenea!

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s