În 1968, Robert Rosenthal şi Lenore Jacobson publicau rezultatele unor cercetări avînd drept ipoteze:
– profesorii au anumite expectanţe referitoare la elevii lor;
– elevii răspund la aşteptările profesorilor;
– performanţele şcolare sînt influenţate de aceste aşteptări.
Studiul original implică prezentarea de informaţii false profesorilor în legatură cu potenţialul intelectual al anumitor elevi selectaţi aleator (aceştia au fost numiţi „bloomers”). El s-a desfăşurat într-o scoală primară din San Francisco cuprinzînd elevi din primele şase clase. Iniţial le-a fost aplicat un test de inteligenţă, însă rezultatele nu au influenţat alegerea. (în cuvinte simple: nu contat rezultatul la testele de inteligenţă, IQ-ul, cei cu rezultate slabe au fost prezentaţi ca şi cum ar fi printre primii, cu rezultate foarte bune la test, astfel că cineva cu IQ 90 figura cu IQ 130 la rezultatele ofciale prezentate profesorilor sau/şi învăţătorilor, lucru care a dus la un tratament diferit al acestora faţă de elevi.)
La sfîşitul perioadei de cercetare s-a constatat că elevii „marcaţi”, şi în special cei din clasele I si II, au avut rezultate mai bune chiar decît cei cu rezultate iniţiale superioare, dar care nu au fost scoşi în evidenţă. Astfel, cei numiţi „bloomers” au cîstigat în medie 12 puncte la coeficientul de inteligenţă, în timp ce ceilalti şi-au îmbunătăţit performanţa cu aproximativ 8 puncte. La elevii din primele rezultatele au fost şi mai clare, raportul fiind de 28 la 10.
Ipotezele s-au confirmat, clasele care au fost prezentate profesorilor ca fiind mai bune obţinînd rezultate superioare claselor care au fost prezentate ca fiind mai slabe, în condiţiile în care în realitate ele erau echivalente valoric.
Explicaţia constă în faptul că profesorii se comportă diferit, în funcţie de expectanţele pe care le au. De exemplu, în clasele despre care ştiu că sunt mai bune:
o se comportă mai apropiat, mai cald;
o folosesc mai mult aprecierile laudative;
o predau mai multe informaţii;
o furnizează mai multe ocazii de a răspunde, de a se implica.
Toate acestea modelează performanţele elevilor, făcându-le să fie în concordanţă cu aşteptările profesorilor. De aceea nu se recomandă folosirea etichetelor negative la adresa elevilor (ele ajung să se internalizeze, deci să se „autoîmplinească”). Şi tot de aceea este necesară confidenţialitatea rezultatelor la testele de personalitate sau de inteligenţă (în acest sens fiind indicată şi o prezentare descriptivă – nu una numerică – a rezultatelor).
___________________________________________________________________________________________
Consider că aceste informaţii ar trebui să-ţi fie cunoscute deja, dacă lucrezi ca şi educator, învăţător sau profesor, lider la şcoala duminicală sau lider de tineret. Atitudinea ta şi modul în care acţionezi au un impact colosal, îndrăznesc să spun, asupra celor care îţi sînt învăţăcei.
Cel mai bun Învăţător rămîne totuşi Isus Hristos, prin urmare, El primul, Pygmalion mai la urmă. Cel mai bun manual de psihologie rămîne Biblia.
Primul gând 
Am ramas placut surprins ca abordezi si probleme de ordin psihologic.Vreau sa cred ca te-a influentat,intr-o oarecare masura si comentariul facut de mine la articolul despre teste.In ce abordezi acum lasi in suspensie un lucru esential:ce a determinat comportamentul de care au dat dovada profesorii respectivi,expectantele lor?O sa caut sa fiu cat mai scurt,chiar cu riscul de a nu ma face bine inteles.Guy de Maupassant spunea:”suntem obisnuiti sa ne folosim ochii numai prin prisma amintirii a ceea ce altii inaintea noastra au gandit uitandu-se la obiectul pe care astazi il privim si noi”Cu alte cuvinte,realitatea noastra este realitatea celor din jurul nostru.Experientele au dovedit ca oamenii petrec mai mult timp comunicand unii cu altii,decat explorand elementele omniprezente in mediul lor inconjurator.Aceste legaturi au un impact mult mai mare asupra a ceea ce noi „vedem” sau „auzim”,decat se crede la prima vedere.Memoria,care este de fapt esenta a ceea ce noi numim realitate,este deci influentata de parerea celor din jurul nostru.Experiente facute de Elisabeth Loftus (o specialista in studiul memoriei),au dovedit ca indicatiile pe care ni le strecoara alti oameni sunt mai importante decat scena pe care suntem siguri ca „am vazut-o cu ochii nostri”.Iata,pe scurt,dece comportamentul profesorilor respectivi fusesera guvernat de opinia celorlalti si nu de perceptia pe care ar fi avut-o fara influientele respective.
…pe şi mai scurt şi….înţelege toată lumea :D cred că e vorba de psihologia de…grup. Gîndim, acţionăm, memorăm şi chiar simţim cu totul altfel atunci cînd ne aflăm în prezenţa altor persoane. Iată, pe scurt, de ce comportamentul profesorilor respectivi fuseseră guvernat de opinia celorlalti si nu de perceptia pe care ar fi avut-o fara influientele respective.
Pyky, psihologii încă se chinuie să dea un răspuns la întrebarea ta: „Ce a determinat comportamentul respectivilor profesori?” aşa că nu este de nasul meu, să zic aşa, să dau un răspuns competent, nu ştiu destule. Unul dintre răspunsuri poate l-ai dat tu. E posibil să mai existe încă multe altele. Un lucru e cert: ceilalţi din jur ne afectează comportamentul, modul de a gîndi, de a memora, de a interpreta. E normal să fie aşa. Oamenii trăiesc într-o colictivitate, există doar prin raportare la alţi oameni, cum de altfel, orice lucru există, în viziune mea, prin raportare la alt ceva/cineva. De exemplu, întunericul nu există practic, dar există în memoria noastră şi poate fi înţeles doar din cauză că există lumină. Aşa şi oamenii, gîndesc, simt într-un fel doar pentru că există alţi oameni care să le verifice simţirile şi trăirile. Aici a fost la fel, cu experimentul, ai venit specialiştii şi au influenţat profesorii. Îs multe de zis aici, mă opresc aici. Mulţumesc de detaliile tale, care sînt ca întotdeauna competente şi bine venite. Le aştept şi pe viitor. Pe blogul meu trebuie să ai răbdare. Iar mie îmi place să discut. Ne mai citim :)
Bia, într-adevăr, cum i-am spus şi lui Pyky, psihologia de grup a influenţat comportamentul lor. Dacă nu era grupul, altul era comportamentul. Te porţi diferit cînd faci baie şi cînţi în intimitatea ta, şi altul e comportamentul cînd mergi la ştrand. Simple as that! :)
ANREI,desi ai inteles mai bine decat BIA fenomenul in sine,faci si tu aceeasi confuzie ca si ea,atunci cand spui:”te porti diferit cand faci baie….. si altul este comortamentul cand mergi la strand.” In mod similar,BIA zice:”……..atunci cand ne aflam in prezenta altor persoane”.Ce spuneti voi este un exemplu de comportament pentru a face pe placul grupului,desi poate tu gandesti altfel,deci altfel spus convingerea ta intima este alta. Profesorii respectivi au procedat asa,fiind convinsi ca aceea este realitatea.Influienta grupului a fost asimilata de ei in timp,in sensul ca,atunci cand oameni pe care-i apreciezi iti spun ceva,inseamna ca aceea este realitatea,pe care nici macar nu concepi sa o pui la indoiala.
Acum am înţeles mai bine unde baţi. Da, e interesant, şi îţi dau dreptate. Dreptate dacă vorbesc de profesori, dar dacă e să mă refer la acei copii, încă nu ştiu ce i-a determinat să obţină rezultate mai bune, conform modului în care au fost „programaţi” să le obţină.
da, de obicei BIA nu prea intelege:)
Înţelege, te asigur eu că înţelege, doar fiecare înţelegem în felul nostru, sîntem diferiţi… :)
Foarte simplu.Tocmai atitudinea profesorilor./
„Cel mai bun Învăţător rămîne totuşi Isus Hristos, prin urmare, El primul, Pygmalion mai la urmă. Cel mai bun manual de psihologie rămîne Biblia.”
Serios?Deci cu afirmatia asta ti-ai pierdut orice urma de credibilitate posibila din start.O carte plina de genocid,crime,viol,sclavie,ura,erori de stiinta,erori de gandire,erori de logica,erori de moralitate scrisa de niste boschetari,ciobani inculti din Orientul Mijlociu…iar tu vrei sa spui ca biblia e cel mai bun manual de psihologie? Pe ce lume traiesti?Esti indoctrinat?Ai fost crescut la manastire sau cum?Ai vazut vreun psiholog folosind biblia ca manual?
Asta nu te face decat incult sau needucat intr-un mod foarte grav…nu stiu..poate ai spus-o ca pe metafora dar chiar si asa ar fi fost o prostie foarte mare din partea ta.
E clar ca habar nu ai despre ce vorbesti…tu n-ai treaba cu realitatea ci cu fictiunea…
Ca sa nu mai spun ca aceasta concluzie trasa de tine la sfarsit nu are vreo legatura cu articolul in sine..
Dragă comentator anonim Eu,
Mulțumesc pentru părerea ta exprimată aici, cât și în alte secțiuni ale blogului. Nu îmi propun să te conving de ceva. Poate acum 3 ani nu eram atât de „cult” ca și acum. Poate că ai dreptate. Discuția este lungă pe marginea Bibliei. Există răspunsuri și la revolta ta clară, doar că nu le vei înțelege niciodată și nu vei avea perspectiva corectă asupra vieții până nu îți dorești asta. Dacă ai pornit din start așa, „tare la cerbice”, probabil că așa vei sfîrși.
Pentru că argumente să contracarez ce ai spus mai sus am multe. Dar nu. Le țin pentru oameni dispuși să asculte, nu pentru cei care mă jignesc pentru că mi-au citit doar câteva rânduri…