Nu sînt blogger, nu am blog şi nici măcar nu scriu pentru Dumnezeu!

De ce se scrie blog… creştin? Că aici vreau să poposesc. E la modă ca mai fiecare să aibă blog. De un an încoace ies blogurile ca ciupercile după ploaie. Aici îl compătimesc pe Alin Cristea pentru că are mult de lucrat cu ele.

Care este rostul unui blog? Ce este un blog? Scrie oricine blog? La ultima întrebare, răspunsul este DA, oricine are chef şi îşi pune un verset din Bilie pe sidebar şi  filme de pe Youtube cu Hillsong, gata, are blog, şi te pomini că este şi blog creştin.

Poate am început pe un ton mai dur. Da, am început, şi bine-mi pare. Nu cred că Domnul Isus a răsturnat mesele din Templu pe un ton foarte blînd.

De ce nu sînt blogger? Pentru că sînt un umil slujitor al Tatălui Ceresc. Chiar nu-mi place să mi se pună eticheta de „blogger” sau „blogger creştin”… prea intru în aceeaşi oală cu toţi bloggerii din lumea aceasta. Nu vrea să mă confund cu ei ci vrea să mă individualizez. Nu vreau altceva decît să fiu ceea ce m-a numit Dumnezeu: fiul Său, prietenul Său, robul Său. Să pot să-I sar în braţe şi să-I zic: „Tati… Tati!” şi în acelaş timp să mă fac una cu ţărîna şi să mă proştern înainte măreţiei şi sfinţeniei Sale şi să-I spun: „căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci!”. Nu, nu sînt blogger. Mi s-a dat un nume mult mai măreţ: prieten, fiu, rob al Lui. Şi mă mai cheamă şi Andrei. Cred că aş vrea să păstrez semnificaţia numelui în Cer, măcar să fie un prefix sau sufix a numelui ce-l voi primi. Oare se poate, Doamne?

Dacă nu sînt blogger, e clar că nici blog nu am. Dar dacă nu am blog, ce am? Ăsta ce-i? Este doar o cale, o posibilitate să îţi scriu ţie. Blogul, ca şi temen tehnic, dacă îl transpun în termeni folosiţi în Biblie este pur şi simplu uşa aceea pe care Dumnezeu a deschis-o pe calea Internetului pentru ca oamenii să audă de măraţia Lui. Cel puţin aşa ar trebui să fie pentru mine, şi pentru voi ceilalţi care aveţi pretenţia că aveţi blog creştin. Blogul este modalitatea care înlesneşte transmiterea mesajului Evangheliei. Înainte de toate, am fost chemaţi să face ucenici, să spunem oamenilor despre Dumnezeu şi despre jertfa mîntuitoare a Fiului Său. Bine, ucenicie pe Internet nu se poate, dar se poate arunca sămînţa cel puţin, iar altul să culeagă spicele coapte. Chiar dacă ianuarie şi mai e mult pînă la seceriş, iată că holdele sînt albe şi lucrătorii aşa puţini!

Cum spuneam în titlu, eu nici măcar nu scriu pentru Dumnezeu. Am spus asta, o spun acum şi o voi mai spune în repetate rînduri. Cum să-mi permit eu să spun că „ştii, Doamne, uite, eu lucrez pentru Tine” cînd de fapt Dumnezeu vine şi îmi spune: „Eu, care sînt Cel ce sînt, Eu îţi dau cinstea şi onoarea ca lucrul tău să fie spre slava Mea. Nu uita că Eu n-am nevoie de ce-Mi poţi da tu Mie, ci tu eşti total dependent de Mine… dar Eu aleg să primeşti cinstea ca prin tine, Eu şi slava Mea să fie văzută şi de ceilalţi.” În situaţia asta, parcă altfel te raportezi la Dumnezeu şi la slujirea ta, nu? Oare cînd o să înţelegem că ceea ce noi zicem că facem pentru Domnul este de fapt harul Său, care ne-a dat voie să fie oglindită slava Sa, în noi? Oare cînd o să înţelegem că lucrarea noastră nu e noastră, ci este a Domnului, care se foloseşte de noi, prin noi pentru a lucra pentru alţi oameni? Ce cinste! El, Suveranul de trei ori, sau de mult mai multe ori, sfînt, să se folosească de mine… parcă e prea mult.

Ieri am trăit o dezamăgire în legătură cu blogul. A fost nevoie de intervenţia Sa pentru a mă pune pe făgaş. Mă gîndeam aşa: mă uit la unele bloguri pe care scrie cineva o dată la o săptămînă, sau dacă nu, chiar mai mult, şi a doua zi are 20 de comentarii şi discuţii pe marginea unui subiect destul de prost şi imatur ales. Mă întrebam eu, de ce Doamne, eu care doresc aşa de mult să comunic cu oamenii, să-i determin şi să-i încurajez să vorbească, de ce nu vine lumea să zică ceva şi la mine, să discutăm şi să dezbatem? Oare scriu neinteresant? Chiar pe nimeni nu interesează ce scriu eu? Văd că pe aproape nimeni nu îl interesează din moment ce e linişte mare aici. E logic să mă gîndesc la asta, nu? Are rost să mai scriu dacă în afară de „Dumnezeu să te binecuvînteze” nimeni nu zice altceva? Dumnezeu oricum mă binecuvîntează, slavă Lui! O dezamăgire destul de justificată, tu ce crezi?

A fost nevoie să merg azi dimineaţă la adunare ca să-mi aflu răspunsul la întrebări. În primul rînd, Dumnezeu mi-a spus că eu nu-s blogger, îs fiul Său, m-a înfiat cu preţ de sînge… în al doilea rînd, eu nu am blog ci am o posibilitate uriaşă pusă de Dumnezeu la dispoziţie pentru a-L propovădui… în treilea rînd, eu nu scriu pentru El, ci scriu pentru oameni. Da, pentru oameni ca tine mă chinui eu aici, în plină sesiune. Mulţi ajung într-un moment în viaţa lor cînd, de exemplu se căsătoresc, nu-i mai vezi că se ocupă de tineret, nu mai predică sau nu mai slujesc ca înainte. Problema este că obosim prematur. Oricît de greu îmi este, vreau să slujesc aici în continuare, fără să obosesc. Doar că şi tăcerea ta e un răspuns la munca mea, pe care încă nu ştiu exact cum să o interpretez.

Apoi, Dumnezeu mi-a zis că trebuie să continuu aici, fără să văd roadele. Îmi amintesc de un bătrîn care timp de 40 de ani a împărţit tractate fără să vadă nici un suflet mîntuit. La sfîrşitul vieţii, un om de peste ocean, l-a căutat şi a venit special pentru a-i spune că datorită pliantului dat de el, a fost adus la credinţă şi i-a mulţumit mult pentru asta; după 40 de ani ! Dumnezeu mi-a spus că El nu se socoteşte aici pe pămînt cu mine pentru munca depusă, ci se va socoti acolo Sus, unde ne vom bucura nespus.

Ştiu că o să par ca unul care cerşeşte comentarii, dar nu-mi prea pasă dacă unii dintre voi o să creadă asta. Poate am făcut cea mai mare greşeală cu acest articol, chiar nu am idee. Dumnezeu vede pornirea inimii mele, şi cu El o să mă socotesc Sus, cînd o să stau pe tronul slavei, alături de El.

Pînă la urma e normal şi firesc să mă întreb tot felul de lucruri, nu?

Publicat de

Andrei Jităreanu

Este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

13 gânduri despre „Nu sînt blogger, nu am blog şi nici măcar nu scriu pentru Dumnezeu!”

  1. Ce-mi place la tine? Umanitatea ta :)
    (copyright pentru frază :”> ) Nu te temi să pui întrebări normale şi fireşti.
    Şi ce-mi place la El? Că nu întîrzie să-ţi răspundă.
    Eu doar mulţumesc că îmi dai atenţie şi scrii pentru mine :)

  2. Mulţumesc tare mult că apreciezi, Bia…

    Da, tot repet o dată la 2 articole: scriu pentru oameni, pentru tine, cititorul… altfel, ce rost ar avea? Ce rost are viaţa dacă nu faci din ea un dar? Mă bucur că cineva a înţeles asta, în sfîrşit.

  3. Imi permit sa-ti spun parerea mea,care nefiind a unui coreligionar de al tau,poate ca te va ajuta in vreu fel. Eu cred ca prin felul in care te exprimi si patosul(poate ca nu este cuvantul cel mai potrivit,dar nu am gasit altul pe moment)depus,reduci din start comentariile,care cred ca nu intotdeauna pot fi aprobatorii,asa cum fac cei de aceiasi credinta cu tine.Ma refer aici la comentarii civilizate si nu la invective si apostrofari,care denota incultura si primitivism.Eu,documentantu-ma intre timp si asupra unor cerinte ale cultului caruia ii apartii,am inceput sa-ti inteleg activitatea si de aceea ma si abtin de la polemici.In concluze,discutiile devin interesante si mai utile nu atunci cand sunt aprobatorii 100%,ci atunci cand pot naste si controverse.

  4. Nu caut comentarii aprobatorii, chiar deloc… îmi plac polemicile, învăţ şi eu din ele.

    Mă ajută mult comentariile tale, să ştii. Cum am mai spus, tot timpul vor fi binevenite. Deja mi-am format o oarecare idee despre tine.

    Ca să mă înţelegi, mie îmi place sa discut şi ascult oamenii, de aceea caut să avem discuţii şi aici. Caut acele discutţii controversate… n-ai idee cîte lucruri poţi învăţa.

    Iar în legătură cu apostrofările şi invecţiile, tot timpul le şterg, nici nu mă obosesc să răspund la ele. Am făcut o pagină de reguli care trebuie citită.

    Cum spuneam, vreau să am 5 oameni pe zi, dar acei 5 să aibă ceva de spus, aşa cum faci tu şi alţii. Degeaba am 1000 de vizite, dacă nimeni nu spune nimic. Pot să am 1 milion de vizite… pînă la urmă e un număr, un 1 urmat de zerouri, nu? N-am chef să am rating. Cei cărora le face plăcere vor găsi blogul foarte uşor, fără să fie afişat prin top WordPress sau Zelist.

  5. Dumnezeu ne foloseste uneori in feluri in care nici nu ne dam seama. Trebuie sa-L lasam pe El sa aleaga modul in care ne foloseste. Inteleg ca tie ti-ar placea ca oamenii sa comenteze pe blog, dar nu sunt toti adeptii confruntarilor. Totusi asta nu inseamna ca un om nu poate fi atins de ceva scris intr-un articol si asta nu poate sa-L ajute in relatia sa cu Dumnezeu. Dumnezeu ne ofera tuturor un loc in lucrare atata timp cat noi suntem gata sa participam. Unii au un loc mai ‘in fata’, altii nu sunt atat de remarcati chiar daca depun eforturi serioase. Dar cum spunea si Domnul Isus: ‘Cei din urma vor fi cei dintai’. Sa-L lasam pe Dumnezeu sa lucreze prin intermediul nostru asa cum crede El de cuviinta.

  6. Si eu imi pun intrebarile astea pe care ti le pui tu. Mi se pare ca ori nu citeste nimeni nimic, ori nu li se pare nimic interesant, ori altele…
    M-am gandit la multe variante: ca cei care citesc pagina de viata nu vor, nu sunt obisnuiti sa iasa in fatza, sau nu le place sa comenteze…sau- m-am mai gandit la un moment dat si ca scriu prea abstract si de neinteles si asa ca ei, neintelegand, ce sa-si dea cu parerea?
    Dar raman uimita cand cate-un om, la care ma astept mai putin, sau cand ma astept mai putin, imi spune ca ma citeste si ca este intarit, zidit, imbucurat de ceea ce citeste; ca Domnul ii vorbeste…ca una ca alta.
    Asa ca m-am obisnuit asa. Sa ma multumesc ca le face lor bine , sa continui sa ma scriu si sa Il scriu pe EL si ei sa fie ajutati prin aceste scrieri.
    Daca tu nu te poti obisnui,atunci, lupta pentru schimbare, suflet luptator ce esti.
    Si lupta in continuare pentru armata Celui ce vine, iar rasplata va fi a ta.

  7. Da, mi-ar plăcea comentariile doar de dragul discuţiilor, nu dragul să le adun acolo.

    Eva, mulţumesc de cuvintele tale care m-au încurajat. Socotesc răspunsul tău unul înţelept, şi mă bucur că oameni ca tine îmi deschid pagina să o citească. Sînt multe motive pentru care lumea alege să nu comenteze. Unele am început să le descopăr chiar imediat după ce am scris acest articol. Acesta este şi scopul acestui blog, să afle mai mult despre umanitatea noastră, de ce reacţionăm aşa şi nu altfel, de ce nu reacţionăm deloc. Sper că ai înţeles.

    Eliza, exact aceleaşi întrebări mi le-am pus şi eu. Unele le-am scris, altele le-am păstrat pentru mine. Probabil întrebarea „De ce?” e cea mai nepotrivită dintre toate, deoarece nu e treba noastră să ştim socotelile Lui.

    Am scris acest articol doar ca să mă pot obişnui mai bine cu ideea lipsei de opinie a multora, dar şi pentru a înţelege mai bine factorul uman, cum am spus şi mai sus. Nu doar eu încerc să ajut oamenii ca tine, ca voi, cu acest blog, dar şi voi trebuie să mă ajutaţi pe mine. Sînt om.

    Mulţumesc, Eliza, pentru că ai avut să-mi spui din experienţa ta, în felul acesta voi înţelege mai bine modul de gîndire al tău şi al altora şi voi şti cum să fac pe viitor. De asemenea, un răspuns înţelept, şi mă simt onorat să oameni ca tine prin preajmă. Trebuie să lupt, doar pentru asta am fost creat.

  8. Andrei,
    vreau sa iti multumesc ca esti aici si ca scrii pentru noi. De obicei comentez cu sotul meu cele scrise aici. Vineri a fost o zi mai grea pentru mine, o zi a zdrobirii si in mintea mea a fost acel „chiar daca” despre care ai scris joi. Multumesc inca o data!

  9. Dragă Crisy,

    recunosc că nu mă aşteptam la ce mi-ai zis… am rămas uimit de faptul că am fost de ajutor cu Psalmul 23… doresc ca şi de acum înainte să fiu cel puţin la fel de util pentru tine
    Eu trebuie să-ţi mulţumesc că te-ai oprit să-mi scrii şi că m-ai încurajat să merg mai departe ! :)

    Sper din toată inima că ce a fost vineri s-a rezolvat…

  10. O să mă rog în seara asta să poţi să ai putere să confrunţi persoana respectivă şi să te porţi cu înţelepciune :) mă bucur să aud de bine

  11. Multumesc pentru rugaciuni. Astazi m-am intalnit cu persoana respectiva (a fost in concediu) si am vorbit. A fost mult mai bine decat m-am asteptat. Dumnezeu a lucrat la inimile noaste. Multumesc!

  12. Un Dumnezeu al inimilor şi al schimbărilor avem… mă bucur cînd aud şi lucruri bune, mărturii personale de la oameni, mă bucur cînd Dumnezeu este proslavit prin aceastea :) cu mare plăcere

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s