În sacoul tatălui

Pentru că eram în trecere pe acasă, şi costumul era la facultate, n-aveam sacou să iau pe mine pentru a merge la biserică. Noroc de tata că avea două, aşa că mi l-a împrumutat cu plăcere.

Nici prin cap să-mi treacă ce avea să simt îmbrăcîndu-i sacoul. Mă simţeam onorat, aveam privilegiul să îmbrac sacoul ce l-a purtat atîta timp un bărbat adevărat.

Mă simţeam inspirat de realizările şi credincioşia tatălui meu. Era atît de frumos, parcă am înţelepţit pe loc, aşa credeam eu.

Mă simţeam puternic pentru că acum parcă purtam mantia conducătorului. Odată cu această „mantie” ce am primit-o mă simţeam şi responsabil, şi mi-au trecut prin cap toate problemele familiei pe care le purta tatăl meu. Atunci mi-am dat seama că maturitatea unui bărbat nu vine odată cu vîrsta ci odată cu asumarea responsabilităţilor.

Mă simţeam ruşinat, pentru că mi-am dat seama că nu meritam nici pe departe să-i port sacoul. Nu-l meritam. Aveam totuşi un sentiment de securitate şi de… importanţă, de identitate… eram cineva, purtam haina lui!

Pot să spun cu siguranţă că purtînd o singură seară sacoul tatălui m-a atins într-un mod neaşteptat de plăcut, sau mai bine zis, într-un mod neaşteptat deloc. O simplă haină e acel sacou, dar are valoare din cauză că aparţine unei persoane atît de minunate aşa cum este tatăl meu.

Doresc să te gîndeşti că tu eşti eu şi tatăl meu este Dumnezeu, să încercăm să transpunem povestioara în felul acesta, să facem o analogie.

Dumnezeu nu foloseşte sacouri poate, dar El ne îmbracă în diferite moduri cu diferite lucruri, stări, persoane sau situaţii. Nimic din lumea aceasta nu ar avea valoare de la sine dacă nu ar fi fost trimise de la Dumnezeu.

Gîndeşte-te cu ce anume te-a îmbrăcat Dumnezeu în ultima vreme. O binecuvîntare, un necaz poate? O mică minune văzută doar de tine? Un fluturaş aşezat pe umăr? O floare? El doreşte să ne atragă atenţia şi să ne înveţe prin aceste sacouri trimise. Ne dă această onoare, să-I purtăm sacoul. Binecuvîntarea nu ar avea valoare dacă nu ar fi fost trimisă de El. Nimic nu ar avea valoare dacă nu ar fi fost trimis de El.

Pe de altă parte mă gîndesc la sacoul tatălui meu ca la o modalitate de a fi exemplu pentru copii. Poate cea mai acută lipsă între creştini este aceea de bărbaţi adevăraţi care şi-au asumat responsabilităţi gata să fie exemple şi să crească alţi bărbaţi care vor creşte alţi bărbaţi la rîndul lor. N-am idee de ce scriu aşa sec acum, însă sper că voi fi înţeles. Dacă aş fi fost mai capabil să vă scriu mai poetic, aş face-o.

2 gânduri despre „În sacoul tatălui

  1. Tata a avut atîta răbdare să mă îmbrace…nu vroiam cu nici un chip să-L las să se apropie de mine, cu dragoste.
    m-a îmbrăcat cu vise îndrăzneţe.
    m-a îmbrăcat cu lacrimi nesfîrşite, în ultima vreme, de bucurie şi de durere.
    m-a îmbrăcat cu aripi, nu de fluture, spre un zbor de o zi, ci spre unul de-o eternitate.
    m-a îmbrăcat cu El.
    şi nu pot decît să-I mulţumesc. ah, şi să zîmbesc, desigur.. :)

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s