Venim acuș și noi la tine, Flaviu!

Ieri a avut loc înmormîntarea lui Flaviu. Chiar cînd am ajuns acolo a început să ningă atît de frumos! Să fie oare acesta un semn de la Domnul ca un legămînt sub formă de curcubeu cu părinții lui? Să fi făcut oare Domnul o promisiune ca răspuns al rugăciunilor noastre, anume de a da sănătate bebelașului pe care Simona îl va avea peste o lună, care se va numi tot Flaviu? Să fie oare așa? Domnul știe mai bine… Ne rugăm pentru aceasta.

Domnul le-a împrumutat pe Flaviu timp de 6 ani și 9 luni, apoi l-a luat înapoi, dar curînd le va dărui un alt copil. Domnul a dat, Domnul a luat, Numele Lui fie lăudat!

Flaviu, un copil extraordinar, a învățat primele versete la 2 anișori, la 4 ani a învățat psalmi. Psalmul lui preferat era Psalmul 27. L-am auzit și eu cum l-a recitat în adunare, în mijlocul tuturor. A fost emoționant.

”1. Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?
2. Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad.
3. Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.
4. Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.
5. Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui, şi mă va înălţa pe o stâncă.
6. Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul.
7. Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem: ai milă de mine şi ascultă-mă!
8. Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!
9. Nu-mi ascunde Faţa Ta, nu îndepărta cu mânie pe robul Tău! Tu eşti ajutorul meu, nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!
10. Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.
11. Învaţă-mă, Doamne, calea Ta, şi povăţuieşte-mă pe cărarea cea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.
12. Nu mă lăsa la bunul plac al potrivnicilor mei! Căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi, şi nişte oameni, care nu suflă decât asuprire.
13. O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!…
14. Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!”

Cînd Cristi a fost la spital să-l viziteze, l-a întrebat la plecare: ”Flaviu, ce vrei să-ți aduc cînd o să mă întorc la tine?” Flaviu a spus că vrea un dvd cu viața lui Isus. Cristi l-a întrebat de ce vrea asta, iar Flaviu a zis: ”Ca să mai văd o dată cum a murit Domnul Isus pentru păcatele mele.”… apoi Flaviu a spus că vrea să-i aducă niște baloane. După ce este întrebat ”cam cîte baloane?”, Flaviu spune că un sac de baloane ar fi suficient, ar avea destule și pentru ziua sa de naștere. Apoi, Cristi îl întreabă: ”Ce vrei să le spun copiilor din partea ta?” Flaviu îi recită Psalmul 23:

”1. Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2. El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă;
3. îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
4. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
5. Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
6. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Un copil care știe Cine îi este Păstor…

Acum nu mai are nevoie de sacul de baloane pentru ziua sa, deoarece nu a mai apucat ziua sa pe 14 Mai… Acum nu spunem că Flaviu a trecut în neființă, ci spunem că Flaviu a trecut la ființă, în viața veșnică dată de Domnul. Acum noi nu spunem lui Flaviu ”adio!”, ci spunem ”la revedere, dragă Flaviu!”, pentru că ne vom revedea curînd cu tine… nu spunem ”regrete eterne”, pentru că Flaviu este în bucuriile cele eterne ale lui Dumnezeu… Va mai trece doar puțină vreme și ne vom întîlni cu Flaviu din nou… chiar și tu te întîlni și-l vei cunoaște…

Publicat de

Andrei Jităreanu

Este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

7 gânduri despre „Venim acuș și noi la tine, Flaviu!”

  1. de-abia astept sa-l cunosc si eu pe Flaviu… care alearga acum fericit si se bucura in bratele Tatalui sau iubit! Multa mangaiere familiei lui…

  2. Mulltumesc, Andrei, pentru articole. Au fost de mangaiere parintilor lui Flaviu cand le-au citit! Doar o singura remarca: ziua lui Flaviu este pe 14.05. si nu pe 15.04. Fii binecuvantat!

  3. Mulțumesc de remarcă, Cătăline, îmi cer scuze că am inversat cifrele. Am corectat imediat. Mă bucur mult dacă i-au mîngîiat cît de puțin… chiar dacă eu nu pot face mare lucru în privința aceasta. Domnul e singurul în stare… Nu mi-a trecut prin cap că ei o să le citească. Am de gînd să scriu luni despre lecțiile învățate de la Flaviu, ce mi-am notat în zilele acestea de jale. Sper să înțelepțească și alte inimi, spre slava lui Dumnezeu. Fiți binecuvîntați cu toții!

  4. am mai auzit vorbindu-se despre astfel de oameni cu o asemenea credinta in cele de sus, in Revenire si intr-o noua viata, un Nou Pamant atunci cand erau pe patul de moarte… insa sa aud asemenea cuvinte despre un baietel de numai 6 ani… mi-e aproape imposibil… e ceva ce nu pot intelege… poate ca veti spune ca tocmai copiii cred mai usor, fara sa gandeasca prea mult… insa asemenea raspunsuri cat timp era bolnav, toate cu o conotatie spirituala, ba chiar sa vrea ca ceilalti copiii sa il cunoasca pe Dumnezeu prin prisma Psalmului 23, atunci cand e intrebat ce vrea sa le trasnmita copiilor alegand acest psalm, nu stiu… este peste posibilitatile mele de intelegere… cum poti, copil fiind, sa gandesti si sa raspunzi la orice prin intermediul unei Puteri absolute, nevazute, si al unei alte vieti, care poate exista sau nu (nimic nu-ti ofera aceasta certitudine, practic)? cum poti avea mereu intiparit in minte El si ceea ce a facut pentru mine? cum poti alege dintr-o infinitate de posibilitati de a te bucura pe patul de spital sa revezi viata lui Isus „ca sa mai vad inca o adta cum a murit pentru mine”? este ceva cu adevarat extraordinar… mi-e greu sa cred ca un adult poate cere toate acestea… insa un copil? unul de 6 ani?
    trebuie sa marturisesc, Andrei, ca initial m-a iritat un pic articolul anterior cu privire la decesul lui Flavius… nu vedeam ce legatura are cu toate celelalte… ca a murit un copil, intr-adevar este tragic, mai ales la o asemenea varsta… insa din asta sa declari doliu si sa refuzi sa mai scrii… nu stiu… credeam ca intr-adevar a fost o legatura puternica intre tine si acel baietel… insa e personal… nu vedeam de ce trebuie „sa faci public” acest lucru intrucat observ ca acest blog e unul pentru „noi, ceilalti”… mi se parea ca ai cam exagerat… insa azi cand am vizitat pagina si am vazut un nou articol… dupa ce l-am citit vreau sa spun ca mi-am schimbat complet viziunea… intr-adevar nu in zadar ai amintit despre indicentul nefericit… trebuia sa prevad ca era ceva cu adevarat special… nu numai ca te facea sa zambesti ori de cate ori va intalneati… era ceva cu totul deobsebit cu acest copil care nu mai este un simplu „copil” sau „baietel”… capata o identitate… desi a avut una cat timp a trait… continua sa o aiba… poate una noua, sub o alta forma… este „Flavius”, cineva extrem de inteligent, cu o cradinta imperturbabila si solida in Dumnezeu, care a trait ultimile momente din viata amintindu-si mereu ceea ce a facut El pentru binele lui, cat a suferit si ce loc frumos a pregatit „acolo sus” unde „nu va mai fi nici durere, nici urma de suferinta”…
    vreau sa iti reprosez (:P), Andrei, ca mi-ai dat posibilitatea sa interpretez gresit acel articol si ca nu ne-ai spus mai devreme cine ESTE „acel copil”… insa probabil ca ai fost mult prea ocupat si din lipsa de timp nu ai adus si completarea… multumim pentru „povestea lui Flavius”!
    si totusi… mi-e imposibil sa inteleg…

  5. 1. cred ca am gresit numele… de fapt e Flaviu… imi cer scuze :P
    2. vreau sa explic expresia „a te bucura pe patul de spital”… dar consider ca deja v-am explicat… stiti la ce ma refer…

  6. Georgiana, în primul rînd vreau să-ți spun că da, acest blog este pentru ”voi, ceilalți”, însă e totuși blog personal, așa cum am precizat pe una dintre paginile din dreapta. E blogul meu și scriu ce doresc pe el, ce consider că e pentru binele tuturor. Ce scriu pentru mine, scriu în agenda personală, care e doar a mea. Faptul că am publicat 2 articole despre Flaviu, este din dragoste și solidaritate în Hristos pentru părinții lui, nu doar că l-am cunoscut pe Flaviu, dar mă jucam și mă înțelegeam foarte bine cu el, îmi era tare drag. E greu cînd rămîi fără copii. Eu decid ce scriu și ce nu aici. Dacă Domnul spune că inima se face mai înțeleaptă în casa de jale, oare nu cumva e bine să stăm pe lîngă aceste case? Am încercat ca timp de o săptămînă, blogul meu să fie doar o anexă a aceste case de jale a familiei îndoliate de pierderea SINGURULUI lor fiu. De s-ar înțelepți măcar o persoană cu puțin! De s-ar înțelepți…

    Nu înțelegi maturitate și credința acestui copil de aproape 7 ani? Nici nu ai cum dacă o treci prin prisma logicii probabil. Ar fi trebuit să-i cunoștii părinții minunați care l-au crescut în frică de Domnul, ar fi trebuit să vorbești cu acest copil să vezi cum îți alunga tristețea, ar fi trebuit să-l auzi recitînd Psalmi (unii ”creștini” nici măcar nu-s în stare să reproducă 2 versete corect), ar fi trebui să-l auzi cum cînta ”oh, mamă dragă”, ar fi trebuit să știi că suferința te maturizează, chiar dacă el avea 6 ani și 9 luni, gîndea poate la un alt nivel de vîrstă.

    În plus, am publicat aceste articole despre Flaviu și pentru că mă zbat de mult să înțeleg ce înseamnă să fii ”ca un copilaș”, așa cum ne spune Isus că trebuie să fim ca să ajungem în Împărăția Cerurilor. Ai subliniat foarte bine faptul că Flaviu avea credință de nezdruncinat… și totuși era copil… de ce asta? Ce înseamnă ”ca un copilaș”? Spune-mi. Nu faptul că Flaviu a murit conteaza așa mult pentru noi, din afara familiei lui, ci LECȚIA pe care ne-o oferă.

    Toți ceilalți care veți posta aici comentarii, vă rog să o faceți în dragoste, și să veniți doar cu cuvinte de mîngîiere și alinare, măcar din respect pentru această familie. Orice altceva va fi șters.

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s