El, Domnul, m-a învățat…

El, Domnul, m-a învățat că este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de Mîna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

El, Domnul, m-a învățat că doar plecat pînă la pămînt în fața Stăpînului Absolut poți gusta țărîna din care ești făcut.

El, Domnul, m-a învățat că atunci cînd Domnul Își întoarce Fața spre tine ca să-ți vorbească, nu poți adopta decît acea poziție în care guști din plin țărîna, cu palmele acoperindu-ți fața plecată pînă în pămînt, nu cumva să zărești Fața Domnul și să mori.

El, Domnul, m-a învățat că dacă Domnul nu ar avea nimic cu ce să mă învinovățească, aș fi neprihănit în toate zilele vieții mele (deși are toate motivele să mă condamne) și ar decide să mă nimicească, ar fi îndreptățit s-o facă. El e Cel ce este, El e Dumnezeu.

El, Domnul, m-a învățat că dacă Domnul ar decide ca să trimită pe toți sfinții în iad, ar fi îndreptățit s-o facă: sfințenia noastră e nimic mai mult decît noroi murdar în fața Sa. Chiar de ar trimite în iad și pe cei mai neprihăniți oameni, chiar și așa toată lumea L-ar lăuda pentru faptele Lui mărețe, deciziile drepte, credincioșia Lui perfectă, dragostea Sa desăvîrșită, înțelepciunea Lui de netăgăduit, și acestea din pricina Numelui Său, un nume prea sfînt ca să stea pe buze omenești.

El, Domnul, m-a învățat că pînă să descoperi dragostea interminabilă și desăvîrșită a Domnului, mai întîi trebuie să te temi, să te cutremuri și să te zdruncini în fața Sa. Să-ți fie frică de Domnul!

El, Domnul, m-a învățat că atunci cînd ceri binecuvîntarea, fiind plecat pînă la pămînt, o să te doară puțin corpul cînd te ridici, ca să știi că acea binecuvîntare L-a durut și pe El… L-a durut tare.

Publicat de

Andrei Jităreanu

Este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

Un gând despre „El, Domnul, m-a învățat…”

  1. Binecuvantarea Domnului sa fie peste tine si casa ta. Intr-adevar, nu o meriti; dar Domnul Isus o merita si tu stai in fatza lui Dumnezeu sub autoritatea sangelui sfant. DUmnezeul nostru e prea prea ca sa Il putem pune in cuvinte.
    Glorie Lui. Maranata!

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s