10 gânduri despre „Titlu

  1. ei bine, cred ca pentru ca nu este cineva care sa-i indrume… si se pierd in prea multele „invataturi” venite de la prea multe confesiuni.

  2. e interesant să vedem ce zice și cel care tocmai citește aceste rînduri, nu? Ceilalți poate că or să ne ajute să stabilim niște motive pentru care se întîmplă acest lucru, deși întrebarea pare puerilă și lipsită de sens în plan practic, nu semnatic. În felul acesta vom putea stabili niște strategii pentru a evita problemele identificate… și eu zic că asta e de folos fiecărui om.

  3. …pentru că uităm că pe drumul acesta nu noi trebuie de fapt să călcăm, ci să Îl lăsăm pe El să ne ridice pe braţe şi să ne ducă. Uităm prea des. Uit mult prea des.
    Şi e atît de urît cînd ale tale urme rămîn singure…departe de ale Lui, mult prea departe…

  4. :-) pentru ca nu suntem perfecti inca, Andrei. Daca apostolul Pavel spune in Romani 7:18,19 „Caci a voi se afla in mine, dar a face binele nu aflu; Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc.”, cu atat mai mult noi care suntem la inceput de drum cu Dumnezeu. Important este ca ne tinem dupa El, chiar daca doar uneori pasii nostri coincid. Dumnezeu se bucura cand vede ca ne straduim sa fim sfinti inaintea Lui si pentru El. Cand renuntam la noi si la urmele ce am vrea sa le lasam pe acest pamant, pentru a-l pune pe El mai presus.
    Imi place tare ce a spus Paul Washer intr-o predica de pe sermonaudio.com: viata vesnica nu va incepe dupa ce murim, ci pentru noi a inceput deja. Din momentul in care am crezut. Mi se pare suficient de motivant pentru a depune orice efort ca sa fim cat mai asemanatori Lui.

  5. Carmen,

    Îm primul rînd, bine ai venit ! :)

    Mă bucur că mi-ai răspuns. Este un mini-articol care are scopul de a te pune să gîndești puțin. Într-adevăr, principalul motiv pentru care dăm greș este pentru că nu sîntem perfecți sau desăvîrșiți ÎNCĂ (foarte important acest „încă”, dar știe cineva de ce?).. Dar, de ce nu sîntem perfecți ÎNCĂ? Hai să gîndim împreună :)

    Mulțumesc tare mult pentru răspunsul tău.

  6. Ok. Deci cautam explicatii, scuze si/sau incurajari, da?

    Este o reclama la Finetti. Cu o familie care serveste Finetti si are un bebelus pofticios. Mesajul este ca de-abia asteapta bebelusul sa creasca ca sa poata manca si el. Desi el ar vrea de acum, corpul lui inca nu poate procesa Finetti, asa bun cum este el :-). http://www.youtube.com/watch?v=HH5yRlwntbE
    Un aspect calitativ. Nuante ale lui Dumnezeu pe care nu le poti percepe mai devreme, ci mai tarziu.
    Alt exemplu: Cand eram mica mi s-a aplecat o data de la pepene galben. Imi placea tare si am mancat foarte mult. Mai mult decat putea suporta ficatul meu. Apoi cred ca vreun an sau doi nu m-am mai atins de pepeni. Un aspect cantitativ : Dumnezeu nu arunca dintr-o data asupra noastra toata cunoasterea de El, n-am putea sa o suportam. Toata de-odata. Deci mai bine cate mai putin, decat un timp deloc.

    Pur si simplu nu poti fi perfect doar pentru ca te-ai hotarat sa fii perfect. Chiar daca tu vrei sa faci totul pentru El, nu reusesti pentru ca nici nu stii ce presupune “a face tot”.
    Ne apropiem de El treptat, ca un bulgare de zapada care se rostogoleste la vale. Nu esti tot ce poti sa fii pana nu te termini de rostogolit :-) Sper ca se intelege ce vreau sa spun si nu pare ca bat campii…
    Nu putem sari peste etape si nici nu este recomandat. Si nu poti fi perfect doar pentru ca-ti doresti. “Practice makes perfect”. Si ne putem bucura si exersand, vazand cum Dumnezeu ne creste, nu trebuie sa ne mahnim, si cu atat mai putin sa renuntam la a incerca, pentru ca nu reusim sa fim perfecti din prima.

    Sa sciu acum cateva motive posibile pentru care, desi vrem cu tot dinadinsul sa pasim pe urmele lui Hristos, uneori se vad doua urme separate pe drum. M-am gandit si iata ce-am gasit:

    Pentru ca am petrecut ani reactionand intr-un anumit fel la stimuli si dureaza pana ne obisnuim sa apelam la cealalta natura pentru raspunsuri la orice, oricat de mare sau de mic.

    Pentru ca nu ne straduim destul ca sa gasim acel celalalt raspuns, cealalta metoda, cealalta alternativa posibil de ales. Obosim repede si cand luam pauze de relaxare mergem cu prietenii la munte, la mare, in parc sau la film, ca sa mai petrecem timp si exclusiv pentru noi, for a change. Nu ne cautam odihna tot in El ca sa reluam mersul plini de energie din El. A nu se intelege ca sunt contra excursiilor. Doar ca sunt pentru excursiile constructive, nu vegetative.

    Pentru ca il punem pe El in centrul vietii noastre, dar nu ne tragem toata viata din El. Este numarul 1, cel mai important, dar nu tot. Si prin asta nu ma refer ca nimeni altcineva nu trebuie sa conteze pentru noi, chiar El spune ca din contra, dar modul in care ne relationam la toti ceilalti trebuie sa se faca prin prizma Lui. La fel si cu “altceva”. Si cred ca ar trebui sa fim dispusi sa renuntam la tot altceva ce formeaza viata noastra, pentru El, daca ne-ar cere.

    Pentru ca ne luam – chiar si pentru o clipa – privirea de la scop, ceva ne distrage atentia, si ca urmare calcam pe langa. Crezi ca ai putea nimeri exact in urmele pasilor cuiva, daca nu te-ai uita fix in ele?

    Pentru ca uneori ratam, fara sa vrem sau fiindca nu suntem atenti, mai multi pasi la rand si ne pierdem de drum, nu il mai vedem, ne vine greu apoi sa il regasim, pierdem pasi ratacind, sau chiar nu ne mai credem vrednici de a fi primiti inapoi si ne trebuie o trezire zdravana din partea Sa ca sa-i revenim la piept.

    Pentru ca uitam, sau poate nici nu incepem sa realizam cat de importanti suntem in ochii Lui, si pe drumul nostru incepem sa ne temem ca poate credinta noastra nu este suficienta si ca vom da gres. Si incepem sa ne afundam ca Petru, uitand de credinciosia Lui de nestramutat fata de noi si de faptul ca nu ducem aceasta lupta singuri, ci din contra, El poarta partea cea mai grea si noi suntem in mana Lui tare.

    Pentru ca nu ascultam suficient ce are El sa ne spuna. Uneori credem ca am ajuns pe drumul pe care El vrea ca noi sa mergem si ramanem setati pe aceasta idee, cum ca ne-am aflat rostul, si uitam sa mergem din cand in cand, mai des, decat mai rar, sa Il intrebam daca nu doreste vreo schimbare de directie. Sau poate ca nu prea vrem sa Il mai intrebam, fiindca ne-am obisnuit cu acea directie, credem ca am dobandit un oarecare control asupra ei si n-am vrea sa ne ceara vreo resetare. Aici ma refer la lucrarea pe care El ne-o da s-o facem in viata aceasta.

    Sunt curioasa prietenii si cunostintele tale ce au descoperit ca raspuns la aceasta intrebare. Poate postezi pe blog.

    Weekend placut si constructiv! :-)

  7. Stai liniştită, nu exagerezi deloc :)

    Eu mă bucur că am mobilizat cel puţin 3 persoane pînă acum să gîndească şi să expună ideile în scris. Probabil mai sînt destui care au citit acest mini-articol, dar nu au lăsat nimic scris, dar totuşi s-au gîndit pentru o clipă la aceste motive, ceea ce e bine. E necesară reflecţia asupra vieţii noastre, tocmai pentru a o îmbunătăţi. Şi eu îs curios de ce mai zic şi ceilalţi. Probabil o să fac un rezumat al acestor motive aduse aici, iar la urmă o să spun şi ceea ce cred eu despre subiect.

    Mulţumesc, şi un weekend binecuvîntat să ai şi tu, Carmen! :)

  8. Andrei, poate ar trebui sa reflectam mai putin la teorie (desi acesta-i inceputul si trebuie sa o cunoastem temeinic) si sa ne gandim putin mai mult la practica… Cu atat mai mult cu cat nu putem astepta sa incepem practica decat dupa ce cunoastem toata teoria de nota 10.
    Ma refer la exemple concrete care poate ne vor ajuta pe noi si pe altii cand vor trece prin situatii similare, sa reactioneze intr-un mod placut lui Dumnezeu.
    Se incumeta cineva?

  9. „Interventia” lui Andrei m-a facut sa nu mai tac. Am observat articolul inca din ziua cand l-ai publicat, insa nu stiam cum sa-mi exprim parerea. Dar a venit Bia si a concretizat ceea ce vroiam sa spun :). Insa lista poate continua, nu?
    Voi da un singur raspuns. Ne sta in fire sa uitam. Este un fenomen nu numai omenesc, ci pamantean.
    Asa ca, dupa ce Dumnezeu ne-a condus tot desertul, luandu-ne in brate, ferindu-ne de furtuni, oferindu-ne apa din belsug, transformandu-se in oaze ori de cate ori era nevoie, dupa ce a facut toate astea pentru noi, simtim briza si „mirosul” marii sau prospetimea muntilor sau agitatia vreunui posibil oras din apropiere. Am strabatut intreg desertul si acum ne vedem aproape ajunsi. Ce ne mai poate sta in cale? Am depasit inca o etapa in viata noastra sau inca o incercare sau ispita si acum, iata-ne aproape ajunsi. Ne mai desparte o singura duna. Una singura pe langa multimea pe care am traversat-o. Si indraznim; inca Il mai avem alaturi de noi. Si suntem tot mai increzatori in noi in timp ce urcam uriasa duna incarcata cu nisip fierbinte, moale si fin. Deja simtim linistea din „ochiul ciclonului” fara sa-i stim semnificatia. Pentru noi va fi doar o liniste si pace pentru urmatoarele minute, pana cand va trebui sa incercam un alt desert, poate mai periculos, mai intins si mai canicular. Asa ca, avand aceste ganduri in minte parcurgem ultimii pasi. Si iata-ne ajunsi pe muchia dunei… Ah, ce sentiment! Am reusit! Am trecut si pe aici! Si vezi? Parca a fost mai simplu decat ultima incercare. Ah, cat de fricosi suntem! Ne temem inca de cand observam prima duna de nisip. Si uite cat de simplu a fost! Privim inapoi si nu ne putem da seama de unde am inceput! Atata cale… Gata, am privit destul! Acum sa cobor! Si cand ne intoarcem privirea observam ca nimic din ceea ce am vazut inainte nu mai este. Dar este imposibil! Am vazut cu ohcii mei orasul, am simtit pe pielea mea „mangaierea” brizei si zapada din inaltul muntilor m-a facut sa ma simt mai bine; m-a racorit. Dar, toate acestea nu erau alceva decat… un miraj.
    Si in fata vedem din nou o groaza de dune, nerabdatoare parca sa fie „explorate”. Atunci privim spre cer si vedem in greseala noastra pe cea a lui Petru. Iar Ghidul nostru pare de negasit. Intoracem privirea spre drumul parcurs si observam doua urme de pasi. Mergem inapoi si suntem surpinsi ca in timp ce urcam duna aceea, ne-am incapatanat sa nu mai mergem in bratele lui Isus. Am alergat nerabdatori spre muchie, crezand ca „am ajuns la liman”. Ajunsi acolo, ne-am asumat toata reusita numai noua… Si Ghidul este atat de aproape…
    Gresim pentru ca uitam Cine ne conduce viata si in Cine trebuie sa ne incredem. Gresim pentru ca intotdeauna „mandria merge inaintea caderii”. Gresim pentru ca…

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s