Explicație

pentru cei care citesc acest blog și s-au (s-)au întrebat de ce s-a întîmplat cu Săptămîna aprecierii, maratonul în care am pornit de luni.

Deocamdată articolele nu sînt făcute publice din motive la care nu vreau să mă gîndesc și nici să mai ajung vreodată. Revin de luni cu ele, mai întregi și mai folositoare pentru tine, sper. M-am simțit dator să îți explic cîteva lucruri, deoarece am observat că ieri, deși nu am promovat blogul în nici un fel (status pe Messenger ori alte „trucuri”) au intrat foarte mulți să citească ce se scrie aici, ceea ce m-a tentat și m-a obligat oarecum să dau o explicație. Nu am idee de ce s-au imbulzit asa mulți (sau poate că am), însă știu că miercuri am mai învățat cîteva lucruri. Ziua de ieri a fost zi de post.

Înainte de a spune CE anume am învățat, vreau să precizez că deja m-am obișnuit să fiu acuzat o dată la două zile că-s fățarnic, bătut în cap, tra la la și alte alea (de parcă nu am altceva de făcut decît să șterg comentarii) și că aș aprecia să vă abțineți pe viitor (cei care au obiceiul să facă astfel de „complimente”):

1) Mi-am dezvoltat o oarecare imunitate la gunoaiele care intră inevitabil la mine pe blog; o să am și mai mare grijă de-acum să le tai încă din rădăcină. Cei măcinați de ură și invidie au ca destinație iazul cu foc, iar cît mai dau pe aici, deja au ajuns la destinație: spam.

2)Moartea și viața sînt în puterea limbii. Oricine o iubește îi va mînca roadele.” (Proverbe 18:21)

3) Nu te îngrijora despre ce gîndesc ceilalți despre tine: nu li se întîmplă prea des asta;

4) Foarte puțini fac distincția între „a fi dur” și „a fi categoric”, „a fi bleg” cu „a fi blînd” și se așteaptă să găsească mai peste tot creștini victimizați și puși să fie doar niște băieți de treabă de către societate, care nu deranjează pe nimeni. Citez din cartea pe care o țin pe birou: „Dacă stau să mă gândesc bine, cred că majoritatea bărbaţilor din biserică consideră că Dumnezeu i-a adus pe pământ pentru a fi băieţi de treabă […] Acesta este modelul suprem al maturităţii creştine: nişte băieţi de treabă, mereu în banca lor. Nu fumează, nu beau şi nu înjură; asta ne face pe noi să fim bărbaţi.” John Eldredge, Călătoria inimii, Editura Aqua Forte, 2009.

5) Tocmai mi-am propus și să scriu și apoi să-mi fac o pagină în care să vorbesc despre comentarii: cînd să răspund, cînd să ignor, cum să răspund, de ce să răspund. E necesară această (o)rînduială pentru mine, deoarece nu vreau să mai pățesc din nou ce am pățit miercuri, respectiv să-mi irosesc timpul cu nimicuri și să întrerup scrisul, cînd eu aveam de terminat un proiect la care am muncit ceva timp să-l pun în ordine. Am și de mers la facultate și de pregătit seminarii, de citit 2 metri cubi de cărți pe lîngă, asta ca să știți că nu scriu de dragul de a scrie sau de dragul celor care nu știu să aprecieze munca altora. Scriu pentru că am fost încurajat în repetate rînduri de mulți dintre voi care au spus că au găsit lucruri bune și că îi ajută ce fac eu aici. De altfel, pot să mă duc să joc un meci de Starcraft sau Fifa în loc să scriu, nu? Nu, pentru că altele îmi sînt prioritățile. Miza e cu mult mai mare.

6) Dacă cineva nu poate să vadă dragoste în mine, asta înseamnă 2 lucruri: ori că îmi lipsește și nu are ce să vadă, ori că îi lipsește lui dragostea, fără de care nu poate să zică ca în 1 Corinteni 13 „dragostea nădăjduiește totul, crede totul”… nădăjduiește că va găsi dragoste în celălalt și dorește acest lucru. Dacă nu-ți dorești să vezi dragoste și închizi ochii, să știi că ea, dragostea, va fi tot acolo, doar că nu o vei putea privi – „Poți închide ochii dar nu poți stinge soarele.” (N. Iorga).

7) este cifra dumnezeirii, așa că mă voi opri aici pentru a face impresie artistică, nu înainte de a-l mai cita încă o dată pe John Eldredge:

„Te trezești că te afli în mijlocul unui mare și teribil război. Este, de fapt, momentul nostru de cumpănă. Regele și Prietenul nostru cel mai drag te cheamă în prima linie a războiului. Trezește-te și vino plin de viață, inima ta bună se eliberează și arde pentru El și pentru cei ce urmează a fi salvați. Ai gloria necesară. Ți se dă o sarcină de căutare, o misiune care te va duce adânc în inima împărăției întunericului, să sfărâmi porțile de aramă și să rupi zăvoarele de fier pentru ca oamenii să poată fi eliberați din închisoarea lor întunecoasă. El îți cere să-i vindeci. Desigur, vei înfrunta multe pericole; vei fi vânat.

Ai încerca să faci asta de unul singur?

Ceva mai puternic decât soarta te-a ales. Răul te va vâna. Așa că o frăție să te apere trebuie. Pe bune, deși Frodo este un adevărat hobbit curajos, nu are nicio șansă cu Sam, Merry, Pippin, Gandalf, Aragorn, Legolas și Gimli. Nu are habar de pericolele și încercările care îl așteaptă. Minele întunecate ale Moriei, Balrog care îl așteaptă acolo; orcii cei răi care l-au chemat pe Urak-ai-hai ca să-l vâneze; gunoiul lui Emyn Muil. Frodo va avea nevoie de prieteni. Și tu vei avea nevoie de prieteni. Trebuie să te ții de cei pe care îi ai; trebuie să-i cauți pretutindeni pe cei ce nu-i ai încă. De la început, în inima Edenului, strategia Dușmanului s-a bazat pe un simplu scop: separă și cucerește[1]. Izolează-i și alungă-i.” John Eldredge, Călătoria inimii, Editura Aqua Forte, 2009.

Miza? Care e miza? Miza ești tu, omul. Tot timpul oamenii și sufletele lor au fost miza la Dumnezeu, și trebuie să fie și la noi, ucenicii Săi. Într-un război spiritual nevăzut ce are o miză așa de mare, nu te poți împiedica în flecării: nu ai voie.

„Marile imperii nu se mențin prin timiditate.” (Tacitus)
„Dacă cineva nu știe unde se îndreaptă, nici un vînt nu-i este favorabil.” (Seneca)

Vestea bună e că n-am de gînd să fiu timid și știu unde mă îndrept, așa că am vînturi favorabile.

Toate pînzele sus!
___________________________________________________________________________________________
faimoasa sintagmă Divide et impera – nota îmi aparține și nu apare în citatul original.

Publicat de

Andrei Jităreanu

Este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

8 gânduri despre „Explicație”

  1. nu am plecat nicăieri și nici n-am de gînd să plec, Bia :) însă omul mai are nevoie și de pauze mici pînă la ziua de Sabat, nu? :D

  2. Inapoi la viteza a 5-a, da, Andrei? Nici mie nu imi place in marsarier, desi am senzori de parcare si stiu ca nu m-as lovi asa de tare…

    Iata ca si eu am invatat ceva astazi. Ca exista diversitate in Hristos prin faptul ca unora le sunt mai apropiate anumite caracteristici ale Domnului nostru, altora alte caracteristici si altora, altele. Ca nu suntem toti trasi la indigo. Si asta nu inseamna deloc ca celalalt Il iubeste mai mult pe Dumnezeu, sau mai putin, sau ca felul in care el Il cunoaste pe Dumnezeu este gresit. Eu doresc mai mult pacea intre frati, cand fiecare (eventually) renunta la el insusi, se ajunge la o intelegere conform definitiei lui Dumnezeu pentru acea situatie si astfel I se da onoarea cuvenita Lui. Tu cauti mai mult ce este drept inaintea lui Dumnezeu si, prin asta, bineinteles, placut Lui. Raspunsul poate este undeva la mijloc. Sau mai degraba este o sinergie din ce ni se descopera fiecaruia.
    Iarta-ma, fiindca intr-un fel am incercat sa te conving sa adopti felul meu de a vedea lucrurile.

    Si in acest mod se manifesta se pare diferentele intre barbati si femei, intre firea apriga si luptatoare a barbatului si firea concilianta si mai blanda a femeii.

    Godspeed!

  3. Carmen, da, acum sînt într-a 5-a din nou, însă chiar dacă nu am ținut-o tot timpul așa, și cu siguranță n-o voi ține așa pe viitor permanent, o să fie din cauză că drumul vieții este unul plin de serpentine periculoase, și acolo trebuie să încetinești, să-i da cu a 2-a sau cu a 3-a :)

    Și eu doresc pacea dintre frați și armonia aceea desăvîrșită, doar că nu cred că se va ajunge acolo fără o luptă ce trebuie dusă mai întîi. Un alt proverb latin spune așa: Qui desiderat pacem praeparet bellum (cine dorește pace să se pregătescă de război) sau „Armele mențin pacea.”

    Dumnezeu a pus o inimă de războinic în fiecare bărbat tocmai pentru că războiul nu va înceta pînă la venirea Lui. Cel mai rău lucru pe care poți să-l faci unui bărbat este să-l îmblînzești, să-l faci cuminte, de treabă și deloc agresiv, cu alte cuvinte să-i furi inima de războinic. Bărbații preferă să se salute cu un pumn între coaste uneori decît cu o îmbrățișare caldă, așa îs ei croiți de Domnul, și aste se vede mici la băieței, cînd se joacă cu puști, pistoale, praștii, tuburi, săbii, grenade, „evadînd” din cetate sărind geamul la dormitor… Însă această viziune asupra masculinității s-a diluat foarte mult în societatea noastră, din nefericire. Bineînțeles, există și partea aceea tandră și pasională a bărbatului, dar deja mă întind cam mult :)

    Nu ai de ce să-ți ceri iertare pentru că nu ai greșit deloc, crede-mă. Eu trebuie să-ți mulțumesc pentru că m-a cercetat ce ai zis tu și mi-a prins bine, deci, mulțumesc :) pe de altă parte, cu toții încercăm, voluntar sau nu, să ne impunem punctele de vedere și felul cum percepem situațiile, modul de a gîndi, celor de lîngă noi.

    Godfighting! :)

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s