Maratonul aprecierii – Ziua 1

Sîntem deja în Săptămîna aprecierii, o săptămînă în care vom învăța și vom practica în mod special aprecierea celorlalți. Ne rugăm mai mult pentru acest lucru și accentuăm această practică care e cam uitată în rîndul creștinilor. Revin asupra afirmației cîteva rînduri mai jos.

Scopul acestei Săptămîni de apreciere, privit ca 5 felii care alcătuiesc un întreg:

1. A ne învăța ce este aprecierea, a atrage atenția asupra faptului că aprecierea este necesară și dorită de fiecare om în parte;

2. A ne face să știm să vedem lucurile bune în celălalt, cele de apreciat, de lăudat, chiar dacă pare că are doar lucruri rele în el;

3. A ne îndrepta privirile asupra elementului perturbator care nu ne lasă să apreciem: inima noastră care are nevoie să fie înnoită. De asemenea, alte lucuri ne împiedică în a aprecia, dar despre acestea vom vorbi la timpul lor;

4. A ne învăța cum să apreciem atunci cînd dorim s-o facem, cînd să apreciem și de ce să apreciem o persoană;

5. A ne îndemna să ne formăm o deprindere din a aprecia, să nu credem că doar unii au darul acesta de a aprecia și ceilalți nu;

Astăzi discutăm punctul 1.

Să facem cunoștință!

APRECIÁ vb. = 1. a stabili valoarea, a evalua; 2. a cinsti, a considera, a onora, a preţui, a respecta, a stima;

…și pentru că foarte multe cuvinte se pot înțelege și mai bine prin antonimie,

APRECIÁ ≠ a dispreţui, a neglija, a stinge;

Eu găsesc ca printre cele mai reușite antonime a verbului „a aprecia” se află verbul „a critica”, în situația noastră.

Cam aceasta vrea să însemne termenul de „apreciere”, a vedea ceva bun într-un om, a-i recunoaște valorea (pusă de Însuși Dumnezeu în fiecare om, de altfel) și de a-i spune acest lucru.

De ce este nevoie să apreciem?

Este nevoie pentru că… este nevoie. Cătălin, liderul nostru de tineret, spunea că cineva l-a întrebat pentru ce vom posti și ne vom ruga în ziua de 14 martie, apoi Cătălin îi spune că pentru apreciere. -„Bine, bine, dar pentru ce, mai exact?” întreaba celălalt nedumerit. Avem o problemă, noi creștinii nu prea știm ce-i aia apreciere, și se pare că avem nevoie de niște lămuriri.

Pentru a te motiva să apreciezi, trebuie să îți explic de ce este atît de importantă aprecierea, cum se face aprecierea, cum să vezi lucurile bune în celălalt (există un lucru bun în fiecare om) altfel e ca și cum aș începe să urc o scară începînd cu a treia treaptă.

Eu consider aprecierea o nevoie fundamentală a ființei umane. Josh McDowel în cartea sa, Portret în oglindă spune așa: „Avem nevoie de apreciere, dar nu e de ajuns doar ca oamenii să admită cine sîntem și ce am realizat, ci să ne și comunice recunoștintă prin cuvinte și sentimente. Cînd ne apreciem reciproc, urmăm modelul biblic exprimat in 1 Corinteni 11:2: “Vă laud că în toate privintele vă aduceți aminte de mine, și că țineți învățăturile întocmai cum vi le-am dat.” Aprecierea înseamnă: “Îți mulțumesc pentru atenția ta. Îți sînt recunoscător pentru că ai sunat.” (te apreciez, Bbibis, că ai dactilografiat acest fragment pe blogul tău, de unde l-am preluat:)

Cred că fragmentul spune foarte multe și eu mai pot da doar puține completări. Ca să vezi ce înseamnă aprecierea, și să înțelegi mai bine, gîndește-te cît de bine funcționează un motor fără benzină sau cît e de util un cablu de net care nu poate fi conectat la un calculator. Cam așa e și cu aprecierea, un om poate deveni bun de nimic, cu moralul la pămînt, speriat de el însuși, deprimat, dacă nu primește apreciere ca și combustibil.

Această nevoie fundamentală de apreciere derivează din alta: nevoia de identitate. Avem nevoie să fim asigurați că sîntem cineva, reprezentăm ceva pentru lumea aceasta și că oamenii de lîngă noi au nevoie de ceea ce noi putem oferi.

„Recompensa unui lucru bine făcut este să-l fi făcut.” spunea o maximă, însă asta e tot? După ce faci un lucru bun, aștepți să fii apreciat, ca să vezi că lumii îi folosește lucrul făcut de tine și ca să te simți că ai valoare, că ai produs o valoarea necesară. Am fost creați să avem această nevoie.

Romani capitolul 16

”3. Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus,
4. care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţumesc nu numai eu, dar şi toate Bisericile ieşite dintre Neamuri. –
5. Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor. Spuneţi sănătate lui Epenet, preaiubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos.
6. Spuneţi sănătate Mariei, care s-a ostenit mult pentru voi.

7. Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, care sunt cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar.
8. Spuneţi sănătate lui Ampliat, preaiubitul meu în Domnul.
9. Spuneţi sănătate lui Urban, tovarăşul nostru de lucru în Hristos, şi lui Stache, preaiubitul meu.
10. Spuneţi sănătate lui Apele, încercatul slujitor al lui Hristos. Spuneţi sănătate celor din casa lui Aristobul.
11. Spuneţi sănătate lui Ierodion, ruda mea. Spuneţi sănătate celor din casa lui Narcis, care sunt ai Domnului.
12. Spuneţi sănătate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul. Spuneţi sănătate Persidei preaiubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul.
16. Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfîntă.”

Sînt deplin încredințat că cele scrise de Pavel nu erau doar simple salutări, ci și mulțumiri, adică aprecieri pentru tot binele făcut de acești oameni. De ce crezi că a „irosit” Pavel așa mult pergament ori piele, pe ce-o fi scris el atunci, doar ca să transmită sănătate ori aprecieri? Pentru că era foarte important acest lucru.

Cel mai mult mi-a dat de gîndit acel „unii altora” din versetul 16. Cum adică „spuneți-vă sănătate unii altora?” păi nu Pavel trimite sănătate și cei din acea biserică trebuiau să le transmită? Nu doar atît, Pavel îi îndeamnă ca aceste „sănătăți” să fie spuse și unul altuia, între ei. Cu alte cuvinte, apreciați-vă unii pe alții. Nu cred că am forțat textul, deoarece atît de multe versete nu pot fi scrise de dragul de a trimite niște salutări, ci mai degrabă pentru a arăta apreciere și mulțumire celor menționați de Pavel.

În speranța că te-am convins de ce este așa de importantă aprecierea și că trebuie să apreciem, mîine vreau să dezbat punctul 2 al scopului acestei Săptămîni de apreciere și de maraton spiritual în care am intrat.

Rezumat:

<><Aprecierea înseamnă evaluarea unui lucru, stabilirea valorii lui cît și a considera, a prețui, a arăta mulțumire pentru ceva, cuiva. Antonimul aprecierii este critica.

<><Aprecierea este combustibilul fără de care ne este aproape imposibil să mergem mai departe, și este o nevoie fundamentală a fiecărui om în parte, deci, un lucru foarte important care aprinde în noi sentimentul de valoare și importanță, ne spune: „Da, ești bun la ceea ce faci, am nevoie de tine și mulțumesc pentru că exiști și ești extrem de important.”

Publicat de

Andrei Jităreanu

Este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

13 gânduri despre „Maratonul aprecierii – Ziua 1”

  1. Apreciez, Andrei, ca ai scris un astfel de articol. Apreciez ca ai luat in serios maratonul. Apreciez implicarea si dedicarea ta. Mai mult, TE apreciez pentru perseverenta cu care scrii, cu care continui sa iti faci treaba, poate cand articolele nu au multi vizitatori. Te apreciez pentru dragostea ta fata de Dumnezeu si fata de semeni. Fii sanatos! :)

  2. Foarta buna ideea acestui maraton. De multe ori noi uitam ca suntem fii de Dumnnezeu si ne lasam descurajati atunci cand lumea din jur ne trateaza ca pe niste ciudati. Cred ca ar fi bine sa definesti si critica. Ma refer la adevarata critica, cea constructiva, in care ii aduci in fata cuiva problemele cu dragoste, in speranta rezolvarii lor, nu in incercarea de a ii taia aripile.

  3. Cata, mulțumesc de aprecierile tale care evident că îmi prind foarte bine :) de asemenea, eu apreciez faptul că tu ai fost cel cu ideea săptămînii de apreciere și ai pus-o în practică.

    unblogcreștin, mulțumesc de apreciere! Evident că voi vorbi și despre cum să faci o critică și cu ce scop trebuie ea făcută, dar pentru asta e programat să apară un articol abia vineri, prin urmare, cum se tot zice: țineți aproape! :)

  4. De acord cu tine. Vroiam doar sa atrag atentia, ca din exterior seamana cu o polemica. Polemica nu va rezolva nimic niciodata si e o pierdere de timp. Corect? Nu cunosc detalii despre voi doi si ce se ascunde in spatele acestor post-uri.

    2 Timotei 2:14 Adu-le aminte de aceste lucruri, şi roagă-i fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă.

    Asta aveam eu in vedere.

  5. cu privire la a judeca sau nu, recomand cartea „Who are you to judge?” de Erwin W. Lutzer :D Biblia nu ne spune sa nu evaluam…ne spune sa nu fim aroganti in relatiile cu ceilalti, crezandu-ne mai buni decat ei.
    Intr-adevar, e mare nevoie sa apreciem in loc sa dispretuim si sa catalogam…

  6. Andrei, the way I see it, ar trebui sa fie doar 5 comentarii la acest articol.

    Din ce reiese din ceea ce scrii, esti un exemplu de credinta pentru mine. Fie ca Dumnezeu sa mentina si sa dezvolte in tine aceasta mare incredere in El.

    Mult spor!

  7. sper că acum e bine :)

    Nu mi-a mai spus nimeni asta, deci nu știu cum să reacționez… pot spune doar că aș fi nimic fără ca El să fi pus în mine și această mică credință… mă bucur că te pot ajuta, Carmen. Nu vreau să mă laud decît cu Hristos și cu slăbiciunile mele. Cum îmi place mie să zic: „rîurile dragostei și binecuvîntarii Lui să îți inunde inima, preaiubito!”

  8. :-) oare e vreo eroare, sau de ce vad tot 8 comentarii? Anyway…
    Imi voi aduce si eu contributia la seria ta de articole despre apreciere. Va fi un alt punct de vedere, la care poate ar trebui sa ne gandim. Cu siguranta nu spun ca nu sunt de acord cu ceea ce ai scris, dar mai este si alta perspectiva din care ar trebui privit acest subiect.
    Oare nu din prea multa apreciere ajungem la mandrie? Pentru ce sa fim apreciati? Pentru ceva ce este sarcina noastra sa facem? Pentru ce sa ni se spuna ca am facut bine un lucru? Pentru ca Dumnezeu ne-a dat puterea si infaptuirea sa il facem? Ma intreb daca Dumnezeu Tatal I-a spus „multumesc” Fiului pentru ceea ce Il trimisese sa faca. Nu stiu eu asa de bine deocamdata Biblia, dar din ce am vazut, Hristos spune ca Dumnezeu Tatal Il iubeste pentru ca El (Fiul) face voia Tatalui. Nu ca Il apreciaza.
    Sunt niste versete in Luca 17:7-10 unde scrie astfel:
    Cine dintre voi, daca are un rob, care ară sau paste oile, ii va zice, cand vine de la camp: „Vino indata si sezi la masa?”/ Nu-i va zice mai degraba: „Gateste-mi sa mananc, incinge-te si slujeste-mi pana voi manca si voi bea eu; dupa aceea, vei manca si vei bea si tu?” / Va ramanea el indatorat fata de robul acela, pentru ca robul a facut ce-i fusese poruncit? Nu cred. / Tot asa si voi, dupa ce veti face tot ce vi s-a poruncit, sa ziceti: „Suntem niste robi netrebnici; am facut ce eram datori sa facem.”

    Spui ca am fost creati cu nevoia de a fi apreciati. Am fost creati de asemenea si cu alte nevoi (no need for further details) pe care Dumnezeu ne cere sa le tinem sub control. Ok, nu zice nimeni sa nu bagam in seama deloc eforturile facute de ceilalti, nici macar sa nu le oferim o strangere calda de mana, dar nu cumva, apreciindu-i, sa ii impingem in ispita, ei ajungand sa se mandreasca cu ei insisi.
    Plus ca, daca suntem laudati, nu se cheama ca ne primim rasplata aici pe pamant?

    Poate ar ajuta daca i-am spune feedback, in loc de apreciere. Cuvantul asta, „apreciere”, mi se pare ca implica prea multe emotii.
    La fel, poate ar ajuta, daca in loc de prea multe laude care sa duca la mandrie, ne-am limita la a spune un „multumesc” like we mean it, si daca am rasplati mai degraba prin fapte, decat prin vorbe ceva ce „apreciem” la celalalt. Ceva de genul „pay it forward” cumulat cu „pay it back”. Motivele de apreciere s-ar multiplica, la fel si dragostea intre frati. Cuvintele de apreciere te incalzesc pentru moment. Nu ar fi mult mai bine daca in loc de cuvinte, am primi fapte care sa dovedeasca aprecierea?

    P.S. stiu, deja am trecut la prea multe englezisme… sorry… ce sa fac, scriu si eu in ce limba imi vine inspiratia :-). Noapte buna, Andrei!

  9. Andrei, intrarea mea in blogosfera a fost o greseala. Cu multe efecte nebanuite asupra mea. Nu stiu daca a fost de ajutor cuiva, dar mie sigur mi-a daunat. Din cauza mea, nu a altcuiva. Imi luasem ochii de la scop. Si blogul meu l-am scos complet din spatiul public. Am hotarat ca trebuie sa aloc semnificativ mai multa atentie relatiei mele cu Dumnezeu si sa ma limitez la a incerca sa influentez in bine vietile oamenilor la care pot ajunge cu mana. Totusi, daca vei crede vreodata ca te pot ajuta cu ceva, nu ezita sa imi spui. Ai adresa mea de email. Cea mai mare bucurie o gasesc cand Dumnezeu ma foloseste pentru a revarsa binecuvantarile Sale asupra celorlalti.

    Te las cu un sfat: sa nu sovai vreodata sa faci orice va fi nevoie pentru ca relatia ta cu Dumnezeu sa inainteze.

    Cu drag in Domnul,

    Carmen

  10. Dragă Carmen, ai dreptate în ce privește lauda și mîndria de care ai amintit și sînt de acord cu tine aproape în totalitate. Însă vezi tu, sînt oameni… și oameni. Unii au nevoie de apreciere mai mult decît au alții. Sîntem oameni, deci sîntem slabi și avem nevoi. Aici nu putem să ne raportăm la Dumnezeu, pentru că El nu e nici om și nici nu are nevoi. Pot să dau exemplul unui băiat căruia părinții nu au știut să-i aprecieze reușitele și să-l încurajeze și din cauza asta a căzut în complex de inferioritate. Ce e mai bine, să zici „bravo, te-ai descurcat!” sau „nu ești bun de nimic, uite ce ai făcut și de data asta!”? La acest fel de apreciere mă refer eu aici, nu la ridicatul în slăvi, care da, cum ai zis și tu, poate duce la mîndrie, din nefericire. Să ne păzească El de mîndrie!

    Eu sînt deplin încredințat că omul nu poate să trăiască o viață plină de putere fără aprecierea celorlalți. Să mai dau un exemplu: pe mine. Eu am vrut de vreo 4 ori să-mi șterg blogul, pentru că eram dezamăgit că nimeni nu comenta, nu zicea nimic și intrau puțini în comparație cu alte bloguri. Apoi am fost încurajat și apreciat pentru munca pe care o depun aici și de cele mai multe ori nu se vede decît de El, și am primit putere să merg mai departe, din aprecierile altora. Dacă nu era cineva să mă aprecieze în momente cheie, nu mai aveai blogul La Anddij pe care să-l citești acum.

    Pentru un scriitor apreciere înseamnă să-i cumperi cartea și să-i citești cele scrise, nu? Pentru un blogger poate că apreciere înseamnă să treci pe la el pe blog, să citești ce a scris și poate din 200 de persoane care citesc pe zi, 2 sau 3 voi lăsa și un comentariu de critică, de a adăuga ceva, de a completa sau de a aprecia. Nu crezi că și asta e apreciere?

    Rămîn la ideea că trebuie să apreciem cu dragoste și că avem nevoie de apreciere, însă aceasta trebuie făcută cu înțelepciune la momentele potrivite, să nu facem exces din asta.

    Nu-ți știu blogul Carmen, nu știu dacă ai lăsat link vreodată pe blog la mine ca să intru să citesc, îmi pare rău… Mulțumesc de sfat și de disponibilitatea ta. Apreciez, să știi. Decizia de a ieși din blogosferă îți aparține, pentru că fiecare om are lucrarea lui în trup. Dacă ar fi numai ochi, unde ar fi auzul, nu? :)

    Cu dragoste în Domnul,

    același Andrei

  11. Stai linistit, Andrei. Nu ti-am spus asta ca sa iti para rau.

    Cred ca n-am prea prins ideea cu bloggerii eu si de-aceea ma port de parca as anunta un prieten: „vezi ca plec peste hotare pentru o luna si nu ne vom mai vedea” :-)

    Blogul imi ramane, doar ca va fi numai pentru mine. Ceva timp, cel putin. L-am pornit ca un jurnal al calatoriei mele cu Dumnezeu. Ca sa ma ajute sa imi amintesc toate lucrarile Lui in viata mea si ca sa vad daca cresc, stau, sau regresez. Spre deosebire de tine, eu il facusem pentru mine, nu pentru ceilalti. Si ajunsese tocmai invers. Deci nu traficul i-a provocat retragerea din spatiul public. (Se pare ca nici definitia blogului nu am inteles-o prea bine… :-) ) Insa acum sunt back on track. Si deja ti-am scris mai multe decat vroiai sa stii :-)
    Asa sunt eu, de multe ori un pic altfel decat restul lumii :-)

    Again, Godspeed!

  12. Stai liniștită, cel puțin 3 sferturi din blogosfera (evanghelică) românească nu a prins ideea cu blogul, chiar dacă unii scriu 1 sau 2 ani. Ca să fii blogger îți trebuie ceva mai mult decît un blog, cum pentru a fi rege îți trebuie mai mult decît o coroană. Dacă vrei să vezi bloguri, citește blogurile străine. Uite AICI sau AICI Mai durează pentru România…

    Și stai și mai liniștită pentru că e bine să fii un pic altfel decît restul lumii. Nu cred că te-ai mulțumi să fii ca toți ceilalți. Toți sîntem unici. Era o vorbă: voi rîdeți de mine că sînt altfel, eu rîd de voi că sînteți toți la fel :)

    Godspeed!

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s