Maratonul aprecierii – Ziua 5

Ajunși la punctul 5 al scopului nostru, cu un pas mai aproape de linia de sosire, după ce am învățat atîtea (sper eu) încercăm astăzi să ne motivăm în a face din apreciere un mod de viață. Da, ai citit bine: un mod de viață.

Consider că această acțiune de aprecierie despre care am tot vorbit în această săptămînă trebuie să ne fie o deprindere în viața noastră, să o practicăm în permanență, deoarece avem nevoie în permanență de ea (aprecierea), iar aceasta poate lăsa o urmă permanentă în viața celui căruie îi facem aprecierea.

Sună destul de fantezist, dar atunci cînd acel tînăr era gata să sară de pe pod pentru că nu era bun de nimic, cineva a știut să-i aducă aminte de lucrurile pe care le făcea bune în viață și astfel o viață a fost cîștigată. Acum sper să nu mai sune fantezist deloc.

De ce aprecierea trebuie să fie ca mod de viață? Pentru că este o nevoie fundamentală care nu va dispărea din nici un om, niciodată. Mă repet, știu, dar vreau să subliniez ideea aceasta și s-o aduc în atenția ta măcar cîteva în aceste clipe în care îmi citești articolul, deoarece mulți vor trece mai departe, ignorînd mesajul sau apăsînd X-ul din dreapta sus, ori just another click on the blogroll și trece mai departe… și mai departe.

De doresc să subliniez permanența pe care trebuie să o aibă aprecierea în viața noastră? Pentru că am fost chemați să trăim o viața cu Domnul nostru în permanență, iar aceasta implică slujirea celuilalt, implică să te incingi cu prosopul să speli picioare prăfuite ale celor de lîngă tine, care miros de atîta alergat prin zăduful zilei, implică a da perdeaua groasă de lucruri rele și defecte care se văd la un om și a-i scoate din el ce este bun, a-l aprecia, ridicîndu-l astfel, și de ce nu, salvîndu-i viața din mreaja complexelor de inferioritate ori încurajînd și dînd putere pentru a merge mai departe unui om. Nu te costă nimic să faci o apreciere, dar cu siguranță valorează mult.

Filipeni 2:1-2 „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mîngîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gînd.”

Filipeni 4:8 „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”

Crezi că aprecierea celui ce-ți este aproape se încadrează în lucrurile vrednice de cinste, drepte, curate, vrednice de iubit și de primit? Atunci practică aprecierea! Uită-te la cuvîntul pe care l-am colorat în roșu: „a însufleți” înseamnă „a da viață”. Acum uită-te la cuvîntul pe care l-am subliniat. Lauda nu e cu sensul rău, negativ ori peiorativ, ci din contră. Ești gata să fii un dătător de viață unor suflete moarte și apăsate, care cer și trimit semnale care spun: „hei, am nevoie să știu că sînt important și contează ceea ce fac, sînt apreciat și considerat de voi…!”

Nu ne mai rămîne decît să ne facem socotelile și să vedem cum putem împlini acest lucru. Se merită? Eu că se merită din moment ce ai șansa de a ridica, de a însufleți un… suflet, nu? O să mergi cu mîna goală la Dumnezeu?