Alb și Negru

Am găsit AICI un site care a făcut o colecție de 10 fotografii alb-negru, care mi se par superbe și excelent executate. Poate unora dintre voi le plac fotografiile în nonculori, deci, ai ce vedea astăzi. Că tot veni vorba de alb-negru, blogul THE WORLD IN BLACK & WHITE oferă de asemenea doar fotografii alb-negru, cum poate ați și intuit deja din numele lui.

_______

Mă gîndesc de mult la Biblie ca la un alb și un negru. Pînă să apară Bibliile colorate în tot felul de nuanțe, copertă de piele, cuvintele Domnului Isus scrise cu roșu sau alte lucruri, Bibliile noastre aveam doua două culori (sau cel mai coresc zis, nonculori): alb și negru. De fapt, albul și negrul este pe de-o parte și ceea ce Biblia ne spune, ne învață. Dualitatea dintre toate lucrurile din universul acesta creat de El ne pune tot timpul în fața unei alegeri. Să aleg bine sau răul, moartea sau viața, albul sau negru, indiferența sau dragostea, susul sau josul, recele sau fierbintele, Dumnezeu sau diavolul. Albul în combinație cu negrul se strică, se face urît, dă un gri, care este între cele două culori. În Biblie nu avem nuanțe de gri, fie el și un gri mai spălăcit, mai albicios, fie un gri întunecos, tot un gri spurcat rămîne.

Domnul ne învață că că acolo sus, în Împărăția Sa nu va intra nici o urmă de păcat, cu alte cuvinte, nici un punct negru, nici o nuanță de gri. Ori ești alb, ori ești negru. Gri nu ai cum să fii. Ca o metaforă asupra griului, mă gîndesc la biserica din Laodicea. Acolo Domnul spune așa:

„Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Apocalispsa 3:16 – în paralel cu Ioan 3:16 care ne vorbește despre jertfa și iubirea Lui pentru a ne curăți de acest gri, sau negru).

De unde „căldicel”?

O să fiu scurt: laodicienii nu aveau în oraș nici apă fierbinte pentru băi, nici apă rece de băut, așa că au făcut un sistem de canale care aduceau pe o „conductă” apa fierbinte dintr-un oraș iar pe cealaltă „conductă” apa rece, bună de băut din alt oraș. Dar, ce se întîmpla: apa fierbinte, datorită distanței, nu mai ajungea fierbinte, ci se răcea și se făcea căldicică; la fel și cu apa rece, din același motiv, aceasta nu mai ajunge rece ci se încălzea și ajungea tot căldicică. Astfel, cei din Laodicea aveau două „conducte” cu apă căldicică de care nu aveau nevoie. De asta Domnul îi ironizează și le dă un exemplu practic asupra stării bisercii din locul acela, ca să înțeleagă, probabil, mai bine: căldicei – adică un soi de gri, nici fierbinte nici rece.

Bine, sper că v-am fost de folos astăzi. Rămîneți albi!

Publicat de

Andrei Jităreanu

Este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s