Adevărul. Adevărul te va face liber

Cristofor ar fi fost un tată exemplar doar dacă… doar dacă și fiul său, Andreas, i-ar fi călcat pe urme. Acesta din urmă nu semăna deloc tatălui său, care era un om credincios și plin de evlavie și dorință pentru Domnul. Andreas parcă era altoit din altă viță. Era un rebel în gîndire, încăpățînat dar un excelent afacerist… necinstit. Tare mult ar fi vrut Cristofor să se întoarcă și fiu său la Domnul, să-l vadă mîntuit și pe el ca să poată muri în liniște, căci zilele i se apropiau de sfîrșit. Soarele trebuia să apună pentru bătrînul Cristofor și singurul său fiu era doar un alt candidat perfect pentru iad.

Andreas continua afacerile sale murdare cu mare nepăsare față de sfaturile bune ale tatălui său în vîrstă și nebăgînd în seamă rugămințile și stăruințele fierbinți ale părintelui său de a înceta înșelătoria și a se pocăi, a veni pe calea cea strîmtă a credinței.

Cristofor era genul de om care mai tot timpul avea pantalonii tociți și ochii roșii… tociți de la rugăciune și roșii de la lacrimile vărsate cît sta pe genunchi. Se ruga neîncetat pentru o minune în viața fiul său care era plecat mai tot timpul de acasă cu afacerile sale. Nici măcar o soție nu-și găsise. Cine să stea lîngă un fărădelege ca el?

Se apropie și ziua cînd bătrînul Cristofor nu se mai putea da jos din pat să se roage pe genunchi… acum zăcea pe patul de moarte, gata să plece la Domnul. Dori totuși să mai vorbească o ultimă dată cu fiul său:

– Fiule, ia această carte, iar ca respect pentru mine și ultima mea dorință a vieții, poart-o cu tine și citește-o.
– Ce e această carte?
Era o carta roasă, cu coperțile vechi, groase și negre. Paginile aproape că deveniseră și ele negre pe margine. Cu un ultim efort, tatăl îi spuse:

– E Adevărul. Adevărul te va face liber.

Și bătrînul Cristofor se duse la Tatăl său, bătrîn și sătul de zile fără să mai apuce să-l vadă pe fiul său, Andreas, mîntuit.

Andreas luă cartea aceea cu el, și puțina demnitate care o mai avea în el, îl făcu să o păstreze la un loc sigur. Nu o deschise nicioată, totuși. Nu avea timp. Afacerile trebuiau să meargă în continuare. Tocmai venise ziua cînd marea afacere (înșelătorie, mai exact) trebuia să aibă loc. Era un client important dar și tare periculos. Ce făcea el acum putea să-l coste viața dacă dădea greș, dar dacă îi reușea, avea suficienți bani cît să nu mai muncească toată viața.

Ajuns la locul tranzacției, totul a decurs bine. Luă servieta cu plină cu bani și plecă. Din superstiție, luase și cartea aceea neagră cu el, pe care i-o dăduse tatăl său, deoarece era cea mai mare afacere și trebuia să-i poarte noroc, nu?

Doar că nu noroc se chema acesta, cînd auzise un foc de armă în spatele lui. Clientul își dădu sema că a fost înșelat. 2 indivizi uriași îl fugărea acum pe Andreas printre străduțele înguste ale orașului. Deoarece acesta era mai sprinten după ce a aruncat valiza cu bani, reuși să scape de urmăritori după ce a sărit gardul ce despărțea strada de un depozit vechi și abandonat. Fără să-și dea semă că urmăritorii deja i-au pierdut urma, din spaima care-l apucase, a fugit în continuare, a intrat pe un coridor întunecos unde era un par care sprijinea o ușă metalică uriașă. Din fuga sa nebunească, a reușit să dărîme parul și ușa metalică se închise brusc în spatele său. Acum era prins și nu avea pe unde să iasă.

Se puse într-un colț și începu să plîngă, gîndindu-se că nu va mai scăpa de acolo niciodată, din acea închisoare a depozitului abandonat. Era gata să facă orice, chiar să-L cheme în ajutor pe Cel pe care-L urîse toată viața. Se hotărî că dacă va scăpa cu viață, să ia cartea aceea neagră de la tatăl său și s-o citească măcar o dată, apoi să renunțe la înșelătorie.

Nu mică i-a fost mirarea cînd văzu pe sub ușă o fîșie de lumină. Acum ochii i s-au acomodat cu întunericul și o putea distinge perfect. Ușa nu a căzut de tot, pînă la pămînt, ci mai avea un spațiu lat de 3 degete care, printr-o minune, nu se închise. Se uită mai bine și observă cartea care-i căzuse din buzunar cînd alerga. A căzut exact între podea și ușa de metal atît cît să lase o deschizătură prin care să poată să bage o rangă sau o bară de metal și să-și creeze un spațiu mic prin care să se tîrască afară. Exact acest lucru a și făcut. Profitînd că acea cartea cu coperțile negre crease un spațiu mic, a indrodus o bară de fier pe acolo, a lărgit deschizătura cît să se poată tîrî afară, apoi s-a văzut din nou liber. A luat cartea și s-a întors acasă, buimac încă de întîmplare.

Cartea aceea, după cum poate deja ți-ai dat seama, era Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu, Adevărul. Se pare că Adevărul, așa cum îi spuse tatăl său înainte de moarte, l-a eliberat pe Andreas de la închisoare, într-un mod mai practic decît cineva și-ar fi imaginat vreodată. Adevărul l-a facut liber. Dar nu doar că l-a eliberat din depozitul acela abandonat și întunecos, dar l-a eliberat și din închisoarea întunecoasă în care a stat sufletul său atîta timp.

Andreas L-a cunoscut pe Domnul Isus ca Domn în viața lui și Mîntuitor personal. Mai tîrziu, cu banii pe care-i strînse, a creat un centru pentru toți acei bătrîni respinși de copiii lor, așa cum făcuse și el cu tatăl său. Numele centrului a fost „Cristofor”, numit după tatăl său, un loc unde se propovăduia Adevărul care îi eliberează pe oameni, oricare ar fi situația în care s-ar afla ei.

Ambiția lui devenise Dumnezeu.

Dacă ți-a plăcut articolul și ți-a fost de folos, de ce să nu-l dai și altora să-l citească?

Și dacă ai dori să urmărești acest weblog în continuare, te poți abona prin RSS sau pe e-mail