Cum știm să (ne) comunicăm cu cei ce nu cred în Dumnezeu?

De o bucată bună de timp am monitorizat o mulțime de bloguri, chiar dacă de obicei nu fac acest lucru, și am ajuns la o concluzie personală: noi, pocăiții, nu știm să (ne) comunicăm cu cei ce nu cred în Dumnezeu, sau care nu L-au cunoscut într-un mod personal.

Această concluzie este trasă în primul rînd din experiențele personale. Îmi aduc aminte că acum un an, am avut niște discuții tăioase cu dumnezeueateu (de unde văd că are aceeași temă de blog ca și mine, și îmi place :). Motivul? Dumnezeu, desigur. Deși s-a purtat bine cu mine, eu nu am știut să fac același lucru cu el, lucru pe care îl regret acum. De atunci a plecat, și nu am mai avut tangență cu el. Pierdem sufletele în felul acesta. Cu el știu că pot deschide dialogul oricînd, deoarece e un om cu o minte deschisă, dar nu acest lucru pot spune și în cazul altora. Cît timp îi va lua unui om să vrea să vărbească din nou cu noi după ce l-am atacat dur, după ce ne-am dat arama de pocăiți pe față? Poate ani. Alte confruntări le-am avut cu mai mulți alții, cărora, uneori mă abțineam și le răspundeam frumos, alteori îi ironizam. Am greșit, din nou. De asemenea, discuții aprinse am avut și cu frații noștri, unde se pare că mai tot timpul am conflictele cele mai mare. Dau spre exemplu doar pe Alex Badea, de la care m-am luat la ciorovăială din nimicuri, practic. Și acolo am greșit. Desigur, exemplele pot curge, deoarece mai tot timpul apar dispute.

Problema mea și a noastră, ca și creștini, pocăiți (și acum chiar insist și subliniez generalizarea pornită de la caz particular) este că nu știm să comunicăm și să purtăm un dialog cu ceilalți, fie că sînt „de-ai noștri” fie că sînt „din lume”, necredincioși, nemîntuiți sau oricare etichetă mai așezăm pe fruntea celor ce nu cred în Dumnezeu.

La această concluzie au ajuns și alții, nu doar eu. Dorys scrie un blog excelent, pe care îl recomand să fie citit, despre relații, Legea Împărătească (unde cred eu că este problema majoră a noastră). Acolo subliniază în repetate rînduri cultivare relațiilor de calitate. Motto-ul blogului să este următorul:

„A venit vremea să ne întoarcem la un stil de viaţă simplu şi practic… la bune relaţii cu ceilalţi… la omenie şi într-ajutorare frăţească.” – Simon Sckrock.

Eu afirmam mai de mult pe România Evanghelică că trăim într-un cerc închis, unde ne-am baricadat și ne-am închis ferestrele spre lume. Gabi Macovei scrie pe blogul Roua Vieții următoarele lucruri:

„Suntem câteva sute de bloguri evanghelice, ne citim unul pe altul, ne comentăm unul pe altul, ne linkăm unul pe altul și ne promovăm unul pe altul. Unul în fața celuilalt. Trăim într-o bulă, din care foarte puțini au curajul să iasă și să vadă ce e dincolo de ea. Pentru că foarte puțini evanghelici au curajul să iasă din zona lor de comfort spiritual, în general.”

Consider că nu știm să ne comunicăm pe noi înșine celor din jurul nostru. Nu știm să mărturisim despre Isus care este în noi, despre Domnul pe care-L slujim și care ne iubește. Imediat îi luam la exorcizat și ne sare țandura. Ne place să ironizăm fără ca măcar să facem un mic efort de a înțelege omul cu care vorbim.

Problema 1:

Nu depunem un minim de efort în a-l înțelege pe celălalt – Zilele acestea cineva comenta un lucru făcut de mine, cum ca a-ți face un cont pe un site reprezintă o mare barieră pentru el. Am fost oarecum intrigat de acest lucru, și era gata să-i zic cîteva, dar m-am abținut. Abia mai apoi am aflat că are probleme cu ochii și îi trebuie să mărească scrisul din browser de zeci de ori ca să distingă ceva pe Internet. Da, una dintre probleme este că nu depunem un minim de efort pentru a-l înțelege pe cel de lîngă noi. Răspundem tăios și ironic și îl îndepărtăm imediat dacă nu e de acord cu noi. În felul acesta îl pierdem și pe el și încrederea pe care o avea în noi, credincioșii, pocăiții. Cînd se va întoarce la noi sau va vrea să discute din nou cu noi? Poate peste ani buni.

Problema 2:

Nu cunoaștem regulile esențiale ale comunicării, ale dialogului și nu sîntem educați în acestă privință. Asupra acestui aspect voi reveni mîine, așa că deocamdată îl las la nivel de afirmație, iar demonstrație, mîine.

Problema 3:

Nu dorim să auzim și alte păreri, opinii și viziuni asupra aspectului discutat sau asupra vieții. Nu sîntem deschiși spre a auzi lucruri noi, de a asculta lucruri noi sau măcar de a asculta pe celălalt ce are de zis, în ciuda faptului că nu sîntem obligați să fim de acord. Ne cramponăm în presupusa înțelepciune a noastră, în „cum zic eu așa-i bine” și nu lăsăm spațiu ca discuția să evolueze. Tot timpul tăiem cordonul de legătură dintre noi și cel ce nu crede în El din motiv că nu e de acord cu noi, nu face ca noi.

Problema 4:

Sîntem și tare leneși și foarte comozi. Nu investim deloc energie într-un dialog. Preferăm de multe ori să ignorăm discuția. Uneori e drept să faci așa, dar de prea multe ori renunțăm prea devreme și pierdem un om fără să fi încercat totul, fără să ne fi rugat pentru el, fără să ne pese prea mult de el.

Acum că am identificat 4 probleme, care pot să fie și mai multe, stau și mă întreb de unde vin acestea? Răspunsul meu: lipsa relațiilor sănătoase între noi și Dumnezeu, între noi și familia noastră, între noi și frații noștri din Biserica Lui.

Păi dacă noi între noi, noi și Dumnezeu, nu avem relații stabile, de durată, sănătoase și trainice, ce relații să avem cu cei ce nu fac parte din Biserică, cei ce nu cred în El, cei ce se declară atei, budiști, musulmani? Nu prea se poate în acest fel. Oamenii au nevoie și doresc să audă Vestea Bună, Evanghelia, dar noi îi expediem imediat, practic, le refuzăm accesul în Cer. Să exagerez? Nu cred. De noi atîrnă acel „duceți-vă și faceți ucenici”, de noi și de relațiile noastre, de noi și relația pe care o avem de la Dumnezeu, singurul în stare să dea putere.

Acest articol a fost scris doar cu scopul de a sublinia problema lipsei de comunicare și lipsa cunoașterii regulilor de purtare a unui dialog cu un om care nu-L cunoaște și nu crede în Dumnezeu. Dacă ar rămîne doar la stadiul de constatare a problemei, articolul ar fi la fel de prost ca și celelalte articole ale pocăiților care se mulțumesc doar cu a constata o problemă. Prin urmare, mîine o să revin cu soluțiile pe care eu le cred potrivite pentru a încerca să dăm o rezolvare, sau cel puțin o ameliorare, acestei probleme reale.

Dacă ți-a plăcut articolul și ți-a fost de folos, de ce să nu-l dai și altora să-l citească?

Și dacă ai dori să urmărești acest weblog în continuare, te poți abona prin RSS sau pe e-mail

Publicat de

Andrei Jităreanu

Este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

11 gânduri despre „Cum știm să (ne) comunicăm cu cei ce nu cred în Dumnezeu?”

  1. hei, eu nu mai stiu sa fi fost taioase discutiile, imi amintesc ca aveai vizitatori mai agresivi decat tine.
    Problema de care spui e comuna, asa cum ateii greu pot vorbi cu crestini cat timp nu se creeaza niste reguli de discutie si ambii parteneri de discutie sunt setati nu pe a evangheliza (valabil si pentru atei) ci pe a afla ce si de ce.
    Din punctul meu de vedere problema e ca ateii sunt fortati sa zica ”nu stiu” pentru ca raspunsul nu exista inca, iar credinciosii se folosesc de acel ‘nu stiu’ pentru a-si vari zeul fix acolo.
    Si eu am plecat nu pentru discutie ci pentru ca nu ajungeam nicaieri. Eu incercam sa-ti pun intrebari tu raspundeai cu zei. Ori n-are sens un dialog daca nu avem aceeasi baza. Eu pornesc de la 0 zei si te rog sa imi demonstrezi cu o metoda pe care o accept ca exista unul. Tu pornesti de la 1 zeu si incerci sa ma tragi catre el pe baza de experienta personala, in acelasi timp in care nici macar nu incerci sa vezi lumea prin ochii mei. Daca citesti cele 7 scrisori pe care le-am avut cu wordarmy o sa vezi mare parte din consideratiile mele.

  2. Da, DEA, ai dreptate, aceste probleme se găsesc și printre atei și printre creștini, însă am dorit să fiu politicos și să nu duc și la voi în ogradă problema.

    Într-adevăr, încă am de învățat și vreau să învăț să văd problema prin ochii tăi, ai voștri, pentru că acest lucru mă ajută și pe mine mai mult să văd atît problemele noastre, cît și ale voastre. Un alt lucru este faptul că tocmai am realizat cît de slabe ne sînt unele afirmații pe care le facem și cît de puțin știm să le argumentăm.

    Cred că de la ateism la creștinim (și invers) este doar un pas. Problema creștinilor este că ei habar n-au să arate și să mărturisească pe Dumnezeul pe care-L slujesc și despre care spun atît de multe lucruri mărețe. Pur și simplu nu dovedesc asta în trăirea lor zilnică, prin urmare ceilalți zic: „decît creștin ca ăla, mai bine deloc… și ce-i așa deosebit la el, la ei?”

    Am citit fragmente din scrisorile tale. O parte dintre idei le cunosc. Acum sînt în sesiune și am timpul tare limitat.

    Mulțumesc pentru intervenție.

  3. oh esti pe un drum bun.
    iti propun sa incerci cu tarie sa vezi daca argumentele aduse de atei in orice discutie au o valoare de adevar mai mare decat cele ale credinciosilor.
    incearca sa gandesti rece si rational, nu ceda la argumentele emotionale.

    cunoscu (virtual vorbind) un om care dupa 25 de ani de fundamentalism crestin a hotarat sa invinga toate argumentele ateismului dovedind ca are dreptate zeul lui. failed miserably si acum are tv show-ul atheist experience (matt dillahunty il cheama)
    vezi secvente cu ei pe youtube si podcastul este o incantare (dar iti trebuie timp totusi)

  4. Cînd spui „valoare de adevăr” e destul de ambiguă formularea, pentru că depinde la ce raportezi acel adevăr. Creștinii îl raportează la Dumnezeu, la credința lor în El, ateii la rațiune, la logică.

    Drumul pe care îmi propui să mă aventurez, respectiv cel al gîndirii rece și raționale, fără implicare emoțională, e destul de periculos. Omul nu este doar creier, ci și inimă. Dumnezeu operează cu amîndouă, și cu intelectul și cu afectivul. Pe cînd, eu, încă nu am văzut om fără sentimente, oricît ar încerca unii să le separe, acestea două (intelectul și afectivitatea) sînt inseparable pentru că sînt plantate acolo de Creator. Rece și rațional operează un robot, un calculator pre-programat.

    Pe de altă parte, înțeleg de ce îmi propui să las sentimentele deoparte. E un exercițiu bun, dar nesatisfăcător pentru ființa umană, care e ceva mai mult decît atît. Și eu de multe ori îmi las sentimentele deoparte în unele discuții pe care le port, și încerc să le ridic deasupra sentimentelor, dar, subliniez, doar ca exercițiu.

  5. hai sa dau exemplu cu ce ma refer cand zic „rational”
    Sa cauti dovezi si observatii care aduc dovezi
    Sa te intrebi daca informatia pe care ai primit-o este cu adevarat corecta.
    sa te intrebi daca ai incredere in sursa informatiei tale.

    tu ai deschis o discutie despre atei vs crestini. asemanarile umane dintre ei sunt mai mari decat diferentele. amandoi sunt fiinte umane care au 2 maini, 2 picioare.
    atei sunt cei care refuza explicatii non-naturale despre lucrurile din lume. cam atat. in rest suntem identici. insa aceasta diferenta genereaza moduri diferite de vazut lumea.

    Ca sa poti sa invingi in argumente in ateu va trebui sa renunti la metodele gen
    citat din biblie ca sa dovedesti ceva legat de zei
    echivalatul pomilor si soarelui cu dumnezeu
    experienta personala
    sa faci referire la suflet, inima si alte organe in care iti vorbeste dumnezeu.

    Incepe de la 0 si descopera daca ai adevarate dovezi pentru credinta ta.
    Ignora experienta personala si vezi daca e ceva hard proof pentru ceea ce spui.

    Incep cu o intrebare simpla:
    Da-mi un exemplu al unui lucru pe care l-a facut dumnezeu in viata ta si care nu s-ar fi putut intampla de unul singur.

    toate cele bune.

  6. Înțeleg ce vrei să zici. Ateii sînt acei oameni care acceptă doar dovezile palpabile, de necontestat, practice, materiale și cam atît. Orice rămîne suspendat la nivel de sentiment, simțămînt nu există.

    Dacă aș începe de la 0, aș începe să studiez Biblia, și asta nu pentru că ar fi cartea de căpătîi a creștinilor ci pentru că, așa cum poate bine știi, e „mai autentică” decît Iliada sau Odiseea, dacă e să privim la dovezile științifice, palpabile. Aș studia-o, și deși e o carte care, mă revoltă de multe ori și nu înțeleg cum un Dumnezeu al dragostei poate să înnece tot pămîntul cu un potop sau să dea voie la atîtea masacre și vărsări de sînge prin vechiul testament (sau chiar la nașterea Domnului Isus Hristos, cînd au fost omorîți toți pruncii sub 2 ani din porunca lui Irod), totuși aș lua-o de bună. Conține adevăruri științifice incontestabile care s-au descoperit după mii de ani după scrierea ei (e.g. faptul că pămîntul e rotund)

    Ideea e că Dumnezeu cere credință, ori, dacă ar El s-ar releva și ar face minuni cînd are fiecare chef, cînd dorește fiecare, atunci, toți ar crede, nu? Unde ar mai fi nevoia de credință? Nu sînt un apologet, deci nu am cuvinte alese și toate argumentele de care ai nevoie.

    Tu mă îndemni să să merg la 0, prin rațiune și dovezi.
    Eu te îndemn să mergi prin credință, măcar să încerci să crezi pentru cîteva clipe.

    Un lucru care nu s-ar fi putut întîmpla în viața mea și nici în viața oricărui om din lume de unul singur este iertarea de păcate, eliberarea de poveri a sufletului, a inimii, pe care au experimentat-o miliarde de oameni care nu au căutat dovezi „hard proof” ci L-au căutat pe Dumnezeu.

  7. pai andrei ce mi-ai spus tu este ca ai fost iertat de pacate.
    intrebarea e care pacate? pacate conform cu ce? de unde te-ai convins ca ai pacate?
    pentru ca „pacatul” este o inventie a crestinatatii, acest cult al vinovatiei al sangelui si al mortii care te face sa nu ai incredere in propria persoana.
    Ce fel de gandire e aia ca te-ai nascut pacatos si ca o persoana necunoscuta de acum tspe mii de ani a murit pentru tine?
    In primul rand, ce a facut isus nu e un sacrificiu.
    Sa explic:
    Isus era dumnezeu. Iar dupa ce a facut oameni si le-a spus sa fie roboti fara minte, cand robotii s-au apucat sa il supere s-a suparat asa de tare incat a trebuit sa vina pe pamant ca sa se sinucida ca poata sa ierte populatia de pacatosi. Pentru ca daca nu se sinucidea nu putea sa ierte, ii place sa-si vada sangele. Si chiar daca s-a sinucis pacatul originar exista in continuare (cel putin la ortodocsi)
    Hai sa-ti explic de ce e asta o aberatie infioratoare:
    Daca cineva mi-ar spune mie ca daca m-as lasa sa fiu batut si chinuit si omorat a doua zi tot restul umanitatii ar trai intr-un etern paradis, toata lumea ar avea de mancare si nimeni nu ar mai muri de boli incurabile AS FACE-O FARA SA EZIT.

    Daca mi-ar spune ca dupa ce ma las sa fiu batut chinuit si omorat o sa devin un mare mahar bogatan si ultraputernic dupa ce inviu peste 3 zile fara nici un beneficiu pentru nimeni exceptandu-ma pe mine… well nu ma intereseaza

    Prima as face-o din mai multe motive, sa zicem din altruism si pentru ca nu imi place sa vad oameni suferind. Si daca astea ti se par false atunci pentru faima.

    Si ce bine te eliberezi de pacate cand iti dai seama ca pacatele sunt o minciuna sfruntata? De nu-ti vine sa crezi! Pacatele sunt modul in care biserica de orice fel iti controleaza mintea si te face sa te intorci ca sa fii „spovedit” si „impartasit”

    Si ulterior devii responsabil pentru greselile tale, pentru ca nu faci o prostie ca dup-aia sa zici „iarta-ma doamne” ci faci o greseala si spui „iarta-ma tu cel caruia i-am gresit”

    Atunci cand vii de la statusul de zeu la muritor si apoi te intorci la statutul de zeu inseamna ca n-ai pierdut nimic. Daca ramanea mort, atunci da, poate era ceva interesant. Dar asa e ca o gadilatura temporara.

  8. Iata pacate adevarate daca un concept fals precum „pacatul” ar fi valid:
    1. Credulitatea
    2. Ignoranta autoadministrata
    3. Sa permiti fricii sa te opreasca din a intelege realitatea
    4. A limita drepturile si liberatile altora astfel incat ei sa traiasca dupa regulile tale (aici intra o gramada de discutie)
    5. Sa sacrifici calitatea vietii unui copil pentru ca il faci sa-ti urmeze religia
    6. A irosi singura viata pe care o ai, ingrijorandu-te asupra unei vieti viitoare care e doar o posibilitate nu o certitudine.
    7. Si e o rusine ca oamenii accepta lucrurile astea ca si naturale si atunci cand sunt fortati sa accepte ca gresesc, nu o fac si o dau pe scaldate.

    Alea sunt pacate, nu cea mai recenta sesiune de auto-satisfacere.

  9. ce se întîmplă dacă Biblia este adevărată? Există și posibilitatea aceasta?

    Fiecare are de făcut o alegere în viață.

    Oricum, știința nu poate și nu va explica niciodată totul. Tot timul va rămîne un ceva ce nu poate fi explicat. Știința explică multe, dar nu poate explica esențele.

    e.g. apariția vieții pe pămînt ; apariția Universului (care a fost cauza apariției lui? pentru ca Universul să apară a fost nevoie de timp. Cine a creat timpul? Timpul este cauza cui, acțiunea cui? -principiul acțiunii și reacțiunii)

    Într-un documenar recent (nu prea reușit, dar acceptabil) Dawkins spunea ceva în genul acesta: „în fiecare celulă din univers există ceva, o urmă, o amprentă a unei forțe superioare”… la care cel care Ben Stein îi zice: „adică Dumnezeu.” și Dawkins: „nu, nu, nu Dumnezeu, orice, numai nu Dumnezeu.”

    Așa fac toți ateii, toți ce nu doresc să creadă, toți evoluționiștii: „nu, nu, orice, numai Dumnezeu nu.”

    Cum a apărut viața? Unii ziceau ceva de extratereștri, alții de cristale, alții de supe primordiale… dar eu credeam că e vorba de știință, nu de basme.

    „nu, nu, nu Dumnezeu, orice, numai nu Dumnezeu.”

  10. Haha! Vezi ca intreaga comunitate stiintifica l-a facut pe ben stein un sarlatan care s-a folosit de tehnici de editare pentru a promova ID.

    Inteligent design nu e stiinta e o gogomanie, la fel ca si majoritatea religiilor.
    poftim reactia publicului http://en.wikipedia.org/wiki/Expelled

    e normal sa te intrebi cum a aparut viata si cum au aparut toate alea.
    Ce e anormal e sa accepti un raspuns fara dovezi
    Este intotdeauna gresit pentru toti oameni in toate circumstantele sa accepte afirmatii nedovedite.

    intre un „nu stiu inca” si „dumnezeu a facut-o” eu accept raspunsul sincer nu cel care implica mai multe explicatii decat intrebarea. dar nah, each to his own

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s