Maratonul unității: concluzii și ce nu s-a spus încă

Concluzia aș dori să n-o trag pe marginea subiectului maratonului în sine, ci pe felul cum l-am parcurs eu, cum mi-a venit mie să-l scriu.

Ei bine, trebuie să-ți mărturisesc, fără să mă laud deloc, că a scrie un maraton de 12 articole, pe același subiect, nu e ușor deloc, mai ales dacă încă din primul articol anunți subiectul celor 11 articole care urmează, le aranjezi în ordine și apoi te pui să scrii ce ai promis.

Este nevoie de multă organizare, de o viziune clară asupra a ceea ce dorești să scrii, cît de cît ceva inspirație și documentație dinainte, și tare multă perseverență.

Eu mi-am șters blogul cînd eram la jumătatea maratonului, apoi l-am recuperat nesperat și am continuat de unde l-am lăsat, prin urmare eu consider că am scris în flux continuu.

A fost o provocare personală acest maraton. E cel mai lung serial pe care l-am scris pînă acum. Alte seriale au fost:

pe lîngă alte mărunțișuri, cum ar fi O fotografie pe care nu am făcut-o (4 episoade) început pe celălalt blog al meu.

E greu, dar așa educi perseverența: muncind. În majoritea timpului n-o să-ți placă să muncești, o să regreți că te-ai apucat de așa ceva (12 episoade!) și-o să ai îndoieli. Îți spun asta pentru că am pățit-o.

Ok, ce pot să spun decît că mă simt mîndru de reușita mea, deși pentru cel ce citește acum nu contează așa de mult asta, și că deși puțini s-au aventurat să citească sau să aplice cele scrise, obictivul meu îl declar oficial atins.

Touché!

Dacă nu ai citit restul articolelor din Maratonul unității, iată-le aici jos:

___