Baraca, Wm. Paul Young (recenzie)

Baraca – unde tragedia întâlnește eternitatea, lui Wm. Paul Young este un bestseller tradus în peste 30 de limbi și vîndut în milioane de copii. Inițial, romanul de ficțiune despre care voi spune cîteva cuvinte, a fost scris pentru copiii autorului, dar apoi a fost revizuit și distribuit pentru publicul larg, înregistrînd un succes cu adevărat de luat în seamă.

Pentru că am văzut că recenziile despre această carte curg în blogosfera vorbitoare de limbă engleză, mi s-a stîrnit un interes și o curiozitate ce mi-a fost satisfăcută abia cînd am ajuns la ultimele paginii ale cărții.

Cineva drag mie a cumpărat cartea și după ce a citit-o a binevoit să mi-o împrumute. Bucuros de timpul liber avut la dispoziție după ce am terminat sesiunea, mi-a făcut plăcere să-l folosesc citind această carte ce a făcut furori. Este o carte pe care au citit-o de la copii pînă la… Albert Mohler.

Fir narativ și subiect:

Personajul principal, Mackenzie Philips (Mack), căsătorit cu Nan, cu care are 5 copii, este un personaj complex, un exponent al gîndirii creștine moderne cît și un exponent al gîndirii pline de preconcepții greșite și fixiste despre Dumnezeu, preconcepții ce îi vor fi demolate pe parcursul romanului, bucățică cu bucățică.

Intriga o reprezintă răpirea și omorîrea fiicei lui mai mici, Missy, după ce aceasta este lăsată nesupravegheată cîteva clipe de tatăl ei ce își folosea priceperea de fost salvamar pentru a-și salva cei doi copii de la înec, după ce canoea cu care erau pe rîu s-a răsturnat. Poliția nu reușește să-l prindă pe criminalul în serie ce a răpit-o apoi omorît-o pe Missy, iar Mack este răpus și sfîșiat încet și sigur de Marea tristețe ce îi apasă sufletul, generată de moartea fiicei ei mai mici și de faptul că a avut o relație eșuată de tată-fiu cu propriul tată. Crede că este un tată ratat, care a dat greș la rîndul lui. Acesta este plin de mînie și nu poate ierta pe ucigașul de fetițe.

Într-o zi, Mack primește în cutia poștală un bilețel care îl cheamă să se întoarcă la baracă, locul unde a fost ucisă fiica lui, Missy. Ceea ce stîrnește multe intrigi în mintea lui Mack este faptul că bilețelul este semnat „Tata”, exact cum Nan, soția lui, obișnuia să-I spună lui Dumnezeu. După multe ezitări și o conjunctură favorabilă, Mack pornește spre baracă, un loc dezolant, distrus și părăsit. Acesta pare să adoarmă, închide ochii, dar cînd se trezește se pomenește că din acel loc mort, ajunge într-o cabană primitoare, într-o vreme de primăvară, locuită de 3 personaje și mai primitoare: o femeia negreasă și destul de corpolentă, numită… Tata, o femeie asiatică, mititică, numită Sarayu și… un tîmplar, ori grădinar, numit Joshua, Isai sau… Isus. Sarayu era Duhul Sfînt, ai înțeles :)

Trecînd peste detaliile imposibil de înșirat aici și peste uimirea lui Mack și bănuiala lui că visează, ajung să spun doar că acele capitole ce urmează de aici înainte descriu o conversație continuă între Mack și Tata, Mack și Sarayu sau Isus, din care Mack învață o groază de lucruri de la Însuși Dumnezeu, îi sunt răsturnate concepțiile și încredințările greșite (din punctul de vedere al autorului) despre Dumnezeu, i se răspund la întrebări de genul „de ce a trebui ca Missy să moară? Nu ai putut, Tata, să-l oprești pe ucigaș?”, unde este pus să judece pe Dumnezeu (dar nu reușește ci se prăbușește în fața Sofiei – înțelepciunea personificată a lui Dumnezeu) , înțelege că Dumnezeu este 3 persoane dar totuși una singură, și este în cele din urmă efectiv sedus de felul în care aceștia 3 relaționeză unul cu celălalt și cum se iubesc, făcîndu-l să-și dorească același lucru în relația lui cu Nan, copiii, prietenii și ceilalți oameni din jurul lui.

Toată această întîlnire palpabilă cu Dumnezeu (adică cele 3 persoane, Tata, Sarayu și Isus) îl schimbă radical pe Mack, iar odată întors în familia lui… ei bine, chiar nu vreau să-ți dezvălui finalul, deoarece vreau să las și puțin mister care să-ți alimenteze curiozitatea pentru lectură.

Din punct de vedere teologic

cartea are mici fisuri și crăpături, care sunt, cred eu, păreri și încredințări personale ale autorului despre Dumnezeu, fie sunt mici scăpări de interpretare și traducere din engleză în română. Un punct discutabil ar fi acesta:

• Domnul Isus, pe pămînt, deși a fost și om și Dumnezeu, totuși El a renunțat pe pămînt la Dumnezeire și a ales să trăiască ca simplu om, dar într-o relație perfectă cu Tatăl, de unde avea puterea pentru toate lucrările pe care le-a făcut. Personal, cred că El a fost și om și Dumnezeu în același timp, fără a se despărți de Dumnezeirea Lui nicio clipă.
• în Baraca, Isus îi spune lui Mack că El este cea mai bună cale de a ajunge la Tata. Corect, dar puțin pe ocolite – ar fi trebuit să spună că El, Isus, este singura cale de a ajunge la Tata, subînțelegîndu-se că este și cea mai bună cale
• Wm. Paul Young scrie prin cuvintele personajelor că Dumnezeu nu pedepsește oamenii pentru păcatele lor deoarece păcatul este propria lor pedeapsă – personal, nu cred că este o afirmație biblică, deoarece Îl avem pe Dumnezeu arătat și ca Judecător, ce va judeca lumea și va pedepsi pe cei păcătoși ce nu au ascultat porunca de a se pocăi.

Cartea reprezintă o viziune nonconformistă despre Dumnezeu, o viziune cu care nu sunt de acord în totalitate dar cu care mă identific în anumite puncte. Cred 100% + TVA că deși există o imagine deja conturată în Biserică asupra lui Dumnezeu, totuși noi nici nu am început măcar să-L cunoaștem, prin urmare, fiecare om Îl cunoaște și experimentează pe Dumnezeu într-un mod unic și posibil nemaiîntîlnit pînă atunci. Deci, ca să folosesc cuvintele autorului, Dumnezeu nu este cine credem noi că este. Psalmul 50:21 spune așa: „Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul sub ochi!”.

Să nu ne grăbim, totuși, să spunem că-L cunoaștem foarte bine pe Dumnezeu, și să nu ne pripim. Să fim deschiși tot timpul la lucrurile noi care ni se prezintă despre Dumnezeu, DAR să luăm ceea ce este bun și biblic. Pînă la urmă, relația cu Dumnezeu este una personală, intimă, și nu va semăna niciodată a ta cu a altuia. Tot timpul alt om Îl va vedea altfel pe Dumnzeu, tocmai din simplul motiv că Dumnezeu are capacitatea și geniul și plăcerea de a Se da mare (că este) și de a țese o relație diferită cu fiecare copil al Lui.

Iar la încheiere

Alte recenzii:

• Tim Keller, “The Shack—Impressions“
• Albert Mohler, “The Shack—The Missing Art of Evangelical Discernment“
• Fred Sanders, “Making the Most of The Shack“
• Katherine Jeffrey, “‘I Am Not Who You Think I Am’—Situating The Shack in a Christian Literary Landscape,” Books & Culture (January/February 2010), pp. 33-34
• James B. DeYoung, “Book Review: The Shack by William Paul Young” (PDF)
• Click AICI ca să descarci recenzia amănunțită a luiTim Challies (unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri evanghelici)

Site-ul oficial al cărții: TheShackBook.com, de unde se pot citi cuvintele introductive, coperțile și primul capitol.

Iată ce au spus și alții care au citit cartea:

“Baraca” este cel mai captivant roman pe care l-am citit în ultimii cîţiva ani. Împreună cu soţia mea, întorcînd paginile, am zîmbit, am plîns şi ne-am pocăit de propria noastră lipsă de credinţă. Baraca vă va face să vă doriţi cu ardoare prezenţa lui Dumnezeu.” – Michael W. Smith, artist

În timp ce citeam “Baraca”, mi-am dat seama că întrebările pe care le ridica acest roman captivant erau aceleaşi pe care eu însumi le purtam adînc în sufletul meu. Frumuseţea acestei cărţi nu constă în faptul că oferă răspunsuri accesibile unor întrebări chinuitoare, ci în aceea că te invită să te apropii de un Dumnezeu al milei şi-al dragostei, în care găseşti speranţă şi vindecare. – Jim Palmer, autorul cărţiiDivine Nobodies

“Baraca” e o invitaţie cum nu vi s-a mai facut pînă acum la o cunoaştere a însăşi inimii lui Dumnezeu. Printre lacrimi şi  zîmbete, am fost transformat profund de tandreţea cu care William Paul Young dă la o parte perdeaua care de prea multe ori mă separă de Dumnezeu şi de mine însumi. Cu fiecare pagină, complicatele “ce să faci” şi “ce să nu faci” care distorsionează o relaţie transformînd-o în religie erau date la o parte, în vreme ce Îi descopeream într-o altă lumină, pentru prima dată, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul. – Patrick M. Roddy, realizator de programe pentru ABC News, cîştigător al premiului Emmy

Rodul unui talent creativ de excepţie, “Baraca” e în acelaşi timp profundă sub aspect spiritual, lămuritoare sub aspect teologic şi cu impact asupra vieţii cititorului. O recomand din toată inima. În biserica noastra, am facut cadou cu bucurie zeci de exemplare din cartea aceasta. – Steve Berger, pastor la Grace Chapel Leipers Fork

În sfîrşit! Un roman din categoria un-om-se-ntîlneşte-cu-Dumnezeu, căruia nu i se poate reproşa nimic sub aspect literar şi care din punct de vedere spiritual reprezintă un act de curaj. “Baraca” depăşeşte atît clişeele religioase cît şi pe cele ale lucrărilor creştine superficiale, pentru a revela ceva fascinant şi frumos cu privire la dansul deplin al vieţii cu divinul. O poveste care se citeşte precum o rugăciune — precum cea mai bună rugăciune, plină de uimire, de sinceritate şi de emoţii neaşteptate. Citind-o, am avut sentimentul că mă aflu în părtăşie cu Dumnezeu. Dacă e să citiţi un singur roman anul acesta, citiţi “Baraca”. – Mike Morrell

O carte de excepţie, care-ţi deschide uşa direct spre inima şi natura lui Dumnezeu în mijlocul suferinţei umane agonizante. O poveste care te provoacă să te gîndeşti la persoana şi planul lui Dumnezeu în termeni mai cuprinzători decît ai visat vreodată că ai putea-o face. – David Gregory, autorul cărţiiDinner with a Perfect Stranger

Dacă există o carte mai bună decît aceasta, care să dezvăluie chipul minunat al lui Dumnezeu şi capacitatea Lui de-a Se strecura cu iubirea, lumina şi vindecarea Lui în cele mai întunecate coşmaruri ale noastre, eu n-am găsit-o. Pentru cel mai înflăcărat credincios, ca şi pentru cel de mai de curînd căutător în ale spiritului, “Baraca” e o lectură ce nu poate fi trecută cu vederea. – Wayne Jacobsen, autorul cărţii He Loves Me: Learning to Live in the Father’s Affection