Recenzie: Eroi creștini: atunci și acum – Eric Liddell

Eroi creștini: atunci și acum – Eric Liddell, de Janet & Geoff Benge
Ceva mai de preț decît aurul

Prea puține știam eu despre Eric Liddell pînă să citesc cartea cu întreaga istorie a acestui om minunat al lui Dumnezeu. Deși am mai scris în două rînduri despre el, acest articol vine ca să le completeze pe celelalte două. (1, 2)

Primul articol l-am scris după ce am citit cîteva lucruri despre el pe wikipedia. Al doilea a venit după ce am văzut filmul Carele de foc. Ultimul articol dedicat lui Eric Liddell, menit să completeze această trilogie, vine după ce am citit cartea cu povestea vieții lui.

Cartea practic este istoria unui om mare, un om care a ales să-I slujească Domnului, indiferent de situații, un om care era ajuns la apogeul carierei, declarat deja erou național, dar a preferat să meargă ca misionar în China și să ajute această țară roasă din interior de revolte și război civil iar în exterior de japonezi, angrenați în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Istorisirea cronologică a vieții lui Eric Liddell începe de cînd era un puști împreună cu părinții și frații lui în China, drept misionari evanghelici. Pe vremea părinților săi, lucrurile erau cît de cît stabile în această țară. Lucrurile nu vor sta așa pînă la sfîrșit.

Viața sa de atlet și erou național

Întorși din China, părinții lui Eric l-au lăsat în Scoția, tara natală a lor, unde putea să înceapă școala. Era un elev de excepție, dar era un și mai bun atlet. A progresat încet pînă a ajuns să facă parte din lotul olimpic al Marii Britanii, unde a alergat pentru prima dată în 1924. Eric era un om devotat Domnului său, iar lucrul acesta nu l-a lăsat să facă nici un compromis în viața sa în detrimentul credinței sale puternice, chiar dacă acest lucru a însemnat să renunțe la cursa olimpică de 100 m (unde Eric era favoritul, era și cursa lui preferată, era un sprinter, nu alergător de cursă lungă) care picase în ziua de Duminică. De fapt, Eric nu a alergat în viața lui Duminica. Dumnezeu era mai de preț decît aurul Olimpic. Pentru acest lucru a fost nevoit să alerge la probele de 200 m și 400 m, care nu erau Duminica. Deși nu era favorit, deși antrenorii spuneau că nu va rezista pe această distanță, deși a fost împins la o cursă și prăbușit pe teren, cu stilul său unic și neconvențional de a alerga, a reușit de fiecare dată să cîștige orice cursă de atletism, spre uimirea unei lumi întregi și a unui stadion plin de oameni. Cînd alerga Îi simțea plăcerea (citește mai multe aici)

Ajunse erou național, era cel mai cunoscut om din Scoția și insulele Britanice, toată lumea îl admira, copiii îl adoptaseră ca și erou. Viața era bună pentru Eric. Toate mergeau din belșug.

Viața sa de misionar

Viața sa misionară a început atunci cînd fratele său împreună cu alți cîțiva prieteni au organizat un turneu de evanghelizare în Scoția. Ca să atragă oamenii, aceștia au pus la cale diverse strategii pentru a aduna oamenii să asculte Scriptura, printre care organizarea de meciuri de rugby cu localnicii, sau alte întîlniri. Fratele lui Eric s-a gîndit să aduna lumea într-un mod mai… neconvețional, și să se folosească de un șiretlic: a anunțat că Eric Liddell, eroul național al Scoției va vorbi la biserica orașului. Această veste s-a răspîndit viral, iar oamenii s-au adunat cu miile în și în fața bisericii ca să-l asculte pe Eric. Eric a vorbit simplu, fără să știe prea multe despre vorbitul în public, și-a spus istoria vieții lui și mărturia personală. A fost o zi deosebită. Eric și-a dat seama că Domnul îl cheamă să facă misiune, și că trebuie să abandoneze confortul lui de acasă, unde fiecare îl ovaționa, și să plece într-o țară aproape străină și ostilă, unde un război civil pentru putere izbucnise deja.

Ajuns în China, Eric participă la ajutorarea populației, se angajează ca profesor de limbă engleză, organizează tot felul de întreceri sportive, lucrează cu copiii, mai apoi se angajează într-un spital. Se căsătorește cu o tînără de 21 ani, asistentă medicală, ce lucrează tot în aceeași țară. După ce are două fetițe, una ajunsă la vîrsta de 4 ani, cealaltă la 3 ani, Eric (care deja a fost ordinat, avea titlul de reverend) primește o propunere să meargă să slujească într-o zonă foarte periculoasă și amenințată de război. Cu greu se departe de familie, pe care nu o poate lua cu el deoarece este foarte periculos, pleacă și își începe slujirea într-un spital, unde învață să fie asistent. Reușește să se vadă după cîțiva ani cu familia, cu fetițele sale, își iau o periodă de liniște, ajung în Canada, la mama lui, unde au o întrunire de familie, dar apoi trebuie să plece din nou în China, împreună cu familia sa. Se îmbarcă pe o navă, care îi va trece Pacificul spre Asia. Deși multe vase din convoi au fost torpilate de submarinele nemțești, ajung totuși în siguranță înapoi în China, unde trebuie să se despartă din nou de familie. Aștepta să i se nască o a treia fetiță, pe care trebuia s-o vadă mult mai tîrziu. Pentru că Marea Britanie și SUA au intrat în război cu Japonia, după atacul de la Pearl Harbour, străinii de pe teritoriul Chinei, ocupată într-o măsură de forțe japoneze, au fost deportați în lagăre. Eric ajunge în lagăr, unde devine cel mai cunoscut om, cel mai apreciat și cel mai sîrguincios. Se rugase ca lumina Lui să strălucească asupra sa, și așa s-a și întîmplat. Datorită lipsei de medicamente și igienă, dar și datorită faptului că Eric muncea voluntar mai mult decît ceilalți din lagăr (erau o comunitate de 1800 de oameni, cărora li se acordase o anumită libertate acolo, anume că nu aveau să părăsească lagărul, dar în interior puteau să se organizeze autonom, sub observația japonezilor), ajunge să se îmbolnăvească. Se pară că Eric avea să-și termine viața, să capituleze, la vîrsta de 43 de ani, nu datorită bolii, ci datorită unei tumori pe creier. Nu apucat niciodată să-și vadă fetița cea mică. Așa a vrut Domnul. Viața lui să fie un exemplu de devotament, credință, sinceritate și pace.

Fiecare om din lagăr, care și-a scris amintirile pe hîrtie, amintea de Eric Liddell. Era un om atît de deosebit încît nu lipsea din nicio relatare a prizonierilor.

În cartea Courtyard of the Happy Way (Curtea Căii Fericite – ceea ce era scris la intrarea în lagăr, undeva atîrnat sus) Norman Cliff scrie despre Eric Liddell:

„personalitatea cea mai deosebită din Weihsein (numele lagărului în care au fost ținuți)… un om trecut de patruzeci de ani, retras și cu un zîmbet permanent. Eric a fost cel mai ales creștin pe care am avut vreodată privilegiul să îl întîlnesc.”

Mai apoi, renumitul producător de filme britanic, Sir David Puttnam, a auzit despre scoțianul modest care a avut un impact în așa multe vieți. El a hotărît să facă un film despre Eric, pe care l-a intitulat Chariots of Fire (Carele de Foc). În 1981, filmul a cucerut premiul Academiei pentru cel mai bun film.

Cartea se termină cu următoarele cuvinte:

„Eric ar fi râs probabil, dacă ar fi știut că se va face un film cu viața lui. El nu s-a crezut niciodată o persoană specială. A fost doar un om care a încercat să-L onoreze pe Dumnezeu[1] și să-i ajute pe cei în nevoie. În final, îndeplinirea acestor două scopuri simple l-au făcut să fie o persoană foarte specială pentru mulți oameni de peste tot din lume.”

Recomand cu căldura lecturarea cărții, care este usoară și plăcută și care, evident, surprinde o mulțime de datalii și lucruri impresionante, dar pe care nu am loc să le înșir aici.

______
[1] nota îmi aparține Se face referire la bilețelul pe care Eric Liddell l-a primit înainte de a alerga în cursa Olimpică, pe care a cîștigat-o în final, și pe care scria: „Scrie în Biblie: căci voi onora pe cel ce Mă onorează” – (1 Samuel 2:30)