Povestea generației mele

Te pregătești de BAC. Știi că ai nevoie de medie foarte mare ca să prinzi un loc la buget la facultate. Știi că toți vor plăti BAC-ul, prin urmare niște proști care nu știu mare lucru sunt pe cale de a-ți sufla locul, și tu riști să intri la cu taxă. Ce faci? Te conformezi. Fie faci ce poți la BAC și termini cu media 7,75, o medie mediocră dar bună, dacă ar fi o evaluare corectă (dar tu știi că aceasta e media obținută doar pentru că cei ce au corectat tezele nu te-au găsit trecut pe lista celor care au dat șpagă) și te riști așa la facultate, fie dai bani și țintești spre miile de medii de 10 din România (da, avem chiar atît de multe genii în Ro) și în felul acesta stai ceva mai relaxat că o să intri la fără taxă. Dacă investiția de la BAC se va amortiza pe parcursul primului an la fară taxă, investiția pe care trebuie s-o faci pentru a te ține cu note mari la facultate se va amortiza ceva mai greu după ce îți vei lua ceva de lucru, asta dacă nu îți ia guvernul tot ce cîștigi.

Ajungi la facultate, și începi să investești: în cărți cumpărate forțat de la profesorii care nu vor să te treacă altfel, șpagă la examen, șpagă după examen, pentur că profesor nu-l interesează cît de adînci și creative sunt ideile tale ci doar cît de adînc este buzunarul tău și cît de creativ ai reușit să ascunzi „cadoul”.

După ce gazda, căminul, mîncarea și transportul te usucă de bani, profesorii sug ce a mai rămas, iar tu ajungi la sfîrșitul celor trei ani, să te holbezi cu ochii cît ceapa la diploma pe care scrie: 9,45. Ai făcut o trebă excelentă. Ai adus suficienți bani, suficienți cît să-ți cumperi o mașină de second-hand, decentă.

Dar ce s-a întîmplat înainte de a reuși așa o medie de mare? Bineînțeles că nu ai luat nota asta pe merit, că doar ai adus bani la facultate, prin urmare tu n-ai rămas cu mare lucru din ultimii 3 ani de facultate. Realizezi apoi că dacă vrei să te descurci decent la engleză, trebuie să faci pregătire, iar tu ești licențiat în limbă engleză. Mai realizezi că singurele cunoștințe pe care le-ai acumulat în acești ani de facultate sunt acele tehnici esențiale de a da șpagă și arta comunicării subtile a prețului corect, terminologia plină de sensuri denotative ce arată într-o singură direcție: adu bani și te trec. Adu și mai mulți bani și iei o notă mare.

Bineînțeles că profesorii nu dau 2 lei pe ceea ce trebuie să știe elevul. Unii profi chiar reușesc să se prefacă că îi interesează să ne învețe ceva, dar alții nici măcar nu se mai obosesc să facă asta, și îți dau cursul la începutul semestrului și te pun să-l aduci în sesiune, „complet, cu tot ce-i trebuie între foi”, dacă mă înțelegeți ce vreau să zic. Alții acceptă și alte modalități de plată, despre care mi-e jenă să vorbesc acum. Bineînțeles că acești studenția care și-au croit plătit drumul în viață vor ajunge profesori la rîndul lor: niște retardați de profesori care au nevoie de pregătire. Și bineînțeles că urmînd exemplu dascălilor, vor proceda la fel, eventual vor rafina metodele prin care vor jupui pe studenți la rîndul lor. Ironii sorții face că copiii profesorilor noștri, vor fi cîndva elevii noștri. Prin urmare fiecare jupoaie cît poate. Că doar așa am fost educați. Educația e scumpă și costă.