Dezrădăcinarea și mutarea în grădina Lui, la al Său bal

Nu pot să  vă spun cu cîtă tristețe m-a întîmpinat aflarea veștii că Ionatan Piroșca (citește aici despre el, iar aici blogul său) a murit. Apoi m-am mai bucurat că de fapt, el a ajuns Acasă, la balul Lui. Cu siguranță Ionatan este mult mai fericit decît orice om încă în viață pe acest pămînt. Fericit că L-a văzut pe Cel ce L-a slujit prin poezie și dedicare totală, fericit că suferința a încetat.

De fiecare dată cînd un om moare reflectez la viața mea, și mă întreb tot timpul, ca acel om cu semn de-ntrebare, de sunt eu pregătit să-L întîlnesc pe Sfînt, sunt eu oare?

Cu siguranță la moarte nu m-am gîndit niciodată mai mult și mai profund decît în noaptea de joi spre vineri, cînd medicii m-au pus într-un scaun cu rotile și mi-au stabilizat inima tahicardică. Am stat aproape toată noaptea la monitorizare și priveam cum sunt neputincios. Nu puteam face nimic. Priveam doar aparatul la care eram conectat și mă uitam la cifrele verzi care afișau pulsul. Cred că mulțumeam Lui pentru fiecare bătaie de inimă, pentru fiecare îngăduință din partea Lui ca inima mea să mai mai bată încă o dată… și încă o dată…

Tot atunci mi-am dat seama că deși aș fi fost gata să-L văd față în față pe El, împreună cu Ionatan, împreună cu alți oameni dragi de care m-am despărțit pentru o scurtă vreme, totuși regretam amarnic fiecare moment al vieții pe care nu l-am folosit pentru El, pe care l-am irosit aiurea și care nu L-a onorat. Regretam că nu am vorbit cu mai mulți oameni despre El, că nu am folosit fiecare prilej de a duce vestea bună, aceea că Domnul Isus Hristos a murit pentru orice om, așa încît nimeni din cei ce cred în El, să nu mai moară, ci să petreacă o veșnicie plină de fericire și dragoste, alături de Dumnezeu.

Tot în noaptea aceea mi-am dat seama că pocăința adevărată nu ține doar de minte, deoarece aceasta nu-mi mai funcționa corect. Cred că pocăința adevărată, sinceră, transcende coaja de suprafață, și pătrunde adînc, în suflet; atît de adînc încît nu mai ai nevoie de minte ca s-o înțelegi, ci doar de inimă și suflet. Mi-am dat seama că atunci cînd te vezi în posibilitatea de a murit, regreți amarnic fiecare moment în care ai stat înrădăcinat de pămînt, de lucrurile efemere pe care acesta le oferă, de ocaziile de-o clipă.

În seara aceea, El m-a dezrădăcinat de pămînt. Aștept cu tot mai mare drag momentul mutării mele, cînd, ca și Ionatan, o să fiu mutat în grădina Lui, la al Său bal.

Al Tău bal

Cum nu se miră umbra mea de mine,
Oricât, în soare cald, m-aş răsuci,
Aşa nu-mi sunt privirile-Ţi străine,
Aşa mi-eşti drag şi tot aşa mă ştii.

Pe ochiul meu vin ape dimpreună
Cu mincinoase trestii şi bâtlani.
Tu mă ascunzi ca ziua-n săptămână
Şi ca pe-o săptămână între ani.

Să nu mai văd decât semeţe creste
Care în soare numai vieţuiesc.
Şi nu mai sunt, căci umbră nu mai este,
Cu supla-Ţi siluetă mă-nfrăţesc.

Tu mă faci stânca din care izvor
Ţâşneşti lovind toiagul mântuirii.
Eu n-oi seca, chiar dacă am să mor
Umplând cu mine rânduiala firii,

Ci voi uda o nouă formă-n cer
O altă stare într-un alt real…
O, Doamne, -mbracă omul cu mister
Şi îl invită azi la al Tău bal.

– Ionatan Piroșca –

Un gând despre „Dezrădăcinarea și mutarea în grădina Lui, la al Său bal

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s