Şi credinţa este o încredere neclintită […] (Evrei 11:1)
Am decis să „tai” versetul 1 din Evrei 11 tocmai pentru că era nevoie de un Stop. Citim versetul acesta de multe ori cînd vorbim despre credință, spunem că este definiția credinței, doar că de multe ne grăbim și țopăim în ritm alert peste cuvinte. Accentul tot timpul cade pe „lucrurile care nu se văd”. Poate doar eu pățesc așa.
Vreau să asemăn credința pe care o avem cu un… cazan mare cu ciorbă. De ce? O să vezi imediat, dacă citești în continuare.
Dacă analizez versetul, atunci observ că de fapt credința nu este deloc similară, sinonimă, echivalentă cu încrederea. Sunt două lucruri diferite în a avea încredere în cineva și a crede în cineva.
Că tot am terminat profilul real și am făcut multă matematică, și ca să evidențiez mai bine ideea de credință, iată o ecuație: CREDINȚA = ÎNCREDERE + NECLINTITĂ
Și bineînțeles, aceasta este doar o singură calitate a credinței, anume că este neclintită, imuabilă, de nezdruncinat, de nezguduit. Ecuația trebuie să continuie încă cu multe plusuri (+). Credința, ca să să numească credință, trebuie să aibă acest plus. Ea e mai mult decît o simplă încredere, ea are nevoie să fie o încredere necondiționată, nemediată și nealterată. Dacă în credința mea sau a ta există doar fărîme, umbre de îndoială, aceasta nu mai acel + neclintită, și se transformă în necredință ori o banală încredere.
Iată de ce am asemănat credința cu un cazan mare cu ciorbă: credința este ciorba, iar îndoiala, cît de mică ar fi ea, o s-o asemăn cu o picătură de otravă concentrată. Ce se întîmplă dacă dau drumul acelei picături în cazanul cu ciorbă? Cu siguranță ciorba aceea nu va mai fi mîncată de nimeni. Sau tu te-ai risca să o guști?
Eu cred că tot așa este și cu credința noastră. Suntem chemați la desăvărșire în mai multe rînduri în Scripturi. Suntem chemați să ne dezvoltăm nu doar o stare infantilă a credinței, numită „încredere” ci o credință adevărată, puternică, acea încredințare neclintită și nezdruncinată în lucrurile care nu se văd, în Dumnezeu care dă mîntuire oricui crede acest lucru.
Primul gând 
De cele mai multe ori Biblia vorbeste despre oameni care au avut o combinatie de credinta si neincredere. Cred ca si noi ne luptam cu asta…nu e simplu sa ai credinta cu adevarat in toate situatiile prin care poti trece. Nu e doar o posesiune pe care o pui la pastrare. Trebuie sa te lupti pentru ea. Nu sunt de acord ca o picatura de indoiala altereaza toata credinta noastra. Cred ca e o coexistenta a credintei cu indoiala si frica, ca si cea a celor 2 naturi care se lupta in noi.
Si de cele mai multe ori trebuie sa spun: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!”
Totuși trebuie să aduci și niște argumente :) Eu am zis după definiția credinței, că acesta este o încredere neclintită.
E adevărat că necredința se „bate” cu credința, însă de unele lucruri ar trebui să fim 101% siguri, în orice circumstanță. Dacă ai trecut de la stadiul de copil la om matur în credință, atunci e timpul să arunci copilăriile deoparte. Părerea mea
Da…asa este. Sunt unele lucruri pe care le credem fara pic de indoiala. Am experimentat mana Lui in viata noastra si am ajuns sa cunoastem putin din natura lui Dumnezeu, asa incat nu ne mai indoim de Cine este El si de adevarul Cuvintelor Lui. Dar credinta merge dincolo de a fi liber de procese la nivel rational, inseamna a actiona stiind ca Dumnezeu te conduce prin orice lucru si ca planul Lui, pe care acum nu-l poti intelege, e cel mai bun pt tine. A crede in puterea pe care ti-o da zilnic sa biruiesti, a crede ca El e gata sa comunice cu tine in orice moment si ca nu trebuie sa mai incerci sa faci lucrurile singur. Cred ca sunt unele lucruri cu care ne confruntam fiecare…am observat ca sunt unele lucruri pe care le cred cu tarie la nivel intelectual, dar am dificultati cand e vorba sa dovedesc credinta prin actiunile mele…