Credința – puternică încredințare în lucruri ce nu se văd

„Și credința este […] o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.”
– (Evrei 11:1) –

Omul – de prea multe ori este predispus la necredință tocmai din faptul că nu poate pipăi ca Toma coasta Domnului. Refuzăm să avem credință pentru că nu vedem anumite lucruri, în ciuda faptului că le vedem rezultatele. Cred că păcatul ne-a întunecat atît de mult mintea și sufletele încît uneori de este aproape imposibil să credem lucruri pe care nu le vedem, cum ar fi străzi de aur în ceruri sau un Miel înjunghiat, pe Fiul, pe Tatăl și pe Duhul Sfînt dominînd atmosfera cerească.

A doua parte a versetului din Evrei 11:1 spune cu alte cuvinte că a te încrede doar în lucrurile care se pot vedea și pipăi este de fapt necredință. Sau invers spus, credința este acea încredere de nezguduit în lucruri invizibile.

Se spune că un bătrînel respectabil participa la o ședința, unde, printre altele, cineva spunea că Dumnezeu nu are cum să existe din cauză că el nu l-a văzut niciodată, prin urmare nu are cum să fie real. Bătrînelul s-a ridicat și a spus: -Pensia mea este reală, nu? O văd o dată pe lună. Poștașul este real, în văd adesea, însă judecînd pe baza acestui raționament, guvernul nu este real. Pe el nu l-am văzut niciodată. Însă știu că există pentru că îmi trimite lunar pensia. Tot așa, știu că Dumnezeu există pentru îmi poartă zilnic de grijă, și a făcut în așa fel încît oasele mele să vadă bătrînețea.

De asemenea, dacă merg pe raționamentul că ceea ce nu se vede, nu există, aș putea spune că nici creierul distinsului cititor nu există, din moment ce nu-l văd. A spune că ceva sau Cineva nu există doar pentru că nu îl poți vedea este absurd.

Totuși, capacitatea omului de a nu crede este formidabilă. Iată ce ne relatează Marcu: „S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.”

După ce că Domnul Isus a trăit ani împreună cu apostolii, aceștia au rămas necredincioși și cu inimile împietrite. Totuși, acest lucru nu ne absolvă de vina de a nu crede, pentru că și noi la rîndul nostru suntem datori să credem pe cei ce L-au văzut înviat, prin intermediul Bibliei și mărturiilor și experiențelor a milioane de oameni care nu sunt nici lunatici și nici nu pot avea toți aceeși vedenie sau miraj în același timp, anume că Domnul a înviat și că este demn de încredere.

Unii încearcă să explice totul prin știință. Acest lucru nu va fi niciodată posibil. Știința nu poate decît să confirme veridicitatea și autoritatea Bibliei, dar niciodată să explice totul. Există situații imposibile (pentru noi, nu și pentru Dumnezeu) care nu puteau fi rezolvate niciodată altfel decît prin minunea lui Dumnezeu. Spuneam mai demult că pentru ca o minune să aibă loc este nevoie de situație imposibilă și o credință fără hotare.

Deși există suficiente dovezi în favoarea existenței lui Dumnezeu, începînd de la mediul care ne înconjoară (un om de știință spunea că fiecare celulă vie portă un fel de amprentă de Cuiva) pînă la Biblie (care după metodele de atestare istorică, este de vreo 100 de ori „mai atestată” decît Iliada lui Homer) mulți aleg să nu creadă. De ce? Nu știu. Poate că așteaptă și ei ca fariseii și cărturarii o minune sî fie făcută în fața lor, ca să creadă.

Prin urmare, nu pot decît să concluzionez cu tocmai cuvintele Domnului Isus Hristos:

„Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” (Ioan 20:19)

3 gânduri despre „Credința – puternică încredințare în lucruri ce nu se văd

  1. Salut, Andrei,

    Iti trimit o poezie care mi se pare un etalon destul de bun pentru credinta noastra… Este scrisa de Traian Dorz.

    Chiar dac-as sti ca-i in zadar / Orice cuvant si-orice-ncercare, / Tot n-am sa tac cat inca par / Ca sunt sperante de-ndreptare.
    Chiar dac-as sti ca n-am s-ajung / Sa vad un strop de libertate, / Sa stiu ca mor pe drumul lung, / Nadejdea tot nu-mi voi abate.
    Chiar dac-as sti ca noaptea grea / Se va lasa pe lumea toata, / Lupt cu lumina, mor cu ea / Si chiar sa nu-nviu niciodata.
    Chiar dac-as sti ca tot ce strang / Samanta spre-adevar si bine, / Va fi-n zadar – eu n-am sa-mi frang / Avantul trudei pentru Tine.
    Chiar dac-as sti ca maine vii, / Ba chiar cu-atat Iisus mai tare, / A mantuirii marturii / Le-as spune mai cu-nflacarare.
    Si chiar sa stiu ca nici acum, / Si nici in veci n-ajung la bine, / Eu tot n-aleg, Iisus alt drum / Si-un alt stapan decat pe Tine.

    Poate ar mai fi lucruri de adaugat, de detaliat… raman pentru data viitoare… acum citeste atent poezia…

  2. Credinta, din cate observ, se masoara in unitati neobisnuite. Daca un graunte ar fi de ajuns ca sa mute muntii, ma intreb ce ar insemna doua grauntze de credinta? :D
    Sau…credinta pe care o avem noi e vizibila cu ochiul liber?sau e de ordinul micronilor…
    Isus a apreciat intotdeauna o credinta puternica, dar nu a desconsiderat nici cel mai mic fir de credinta pe care l-a aratat cineva. Daca ne gandim ca a ales sa Isi incredinteze lucrarea unor oameni care initial au refuzat sa creada ca a inviat din morti…
    Slava Domnului pentru harul pe care ni-l da inca!

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s