Aceasta este o fotografie pe care nu am făcut-o unei ciocănitoare care se ţinea de scoarţa îngheţată a copacului, învîrtindu-se pe trunchiul acestuia, de jur împrejur, căutînd hrană, la o temperatură de -18 grade. În spate se vedea un zid gri, grunzuros şi zgîriat, ce stătea acolo ca un martor tăcut al timpului ce a trecut, poate cel mai bun prieten al copacului ce nu se poate spune ce fel era, deoarece fotografia i-ar surprinde doar trunchiul. Cred că frigul o îndemna să zburde destul de vioi. Nu ştiu dacă a găsit mîncarea care îi trebuia să supravieţuiască. Orizontul este neclar, nefocalizat, deoarece focalizarea a căzut pe ciocănitoare. Vorbeam de orizontul vieţei acelei ciocănitoare.