Recenzie: Tandrețea luptătorului, Stu Weber

TL

Tandrețea Luptătorului (Tender Warrior)
Scopul fiecărui bărbat, visul fiecărei femei, speranța fiecărui copil…
Intențiile lui Dumnezeu pentru fiecare bărbat

Stu Weber


Într-o lume contaminată tot mai mult de flagelul reducerii bărbatului la nimic mai mult decît o bucată de cîrpă bleagă, pusă la birou ori printre niște vitrine să muncească, unde scopul său a fost redus la nimic mai mult decît cele 8 ore de stat la lucru, la o carieră sau un renume în societate, se pare că fiecare băiat din această lume trebuie să se întrebe „Ce înseamnă să fiu bărbat? Ce face un bărbat? Cine este un bărbat? Care este scopul unui bărbat, care este viziunea lui? Cine a intenționat Dumnezeu să fiu?”

Găsesc cartea ca un manifest masculin, plin de pasiune și care stîrnește în inima fiecărui băiat acea bărbăție încă nedescoperită, dar care tînjește să țîșnească afară și să se manifeste pe deplin. Cred că este perfectă pentru un grup de studiul cu băieții, pentru că îndeplinește cu succes și caracteresticile unui manual: explică problema, dă o soluție, exemplifică mult, dă teme acasă și pune multe întrebări de autoevaluare la sfîrșitul fiecărui capitol.

„Ce înseamnă să fii bărbat? Societatea ne oferă modelul bărbatului macho Marlboro, al bărbatului cu maniere delicate și sensibil, al bărbatului suav, pretins cunoscător în ale artelor, al bărbatului cu sânge rece din economia de piață, care se plimbă în curentul corporațiilor asemenea unui rechin.

Aceste portrete contrastante îi fac pe mulți dintre noi să simtă fiorii nesiguranței în ce privește conceptul de bărbăție. Întotdeauna apare un atlet mai bun sau un om de afaceri mai de succes. Întotdeauna va fi cineva mai zvelt, mai spilcuit și mai special decât suntem noi.

Când suntem respinți de femei, aceste insecurități ies la iveală în mod dureros. (Îți amintești ce ai simțit când prima fată căreia i-ai cerut prietenia te-a respins?) Când ne confruntăm cu presiuni în familie sau cu rechinii din economia de piață, ne simțim intidmidați. Contextul nostru cultural agravează starea, făcându-i pe unii dintre noi să se simtă aproape rușinați de masculinitatea lor.” (Joseph M. Stowell, The Making of a Man, Moody Monthly, mai 1992, pag. 4)

După un scurt capitol debutant, în care Stu Weber face un apel la trezire pentru acei bărbați ce încă dorm și trebuie anunțați că a sosit timpul să-și descopere adevărata chemare a vieții lor, urmează miezul cel dulce-amărui al cărții despre care scriu. Stu descrie bărbatul ca un om ce tot timpul merge în fața caravanei în care se află familia lui și se orientează, privește în jur și anticipează pericolele: un bărbat cu viziune… sau mai bine zis, cu pre-viziune! Masculinitatea înseamna inițiativă și spirit previziv.

Mai mult, în pieptul fiecărui bărbat bat patru timpi, patru cadențe, pe care Stu îi numește „cei patru pilaștri ai masculinității”: bărbatul Rege, bărbatul Luptător, bărbatul Mentor, bărbatul Prieten.

Un alt capitol al cărții se ocupă de Răbdarea nebiruită – Calitatea cea mai însemnată a unui bărbat, care are drept motto: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” (Isus Hristos, secolul I). Te las să-l descoperi.

Un bărbat nu este doar un simplu luptător, dar este și un luptător tandru. Sub armura pe care o îmbracă, zvîcnește o inima ce dăruiește dragoste, compasiune, care comunică și este gata de jertfă. Eu l-am numit omul de fier și catifea.

Stu Weber folosește două capitole din carte pentru a descrie succint, dar totuși concentrat (cît se poate zice în 40 de pagini) relația naturală dintre bărbat și femeie și felul în care un bărbat ar trebui să se raporteze la o „ea”.

După acest periplu, citiorul este pus în fața realității că într-o zi s-ar putea să devină tătic. Ce să faci atunci? Cum faci față presiunii? Cum îți asumi rolul de conducător, de lider, de cercetaș ce merge înaintea caravanei pentru a anticipa pericolul și pentru a întreține căminul? Ce e de făcut cu copiii? Cînd trebuie să zboare ca săgețile din mîna ta de războinic, așa cum ne descrie Psalmul 127? Ce vreau Dumnezeu să faci în această funcție în care ai ajuns sau vei ajunge?

Se pare că e timpul să se arate adevărații bărbați, și acum îl citez pe autor: „iar dacă ne petrecem tot timpul toboșărind, vorbind la nesfârșit, încovoiați asupra ombilicului, nu ne vom afla niciodată adevărata bărbăție.”

Exemplul de bărbat este Isus, un bărbat care a avut un scop pe pămînt, a avut o misiune și a avut o motivație exterioară Lui. E timpul să privim la El și să învățăm – la asta ne îndeamnă cartea spre sfîrșitul ei.

„În preajma noastră sunt băieței și fetițe care au nevoie de Bunici care au crescut Mari. În preajma noastră sunt femei care au nevoie de bărbați clarvăzători. Bărbați care sfidează iadul cel mai fioros și rezistă și rezistă și rămân.

O lume întreagă în așteptare, având urgentă nevoie de niște Tandri Luptători. Acesta e scopul fiecărui bărbat… visul fiecărei femei… și speranța fiecărui copil. Este definiția bărbatului. Doresc din toată inima să pășesc pe acest drum. Însă îmi doresc niște tovarăși de asalt care să pășească alături de mine. Mi te alături și tu? Vino să pornim împreună la drum!”Stu Weber

Publicat de

Andrei Jităreanu

Este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s