Despre Evanghelizare, cu Stuart Briscoe

Ne place să ne credem pescari de oameni. Dar puțini ținem cont de regulile de bază (și de bun simț) ale pescuitului:

1. Du-te acolo unde sunt și peștii. Dacă stai în biserică și aștepți să se umple de lume, atunci e ca și cum ai pescui pe autostradă.

2. Folosește momeala corectă. Dacă crezi că poți pescui toți peștii cu aceeași momeală, te înșeli. Există categorii de oameni, cu nevoi diferite, percepții diferite, gîndiri diferite, prin urmare și noi trebuie să venim la ei într-un mod diferit.

Oamenii nu vin la biserică ca să fie „evanghelizați”. Nu se simt bine acolo, nu vor să fie acolo, nu le place acolo și nu-i atrage nimic acolo. Iată semnul pe care-l punem noi „peștilor” la evanghelizări:

(o să încerc să redau ideea surprinsă de Stuart Briscoe la conferință, fără a folosi însă cuvintele exacte)

„Dragă pește,

Biserica nu se poate muta, nu putem veni noi la tine, așa că te rog să vii tu din lac pe uscat. Aici nu te vei simți deloc bine, pentru că ești printre străini. Cînd vei intra în biserică, de la capătul culoarului vei trece pe mijlocul adunării pînă în față, unde vei fi privit de toată adunarea, apoi vei ocupa un loc în față, deoarece locurile cele mai bune din spate sunt deja ocupate. Te vei simți stînjenit că nu vei ști cînd trebuie să te ridici în picioare și cînd să te așezi, nu vei ști ce spune sfînta tradiție la noi, cum se face la creștinii pocăiți. De asemenea, noi ne vom vorbi și ne vom zîmbi unul altuia, deoarece ne cunoaștem, dar tu nu vei cunoaște pe nimeni. Vei asculta o muzică care nu-ți place cu niște versuri despre Cineva despre care oricum nu știi mare lucru. Cu alte cuvinte, vei veni într-un loc care nu-ți place, printre oameni cu care nu te simți bine și familiarizat, vei fi ținta privirilor curioase a tuturor și vei asculta o muzică care nu-ți place, apoi o predică cu un limbaj cam deșănțat pentru tine, cu clișee pocăiești pe care oricum nu le înțelegi și ți se par absurde.

Dar noi îți promitem că măcar îți vom servi un vierme (o gogoașă) mare și cald(ă).

Te așteptăm!

Cu aleasă dragoste în Cristos (ce-i fi însemnînd și asta? te vei întreba),

Pocăiții”

Noi suntem chemați să ieșim în lume și să părăsim zidurile și gardul bisericii. O evanghelizare de succes nu este un eveniment ci este un proces. Iată de ce este nevoie pentru a ajunge la sufletul unui om.

Evanghelizare ca Proces, iar nu Eveniment

1. Prezență – trebuie să fii prezent într-un grup de oameni ca să poți stabili

2. Încredere, încredere care se construiește cu timpul, vei deveni un om căruia ceilalți văd că pot să-i acorde încredere și vor vedea că ești un om de cuvînt, care știe ce spune și nu fabulează.

3. Influență, după ce ești prezent și oamenii au învățat că pot avea încredere în tine, abia atunci poți începe să ai o anumită influență asupra lor. Altfel, nu te va crede aproape nimeni.

A ajunge la sufletul unui om este un întreg proces, un lanț întreg ce trebuie legat cu diferite verigi. Nu poți să te duci și să-i zici că ești păcătos și că vei arde în iad dacă nu te întorci la Dumnezeu, că te scuipă între ochi și data viitoare nu va mai vorbi cu tine. Cel puțin unii.

Multe ar fi de zis aici despre ce am învățat la conferința cu fratele Stuart, dar momentan mă opresc aici. Am de gînd să scriu cel puțin încă un articol despre ce a zis fratele în legătură cu modul în care se poate implementa o schimbare într-o biserică, bazată pe cei peste 40 de ani de experiență pastorală pe care o are.

Ne citim curînd.

Tu ce părere ai despre Evanghelizare? Aștept cu nerăbdare comentariul tău

Publicat de

Andrei Jităreanu

Este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.

5 gânduri despre „Despre Evanghelizare, cu Stuart Briscoe”

  1. Textul tau mi-a amintit de o ilustratie relevanta despre evanghelizare. Te invit sa il urmaresti si poate atasezi materialului tau. Mult har Andrei

  2. mai este un filmuleţ, „Pescarul”, dacă nu mă înşel. Tot legat de evanghelizare. E un tip ce adoră pescuitul şi merge des la pescuit. Parcurge cu maşina mulţi km şi când ajunge la acel lac te minunezi în faţa bărcii ce o deţine. El se urcă liniştit în ea şi începe să îţi vorbească despre pescuit minute în şir. Îţi spune că face parte şi dintr-un club de pescuit. Şi îţi arată toate uneltele lui sofisticare, de ultimă generaţie de pescuit. Îţi spune cum funcţionează cu lux de amănunte. Îţi vorbeşte despre momeli, despre tot ce ţine de pescuit… şi aştepţi atât de încântat momentul când va porni cu barca pe lac să îl vezi în acţiune, să vezi acei peşti minunaţi ce pot prinde uneltele lui. La un moment dat, cel ce ia interviu îl întreabă dacă nu porneşte pe lac… iar cel în cauză răspunde ceva de genu: a, no, noi ne adunăm aici cu tot echipamentul nostru, învăţăm despre el, despre cum funcţionează, despre cum se pescuieşte… foloseşte foarte mult. Şi începe în continuare să explice alte lucruri legate de pescuit.

    Filmuleţul are vreo 10 min. Dacă îl găseşti, merită să îl vezi. Ştiu că pe torrentcreştin.net îl găseşti sigur – dacă foloseşti!

  3. Merci beaucoup, Edi! Uite că nu-l găsesc, totuși :) pare interesant, aș vrea să-l văd. Dacă cumva dai de el, please let me know. Pe torent creștin nu am avut niciodată cont, zic asta pentru cei ce umbla cu teoria conspirației prin blogosferă :))

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s