Un monument al dragostei și sacrificiului

Vreau să scriu despre un monument al dragostei și sacrificiului.

Încă de când am cunoscut-o m-a iubit fără motive. Dacă existau motive, atunci când acestea dispăreau, trebuia să dispară și dragostea ei. Așa că a ales să iubească fără motive. Cu dragoste a ales să se rupă de orice și să mă urmeze, oriunde aș fi dus-o, fără șovăire sau cârtire. De cele mai multe ori, ca orice om, se întreba ce-o să fie, apoi își răspundea singură: o să fie bine cu el. Trebuie să-i mulțumesc pentru această încredere nețărmuită dar și să-i transmit că acest lucru mă responsabilizează enorm.

Pășind împreună prin necunoscut, am aflat în fiecare zi ce trecea încă puțin din ce înseamnă să iubești și să fii iubit. Împreună am încercat și încă încercăm să învățăm acest lucru de Cel care a iubit cel mai mult. Și-am început să călătorim spre Infinit…

Atunci când au intrat și copiii în viața noastră, ea a fost cea care necurmat a vegheat nu doar la căpătâiul piciorușelor înfierbântate de febră, dar și la căpătăiul meu, la ce-o să port a doua zi la lucru, pregătind istovită fiecare detaliu al casei. Când ajung acasă, știu că ea a fost acolo toată ziua, alergând de ici ‘colo ca să pună toate lucrurile la locul lor… și mâncarea caldă pe masă. Rușinat, o întreb: când ai avut timp să faci toate astea cu doi copii mici lângă tine (niște veritabile blendere cu capacul deschis mai tot timpul, cu boxe USB de mare putere atașate) ? Totul era făcut pentru că iubea.

Nu a contat niciodată că o durea capul, ochii, spatele sau picioarele. Niciodată nu s-a plâns ca să fie compătimită, tot timpul a înfruntat ziua cu bravura unei leoaice ce își apără neostoit puiuții.

Când ieșim la cumpărături, plecăm să-și ia ceva de încălțat și se întoarce cu două perechi de săndăluțe care seamănă mai degrabă cu încălțări magice de elfi sau zâne bune. Da, și din rochia ce trebuia să și-o cumpere a rupt bucățele-bucățele și și-a îmbrăcat copiii. Că da, lasă, „… eu mai am bluza aia, văd eu!”

Da, ea este un monument al dragostei și sacrificiului despre care mi-e rușine că am scris atât de stângaci. Cuvintele n-o să poată niciodată cuprinde ceea ce poartă în suflet și în inimă SOȚIA mea. Pentru că da, rodul muncii ei trebuie răsplătit și faptele ei trebuie lăudate la porțile cetății (Proverbe 31:31).

Un simplu Mulțumesc! și Te iubesc! par așa puțin…

DSC_0415

 

DSC_0370

M-aș bucura să aud și de la tine...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s