Oameni mulți, agitație mare și căldură insuportabilă. Toată lumea dorea să-L vadă pe Isus. Însă din motivele greșite. Nu pentru mântuirea ce o aducea ci pentru… mâncare și vindecare în trup.
Printre gloata oarbă și flămândă, un om mic de statură căuta să-L vadă pe Isus… cu inima. A dat orice impediment deoparte și a reușit să-L găsească pe El – El, Mântuirea.
„Zacheeee, dă-te jos! Hai! Azi a intrat mântuirea în casa ta!”
Țuști jos! Plin de bucurie, vrrrumm acasă! Trosc, luați de-aici, îmi împart ce-aveam mai scump, fac ce trebuie, mă grăbesc. Intră Mântuirea la mine în casă. Cu M mare. Mă jertfesc. L-am văzut! L-am găsit! Plin de sudoare și fericit din calea-afară, Îl primesc. Și ce dacă sunt șeful vameșilor, ăl’ mare? Rușine? Nu. Astăzi a intrat Mântuirea la mine… mi-a călcat pragul. E cea mai mare onoare…
Îl mai vezi pe El de-atâta gloată? Mai faci ceva ca să-L zărești? Te grăbești acasă să-I deschizi? Ori gloria lumii ți-a furat și inima și ochii?
Căci [de rușine] au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. (Ioan 12:43)
Primul gând 