Unu la unu

Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” (Psalmul 14:1)

Doar un om nebun ar putea spune că Dumnezeu nu există, nu-i așa? Și repede ne fixăm gândurile pe o anumită serie de oameni despre care noi credem că ar intra în această categorie.

La polul opus se află oamenii care spun că Dumnezeu există. Aici ne gândim imediat la noi, cei credincioși, și la comunitatea în care ne aflăm. Doar că poate exista o mică problemă…

Un om care știe că Dumnezeu există ar trebui să se poarte ca atare, adică să I se închine și să arate prin purtarea lui acest lucru. Ceea ce vreau să spun este că mă gândesc că dacă cineva zice că-L are de Tată pe Dumnezeu ar trebui să trăiască momente ce pot fi cu greu descrise, momente pline de har, momente în care să-L simți pe Dumnezeu permanent lângă tine, în mod real, chiar fizic, aș îndrăzni să zic. Această umblare cu Dumnezeu trebuie să fie atât de profundă și de strânsă, atât de intimă și de reală încât Dumnezeu ar trebui simțit… fizic! Să ne amintim că Moise stătea de vorbă cu Dumnezeu precum stătea de vorbă cu un prieten, unu la unu.

Oamenii Săi L-au experimentat pe Dumnezeu unu la unu.

Cine nu-L experimentează pe Dumnezeu în acest fel, intră în categoria celor din Ps. 14:1. Ceea ce spun nu este o exagerare. Dumnezeu dorește relații reale, autentice, ce pot fi simțite, auzite, pipăite, trăite și nu vrea o formă goală, o amorțire a minții, o eternă stare de gri, o păcălire teoretică ca și cum El ar exista în mintea ta dar în realitate El nu există în… inima ta.

Unu la unu, prezent acolo cu tine până la sfârșitul veacurilor. Unu la unu, El, puterea ta. Unu la unu, El, speranța ta. Unu la unu, El, fericirea ta. Unu la unu, El, mântuirea ta.

Enoh a umblat cu Dumnezeu.

Cât mai înseamnă astăzi „cu Dumnezeu”? Mai înseamnă unu la unu sau încet și trist, a început să înseamne altceva?

Unu la unu…

20160809_121131

De dimineață e mai liber…

tent-view

Doamne, auzi-mi glasul dimineața! Dimineața eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine și aștept. (Psalmul 5:3)

Fiind aproape de parcul unde se joacă de obicei copiii mei, soția mi-a spus: „E bine de dimineață, e mai liber parcul și e răcoare.”

Corect. Dimineața este poate cel mai prielnic timp pentru multe. Zorii zilei aduc promisiunile și harul lui Dumnezeu înnoite pentru fiecare om care îi vede. (Plîngeri 3:22) De aceea este bine ca acest timp să fie dedicat lui Dumnezeu. Doresc să pot să fac din fiecare dimineață un timp consacrat Lui.

Îmi aduc aminte că într-o dimineață regele David și-a trimis poporul la război și el a mai zăbovit pe-acasă puțin. Ce a urmat a fost doar rezultatul păcatului și a alegerilor (priorităților) proaste de dimineață: moarte și disperare.

S-au sculat dis-de-dimineață și, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors și au venit acasă la Rama.  (1 Samuel 1:19a)

A iubi ca El

Noi iubim pentru că El ne-a iubit întâi. (1 Ioan 4:19)

 

A iubi înseamnă, printre altele, …

… nu doar a te opri din răzbunare, ci a face binele.

…nu doar a spune, ci a face.

… nu doar a privi, ci a ajuta.

… nu doar a rosti, ci a rosti adevărul.

… nu doar a merge o milă, ci tot drumul.

… nu doar a da, ci a te da.

… nu doar a ști cum a despre cum a iubit Isus, ci a iubi EXACT ca El.

we-love

Un monument al dragostei și sacrificiului

Vreau să scriu despre un monument al dragostei și sacrificiului.

Încă de când am cunoscut-o m-a iubit fără motive. Dacă existau motive, atunci când acestea dispăreau, trebuia să dispară și dragostea ei. Așa că a ales să iubească fără motive. Cu dragoste a ales să se rupă de orice și să mă urmeze, oriunde aș fi dus-o, fără șovăire sau cârtire. De cele mai multe ori, ca orice om, se întreba ce-o să fie, apoi își răspundea singură: o să fie bine cu el. Trebuie să-i mulțumesc pentru această încredere nețărmuită dar și să-i transmit că acest lucru mă responsabilizează enorm.

Pășind împreună prin necunoscut, am aflat în fiecare zi ce trecea încă puțin din ce înseamnă să iubești și să fii iubit. Împreună am încercat și încă încercăm să învățăm acest lucru de Cel care a iubit cel mai mult. Și-am început să călătorim spre Infinit…

Atunci când au intrat și copiii în viața noastră, ea a fost cea care necurmat a vegheat nu doar la căpătâiul piciorușelor înfierbântate de febră, dar și la căpătăiul meu, la ce-o să port a doua zi la lucru, pregătind istovită fiecare detaliu al casei. Când ajung acasă, știu că ea a fost acolo toată ziua, alergând de ici ‘colo ca să pună toate lucrurile la locul lor… și mâncarea caldă pe masă. Rușinat, o întreb: când ai avut timp să faci toate astea cu doi copii mici lângă tine (niște veritabile blendere cu capacul deschis mai tot timpul, cu boxe USB de mare putere atașate) ? Totul era făcut pentru că iubea.

Nu a contat niciodată că o durea capul, ochii, spatele sau picioarele. Niciodată nu s-a plâns ca să fie compătimită, tot timpul a înfruntat ziua cu bravura unei leoaice ce își apără neostoit puiuții.

Când ieșim la cumpărături, plecăm să-și ia ceva de încălțat și se întoarce cu două perechi de săndăluțe care seamănă mai degrabă cu încălțări magice de elfi sau zâne bune. Da, și din rochia ce trebuia să și-o cumpere a rupt bucățele-bucățele și și-a îmbrăcat copiii. Că da, lasă, „… eu mai am bluza aia, văd eu!”

Da, ea este un monument al dragostei și sacrificiului despre care mi-e rușine că am scris atât de stângaci. Cuvintele n-o să poată niciodată cuprinde ceea ce poartă în suflet și în inimă SOȚIA mea. Pentru că da, rodul muncii ei trebuie răsplătit și faptele ei trebuie lăudate la porțile cetății (Proverbe 31:31).

Un simplu Mulțumesc! și Te iubesc! par așa puțin…

DSC_0415

 

DSC_0370

Caută-mă, Doamne!

Există momente în viață când încerci să dai de Dumnezeu (chiar dacă ai pășit alături de El mulți ani) și Acesta pare să nu fie nicăieri de găsit. Știi că este acolo, știi că te vede și, ascuns, stă nemișcat și tu nu înțelegi de ce. Atunci te ridici și începi să-L cauți din nou, pentru că, nu-i așa, Scriptura spune că cine-L va căuta din toată inima, Îl va găsi. Și totuși acest lucru pare să nu ți se aplice ție. Îl cauți și nu-L găsești, te zbați și parcă lucrurile nu mai sunt ca odinioară.

Și totuși…

Aceasta este o zbatere îmbucurătoare. Arată că ai o conștiință ce nu-ți dă pace care dorește mai mult din Dumnezeu, din ceea ce reprezintă El, din TOT.

Și totuși…

Nu-L găsești. Îți vine să abandonezi și chiar o faci. Atunci descoperi că mai sunt oameni care au simțit și trecut prin ce ai trecut tu. Psalmul 119, ultimul verset:

„Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.”

Caută, Doamne, Tu pe robul Tău! Robul Tău a obosit și nu mai poate, robul Tău nu a putut niciodată! El doar se abandonează în mâinile tale, își dă drumul în prăpastie știind că Tu îl vei prinde, căci el nu a uitat ceea ce Tu ai promis!

Caută-mă Doamne, că eu am obosit!

De ce nu o să pun nume din Biblie copilului meu

Disclaimer: Îmi plac numele din Biblie. Mă numesc Andrei, deci ar fi culmea să nu fiu de acord cu a pune nume din Biblie copiilor.

Bun.

De ce nu o să pun nume din Biblie copilului meu? Pentru că:

1. Numele nu îl face pe om. Îmi aduc aminte de un episod dintr-o animație cu Motanul încălțat în care acesta pune nume la 3 ucenici. Unul dintre ei, neîndemânatic și fără nici un talent deosebit, primește un nume pompos de conte. Motanul încălțat spune: „… because in times like these, a good name is all you need.” Un nume, din Biblie sau nu, nu garantează absolut nimic. Copilul nu va fi mai credincios, mai plăcut Domnului, mai ascultător sau mai de succes. Nu își va face prieteni mai ușor, nu va recita mai frumos poezii și nici nu va învăța mai repede să meargă. Nu va fi sclipitor pentru că poartă un nume deosebit, ci va fi sclipitor mai degrabă dacă primește o educație aleasă, după Scriptură, într-un cămin plin de dragoste.

2. Numele ebraice nu au nicio relevanță pentru contextul actual. Se știe foarte bine că numele ebraice poartă semnificații speciale și erau / sunt acordate în funcție de anumite circumstanțe, bine gândite. Relevanța lor pentru cultura românească se duce spre zero.

3. Există și alte nume frumoase și deosebite. Dap, vești bune. Chiar există. Și oamenii chiar își numesc așa copiii. Și acei copii sunt deosebiți, așa cum se și numesc.

Desigur, a da nume unui om are o încărcătură deosebită. Cred că numele nu trebuie ales la întâmplare, dar nu cred că trebuie să ducem acest lucru spre extreme… pocăiești.

„…Because in times like these, a name is not all you need!”

Psalm

Although I am really scared,
I shall not want.

//

I am getting very thirsty,
But He leads me besides still waters.

//

He restores my soul,
When it falls to pieces.

//

The world is mean,
But I will fear no evil.

//

I feel poor but
My cup runneth over.

//

Surely goodness and mercy shall follow me all the days of my life: and I will dwell in the house of the Lord for ever.