… ca să îți scape sufletul de la moarte

Iată, ochiul Domnului privește peste ceice se tem de El, peste ceice nădăjduiesc în bunătatea Lui,
ca să le scape sufletul dela moarte, și să-i țină cu viață în mijlocul foametei.
Sufletul nostru nădăjduiește în Domnul; El este Ajutorul și Scutul nostru.
Da, inima noastră își găsește bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfînt.  (Psalmul 33:18-21)

Tot ceea ce se întâmplă acum pe întreg globul pământesc este sub privirea lui Dumnezeu. Lui nu-i scapă nimic. Chiar dacă dușmanul comun al omenirii pare să fie invizibil, sub forma unui virus, acesta este o problemă mică în comparație cu adevărata problemă a noastră: păcatul.

Domnul privește din înălțimea cerurilor, și vede pe toți fiii oamenilor. (versetul 13)

Psalmul vorbește despre un Dumnezeu care privește la TOȚI oamenii – fără să-i scape nici unul măcar din ochi – și ia aminte la faptele lor!

Apoi accentul cade, din nou, pe oameni. Dar nu pe TOȚI oamenii ci pe peste ce ce SE TEM de El și NĂDĂJDUIESC în El! Ce se întâmplă cu acești oameni? Le promite Dumnezeu că îi va scăpa trupul din pericol? Nu. Spune doar că nu vor muri de foame în plan fizic. Dar care este scopul spiritual pentru care Dumnezeu privește la acești oameni care se tem de el? Să le scape trupul? Nu! Să le scape SUFLETUL!

În situația în care ne aflăm ca omenire, este liniștitor să știm că avem un Dumnezeu care ne privește pe fiecare. Însă și mai liniștitor este să știm că El poate să ofere scăpare sufletului nostru de la moarte!

Marele „Eu sunt!”

Atunci când Dumnezeu s-a întâlnit cu Moise, în Exod 3, iar Moise a întrebat de Numele Lui, Dumnezeu i-a spus: Eu sunt Cel ce sunt! Adică Eu sunt Yahve!

Similar, Domnul Isus spune despre El Însuși, în Ioan 15, că „Eu sunt adevărata viță…” Deloc la întâmplare, în acest capitol, dar și în restul cărții Ioan, este folosită aceeași expresie: Eu sunt!

În Vechiul Testament, cât și în Noul Testament Dumnezeu spune că El este. Dumnezeu Tatăl este! Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos este! El este Marele Eu Sunt!

El a fost, este și va fi! El este pâinea vieții venită din ceruri, El este Păstorul cel bun, El este Apa vieții, El este Ușa oilor, El est Calea, El este Adevărul, El este Viața!

El este însăși existența. Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. Orice a fost, orice este și orice va fi există doar pentru că El este Yahve.

El este Marele Eu sunt!

Când ajungi la 30 de ani…

Atunci când ai ajuns la 30 de ani, se întâmplă ceva. Te pui și scrii, plin de mulțumire, câteva gânduri de lăsat în urmă, de citit poate peste alți 30 de ani din nou.

Acum, când împlinesc aceeași vârstă la care Domnul Isus și-a început lucrarea, mă simt… responsabil. Acum văd că trebuie să încep să trăiesc pentru alții, nu pentru mine. Acum simt că trebuie să aplic tot ceea ce am învățat până acum, văd că a ști nu mai este suficient, ci accentul se mută, încet și sigur pe a face.

Acum a trăi este Hristos și a muri este un câștig. (Filipeni 1:21)

… să trăiești ca să slujești precum Hristos și lui Hristos, privind înainte, fără frică, spre moarte ca la un mare câștig, un câștig de dimensiuni Dumnezeiești: Hristos. Acest verset reprezintă echilibrul perfect al vieții unui om matur: să vrei să mori ca să-L câștigi pe Hristos, dar totuși să rămâi în viață ca să-L slujești pe El. Versetul ascunde multă profunzime și… înțelepciune bine cântărită:

să nu vrei decât moartea din tot ce-ți oferă viața, dar să trăiești pentru ce-o să primești după moarte, pe Hristos Isus.

Cât prețuiește Împărăția?

Începând cu Matei 13, Domnul Isus Hristos spune câteva pilde despre Împărăția lui Dumnezeu. O imagine mi-a rămas în minte foarte bine, anume Împărăția ca o comoară de mare preț. Să vă spun și de ce.

Redau textul mai jos pentru împrospătarea memoriei:

Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește, o ascunde; și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are, și cumpără țarina aceea. (Matei 13:44)

Așadar, Împărăția este asemănată cu o comoară ascunsă și de mare preț. Atât este de prețioasă acea comoară încât omul care a găsit-o, din bucuria și extazul în care se află, vinde și dă tot ce are și cumpără pământul în care se află îngropată comoara. Nu pământul avea valoare, ci ceea ce era îngropat în el.

O trestie frântă și un fitil care încă fumegă

Nu va frînge o trestie ruptă, și nici nu va stinge un fitil care fumegă… (Matei 12:20)

Uneori există expresii sau pasaje din Biblie care îmi dau de gândit în mod special. De data aceasta, cele două expresii de mai sus m-au pus pe gânduri. De fapt, metaforele trestiei frânte și a fitilului ce încă fumegă, vorbesc despre dragostea Domnului nostru Isus Hristos.

În profeția din Isaia la care face referire evanghelistul Matei se vorbește despre mila și dragostea Domnului nostru care nu urmărește să distrugă, ci, mai degrabă, să restaureze.

Să vedem ce au în comun aceste expresii și ce este de învățat de la ele:

---

I

A. Un fitil care fumegă încă nu este stins definitiv. Nu poți spune că ceva care încă scoate fum s-a stins de tot, nu-i așa? Dar nici mult nu mai are…

B. O trestie frântă încă nu a murit definitiv. Nu poți spune că tulpina frântă a unei plante înseamnă neapărat că aceasta a murit, nu? Dar nici mari șanse de a se întrepta nu mai are, în special dacă vorbim despre constistența ușor lemnoasă a trestiei…

---

Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui…

… și neamurile vor nădăjdui în Numele Lui. (Matei 12:21)

Un aflux de bolnavi și oameni fără speranță vin la Domnul Isus în speranța că vor putea să-și rezolve problemele (de ordin fizic: boală, foame), în textul din Matei 12.

Vedem în context: omul cu mâna uscată, un îndrăcit orb și mut și “El tămăduia pe toți bolnavii” – oameni cu probleme presante, cu nevoi urgente de rezolvat.

Trăim într-o lume foarte afectată de tot felul de probleme de ordin fizic și spiritual. Cazurile de depresie sunt în creștere și oamenii sunt tot mai stresați și anxioși, neliniștiți. Unii ar da totul ca să capete pacea.

Pentru a putea să te păstrezi sănătos din acest punct de vedere, conform Scripturii, există un singur remediu definitiv.

Roadă pentru Împărăția lui Dumnezeu

Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră […] Orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat și aruncat în foc. (Matei 3:8, 10)

Cuvintele lui Ioan Botezătorul prefigurează parcă episodul cu smochinul care a fost blestemat mai târziu de Domnul Isus, chiar dacă nu era încă vremea smochinelor, sau pilda acelui copac lipsit de rod și păsuit din an în an pe care stăpânul tot dorea să-l taie…

Oricum am privi la acest lucruri, „refrenul” este același: se cere roadă. Trebuie să rodim pentru Împărăție. Chiar dacă mântuirea nu este prin fapte, prin fapte ne deosebim de cei ce nu au fost mântuiți. Facem fapte nu ca să fim mântuiți ci pentru că suntem mântuiți. Atunci când nu rodești nimic, nimic se află în interiorul tău.

Mă gândesc și încerc să mă analizez pe mine. Ce anume și cât anume rodesc eu? Sunt sigur că am fost mântuit pentru ca să fac ceva. Dumnezeu ne-a mântuit pentru a face ceva. Ceva înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți. Însă lucrul sigur este că ceva e infinit mai mult decât nimic – iar acel ceva se numește „roadă”.

De-am reuși fiecare să privim într-un mod cât se poate de serios și real la faptele noastre (dacă sunt) vrednice de pocăința și mântuirea primită în dar…

Roadă pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru slava și gloria lui eternă!