Să dăruiești (dragoste) când toată lumea strânge

downloadÎn vremurile acestea de pandemie s-a activat, în cazul celor mai mulți, acel spirit de autoconservare a vieții. Prin urmare s-au golit rafturile, iar unele produse încă sunt greu de găsit, chiar și după aproape o lună de la anunțarea închiderii (aproape) totale în casele noastre.

În vocabularul limbii engleze există un termen, „hoarding” – care înseamnă să strângi excesiv fără să ai nevoie neapărat de lucrurile respective, să fie acolo… Acest fenomen s-a materializat în zilele acestea. Unii au umplut beciul cu 2 metri cubi de făină, iar aproapele lor abia găsește o pungă la suprapreț.

Scriptura cere credincioșilor exact opusul atitudinii asupra a ceea ce se întâmplă astăzi. Veți spune că a strânge este înțelept și înseamnă a avea grijă de propria familie. Nimic mai corect, însă trebuie să ne aduce aminte constant că nu noi aducem ca să fie, ci Dumnezeu este Dătătorul noastru, Cel care aduce să fie în familie. Dumnezeu este Cel care a dat și în vreme de belșug (când de obicei nu ne-am prea gândit la El astfel) și tot El este Cel care dă și în aceste momente ceva mai sensibile.

Atunci când ai încredere mai mult în punga de făină și în cât de abil ai fost să cumperi un sfert de magazin (lăsând pe alții în lipsă poate câteva zile în șir) decât în Dumnezeu, atunci este o problemă.

Credincioșii au fost chemați permanent SĂ IUBEASCĂ. Ucenicilor li s-a zis să iubească și au avut în fața lor cel mai măreț exemplu de iubire: pe Domnul Isus Hristos.

Consider că în vremurile tulburi în care ne aflăm, suntem chemați, mai presus de toate, să iubim. A iubi este o constantă, indiferent de vremuri sau situații. El, care este Dumnezeu, Dătătorul pâinii cea de toate zilele (și a făinii cea de toate zilele), este în același timp Cel care S-a dat să fie frânt, pentru ca noi să învățăm cum să iubim.

În practică, a iubi pe cineva în aceste zile înseamnă a trăi o viață care oferă și se jertfește în continuare, înseamnă a te gândi la proviziile pe care le-ai făcut și poate să mergi să ajuți pe cineva care și-a pierdut slujba sau care nici până acum nu și-a putut purta de grijă singur. Înseamnă a ne purta, în calitate de credincioși, ca o familie, și nu ca simpli colegi, cunoștințe, prieteni și așa mai departe. Ca o familie. Hristos ne-a chemat să alcătuim o familie, nu altceva, iar familia iubește, iar această dragoste se poate manifesta printr-o paletă largă și foarte variată de forme și culori.

Să dăruiești (dragoste) așa ca Isus, deplin încredințat că El poate și că El chiar îți va purta de grijă!

Îngrijorarea este păcat

„A te îngrijora este echivalent cu a spune: Doamne, știu că îmi vrei binele prin ce spui Tu, dar nu-s sigur că Îți va ieși. Îngrijorarea este păcatul de a nu te încrede în promisiunea și providența lui Dumnezeu…”

„Worry is the equivalent of saying, “God, I know You mean well by what You say, but I’m just not sure You can pull it off.” Worry is the sin of distrusting the promise and the providence of God…”

John MacArthur, Overcoming Financial Worry

46479943_2395736423774811_3888275717460328448_o

(Îngrijorarea scoate la iveală faptul că suntem stăpâniți de circumstanțele noastre și nu de Cuvântul lui Dumnezeu.)

Primul gând – înnoirea minții

Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvîrșită. (Romani 12:2)

Acest blog s-a numit din decembrie 2007, când am așternut primul articol al meu în marea lume a Internetului, Primul gând. Dorința mea a fost ca zilnic, în orice aspect al vieții mele, Dumnezeu să ocupe primul loc – iar ca acest lucru să se întâmple El trebuie ca să-mi ocupe mintea în primul rând, apoi inima și voința mea.

Am pornit de la început cu ideea de a-L pune pe El pe primul loc în fiecare dimineață. Înainte de orice altceva, El să fie primul. Să fie centrul gândirii mele. Să fie Primul meu gând.

Versetul din Romani 12:2 vorbește despre o înnoire a minții. Înnoirea minții (gr. metanoia) este un prim pas al pocăinței, când mintea ta este transformată de Dumnezeu, atunci când felul tău de a gândi se supune felului lui Dumnezeu de a gândi, când ce ai crezut tu bun până acum este trecut prin filtrul Creatorului.

O minte nouă înseamnă o gândire nouă. O minte nouă înseamnă priorități noi. O minte nouă înseamnă a trăi pentru ceva mai mare decât propria persoană. O minte nouă înseamnă sentimente și acțiuni îndreptate spre a-L mări pe Dumnezeu.

El să fie primul în gând, inimă și voință – o stare de normalitate pentru orice om ce dorește să-L urmeze.

În mintea și inima mea, El să fie primul.

În primul rând, în Primul gând.

Și lumea i-a urât…

„…și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.” (Ioan 17)

A fi ucenicul ce Îl urmează pe Hristos înseamnă a te desprinde de lumea aceasta cu tot ce înseamnă ea, la fel cum a făcut-o El. Orice altceva rămâne doar o dorință frumoasă și atât. Ah, și mai apoi înseamnă să-L radiezi pe Hristos în jurul tău.

Unu la unu

Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” (Psalmul 14:1)

Doar un om nebun ar putea spune că Dumnezeu nu există, nu-i așa? Și repede ne fixăm gândurile pe o anumită serie de oameni despre care noi credem că ar intra în această categorie.

La polul opus se află oamenii care spun că Dumnezeu există. Aici ne gândim imediat la noi, cei credincioși, și la comunitatea în care ne aflăm. Doar că poate exista o mică problemă…

Un om care știe că Dumnezeu există ar trebui să se poarte ca atare, adică să I se închine și să arate prin purtarea lui acest lucru. Ceea ce vreau să spun este că mă gândesc că dacă cineva zice că-L are de Tată pe Dumnezeu ar trebui să trăiască momente ce pot fi cu greu descrise, momente pline de har, momente în care să-L simți pe Dumnezeu permanent lângă tine, în mod real, chiar fizic, aș îndrăzni să zic. Această umblare cu Dumnezeu trebuie să fie atât de profundă și de strânsă, atât de intimă și de reală încât Dumnezeu ar trebui simțit… fizic! Să ne amintim că Moise stătea de vorbă cu Dumnezeu precum stătea de vorbă cu un prieten, unu la unu.

Oamenii Săi L-au experimentat pe Dumnezeu unu la unu.

Cine nu-L experimentează pe Dumnezeu în acest fel, intră în categoria celor din Ps. 14:1. Ceea ce spun nu este o exagerare. Dumnezeu dorește relații reale, autentice, ce pot fi simțite, auzite, pipăite, trăite și nu vrea o formă goală, o amorțire a minții, o eternă stare de gri, o păcălire teoretică ca și cum El ar exista în mintea ta dar în realitate El nu există în… inima ta.

Unu la unu, prezent acolo cu tine până la sfârșitul veacurilor. Unu la unu, El, puterea ta. Unu la unu, El, speranța ta. Unu la unu, El, fericirea ta. Unu la unu, El, mântuirea ta.

Enoh a umblat cu Dumnezeu.

Cât mai înseamnă astăzi „cu Dumnezeu”? Mai înseamnă unu la unu sau încet și trist, a început să înseamne altceva?

Unu la unu…

20160809_121131