Privind dincolo de ură și răutate

Atunci când te apropii de sânul lui Dumnezeu și El te umple tot mai mult cu dragostea aceea adevărată și puternică, primești și capacitatea de a privi dincolo de ură și răutate, întîlnite des în fiecare dintre noi, oamenii.

Cum au putut martirii să-și iubească călăii? Cum au reușit creștinii să se roage și să-și iubească torționarul? Cum reușești să iubești un criminal? Doar privind dincolo de ură și răutate, prin dragostea lui Dumnezeu, care este pură, neprefăcută, puternică și de nedescris în cuvintele ce nu le mai găsesc acum.

Să ne umple El cu această dragoste fără de care nici unul nu vom vedea pe Dumnezeu.

Poate cea mai grea rugăciune pe care obișnuiesc s-o fac

Una dintre cele mai grele rugăciuni pe care le-am făcut vreodată sună cam așa, cu scrîșnituri din dinți: „Doamne, nu îndepărta de la mine nici o greutate sau necaz care m-ar putea aducea mai aproape de Tine și de caracterul Tău. Nu le lua de la mine dacă acestea mă vor învăța voia Ta.”

Încă obișnuiesc să mă rog așa.

Dacă am învățat ceva în ultimul timp este că Dumnezeu ne iubește atât de mult încât nu ne lasă să nu trecem prin probleme, pentru că doar așa putem învăța adevăratele valori ale vieții și putem simți miracolul victoriei atunci când acesta se înfăptuiește.

Spuneam cîndva că „este o onoare şi un privilegiu să fii zdrobit de mâna lui Dumnezeu. Tocmai apropierea ei poate aduce sfinţire.”

Așa că prinde la inimă, Dumnezeu lucrează spre binele tău prin problema ta!

(În)depărtarea

Am fost inspirat de fotografia de mai sus urcată de Emanuel. Nu m-am putut abține să nu mă gîndesc imediat la faptul că Dumnezeu este descris ca statornic, imuabil. Dumnezeu este descris ca stâncă tare, de neclintit, de neschimbat. Hristos este temelie tare și prin El se țin toate lucrurile.

Pe scurt, Dumnezeu nu se schimbă, Dumnezeu își păstrează poziția în veci de veci. Așa că nu e cel mai înțelept lucru să aruncăm vina pe Dumnezeu pentru ceea ce ni se întâmplă nouă. Prima dată trebuie să învățăm să privim în oglindă. S-ar putea ca eu, tu, să nu facem ceva corect.

Secretul binecuvîntării

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, cautînd să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, și vei lucra cu înțelepciune. (Iosua 1:8)

Sunt atât de multe de spus din acest verset, încât îmi este greu să încep de undeva. Totuși, o să vă zic ceea ce mi-am propus încă de când am purces la scris. Voi vorbi despre binecuvîntări.

Binecuvîntarea nu vine la pachet cu orice, nu vine oricum și nu vine peste oricine. Să ne aducem aminte că Dumnezeu n-a binecuvîntat la nimereală niciodată. În versetul de mai sus sunt cuvintele lui Dumnezeu pentru Iosua, în contextul în care Moise a murit și Iosua urma să ia conducerea unui popor întreg. Pe lîngă faptul că în același capitol Dumnezeu îi cere de 3 ori lui Iosua să se îmbărbăteze, îi mai dă încă un sfat ce conține cuvintele acestea minunate pe care mulți le cunoaștem deja. Le cunoaștem, dar oare cât ne-am adâncit în ele să extragem aurul și bogăția pe care ele le conțin? Să vedem, deci, care este secretul binecuvîntării.

În Iosua 1:8 există patru condiții mari în urma cărora sunt promise binecuvîntările lui Dumnezeu:

1. Apropierea (exagerată aș zice eu, cu pasiune) de cartea Legii, adică de învățăturile lăsate de Dumnezeu Însuși.

2. Cugetarea (meditarea) asupra cărții Legii în permanență – chiar și când nu ai somn :)

3. Împlinirea celor scrise în cartea Legii

4. Împlinirea a TOT ce este scris acolo, nu pe bucățele, nu separat (cum, trebuie să recunoaștem, facem destul de des)

… apoi este promisă binecuvîntarea. Frumos, nu?

Ca și concluzie, nu este suficient să ții Biblia „aproape”, pe noptieră sau pe o masă undeva acasă. Ține-o exagerat de aproape, aproape de gura ta, citește-o. Dar asta nu este suficient! Ia Biblia și meditează la ce este scris acolo! Și nu doar atunci când o citești dimineața ori seara, ci pe parcursul întregii zile, noaptea, în zori de zi și iar până seara. Dar asta nu este suficient! A te gândi mereu la Biblie te poate face un filosof și nimic mai mult. Biblia trebuie împlinită cu sfințenie, până în cel mai mic detaliu, făcând TOT ce este scris în ea. Fără discuții, fără abatere de la regulă. Iar asta pentru a primi izbândă și înțelepciune.

De remarcat ordinea și grija pentru detalii la Dumnezeu: Citit, meditat, împlinit. Nu invers, nu aiurea, nu irealist, nu amestecat, ci în ordine. Nu ai cum să meditezi la ceva ce nu ai citit. Nu ai cum să împlinești ceva ce nu știi, nu ai cum să faci ceva la care nu știi înțelesul.

Iar acest verset poate fi trecut cu încredere pe coperta caietului tău de studiu biblic…

Îți doresc o zi în care să primești binecuvîntările promise de Domnul, pentru că El tot timpul se ține de cuvînt!

A venit vremea să luăm Cuvîntul Domnului în serios

Citeam din Ezechiel 36 azi dimineață. În timp ce treceam peste versele deja însemnate de mine, ochii mi s-au oprit asupra unei afirmații pe care o face Dumnezeu:

„Eu, Domnul, am vorbit, și voi și face.” (Ezechiel 36:36)

Și atunci mi-am dat seama cât este de vital să nu mă mai dezlipesc de Cuvîntul Domnului, de Biblie. De ce? Pentru că doar aici găsesc cuvintele lui Dumnezeu care se vor împlini în viața mea, în viața ta și în viețile tuturor oamenilor de pe acest pământ. Nu este singurul text biblic care atrage atenția asupra acestui lucru, dar acest verset în particular a căpătat o valoare deosebită pentru mine.

Voi ȘI FACE – zice Domnul. Gîndește-te la tot ce știi despre Biblie, indiferent dacă știi sau nu prea știi așa multe. Știi măcar anumite chestii care nu-ți convin? Se vor întîmpla. Știi anumite lucruri care te ajută și crezi că te-ar putea încuraja? Atunci și acestea se vor întîmpla.

De ce?

Pentru că însuși Domnul a vorbit, și va și face ce a vorbi, va împlini. E timpul să luăm în serios Cuvîntul Domnului și să ne cutremurăm dar și să ne bucurăm de faptul că avem un Dumnezeu care se ține de cuvînt.

Închinarea – giuvaerul pierdut

Închinarea este giuvaerul pierdut în evanghelismul modern. Suntem organizaţi; lucrăm; avem propriile noastre agende. Avem aproape totul, dar există un lucru pe care bisericile, chiar şi bisericile evanghelice, nu îl au: acesta este abilitatea de a se închina. (Tozer)

Așa se numește o broșură, o cărticică ce conține cuvintele lui A. W. Tozer. În următoarele rînduri o să fac un sumar schițat al celor scrise de el despre închinare ca scop pentru care om a fost creat.

Închinarea – scopul pentru care omul a fost creat

„Dumnzeu nu acționează niciodată fără scop – niciodată. Oamenii acționează fără scop. Am sentimentul că mare parte din lucrurile pe care le facem astăzi în biserică nu au nici un scop.” (p. 3)

Omul este singura creatură creată de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, în care El a pus capacitatea de a avea aceleași simțiri ca Dumnezeu, dar și capacitatea de a-L admira și a-L prețui. După Cădere, am fost răscumpărați pentru a fi închinători Dumnezeului Preaînalt, spune Tozer. Și îi dau dreptate. Nu pot vedea în mine un alt sens și scop mai bun și mai plin de înțeles decît să mă închin Domnului în fiecare aspect și colț al vieții mele.

Ca să te închini, trebuie să fii (sau să ai)…

1. Umilit și smerit (închinarea este încîntătoare dar și umilitoare). Omul care nu a fost umilit de prezența lui Dumnezeu nu va fi niciodată un închinător adevărat.

2. Teamă față de El, fără de care nu se poate

3. Uimire și admirație

„Fraților, s-a întîmplat un lucru îngrozitor dacă putem explica credința creștină. Cînd ai scos misterul L-ai scos pe El afară.”

Și pe bună dreptate așa este. Dumnezeu este nemărginit și de… nestăvilit, imposibil de cuprins în întregime cu mintea noastră limitată, așa că dacă ar fi constrîns în niște limite și am încerca să-L explicăm în totalitate, nu ar mai fi Dumnezeu pentru noi.

4. Închinarea în duh și în adevăr – în duh mai înțeleg închinarea, dar în adevăr? Cum explicăm acest verset din Ioan 4:24?

Închinarea în adevăr înseamnă și să accept și să mă raportez corect la ceea ce spune Domnul despre Sine Însuși, despre mine (și să accept rolul și locul meu stabilit de Dumnezeu), despre păcat și urmările grozave ale acestuia (moartea spirituală) și despre har și iertarea pe care o pot primi de la El.

5. Poți avea experiențe religioase fără Cristos, dar să nu fii primit de Dumnezeu – exemplul lui Cain care s-a întîlnit cu Dumnezeu dar Dumnezeu nu i-a acceptat jertfa, forma de închinare sau exemplul lui Balaam, fiul lui Peor.

A te închina într-un mod acceptat și primit de Dumnezeu înseamnă să fii născut din nou de Duhul Sfînt prin credința în Domnul Isus Cristo și să ai Duhul lui Cristos care să te învețe să te închini și să te împuternicească să te închini.

Erori în închinare / închinare falsă:

1. Închinarea fără ispășire
2. Închinare fără o relație cu Dumnezeu, fără Cristos, fără a cunoaște Cui te închini
3. Închinare atunci cînd păcatul este diminuat și făcut să pară mai mic decît este, atunci cînd nu acceptăm adevărul despre consecințele devastatoare ale păcatului.

Iar la final, un citat superb și plin de emoție scris de Tozer (da, închinarea implică emoții, sentimente, dar și intelect):

„Omul a fost făcut să se închine lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat omului o harpă şi i a spus: „Uite, mai presus de toate creaturile pe care le-am făcut şi le-am creat, ţie ţi-am dat cea mai mare harpă. La instrumentul tău am pus mai multe coarde şi ţie ţi am dat o varietate de game, mai mare decât am dat oricărei alte creaturi. Tu te poţi închina înaintea Mea într-un fel în care nu o poate face nici o altă creatură.” Şi când a păcătuit, omul a luat acel instrument şi l-a aruncat jos în noroi şi a stat acolo timp de veacuri întregi, ruginit, stricat şi neacordat. Iar omul, în loc să cânte la harpă precum îngerii, şi în loc să caute să se închine lui Dumnezeu în toate activităţile sale, este egocentrist, se focalizează asupra lui însuşi, stă îmbufnat, înjură, râde şi cântă, dar toate acestea sunt fără bucurie şi fără închinare.

Eu cred că cea mai mare tragedie din lumea de astăzi este că Dumnezeu a creat omul după chipul Său, l-a făcut cu scopul de a se închina Lui, de a cînta la harpa închinării zi și noapte înaintea lui Dumnezeu, dar el L-a dezamăgit pe Dumnezeu și a aruncat harpa. Ea stă fără să scoată nici un sunet la picioarele lui.” (Închinarea – giuvaerul pierdut, A. W. Tozer, p. 12)

Același Domn. Aceleași nevoi. Forme diferite

Nu forma, ci conținutul este cel ce a străbătut veacurile. Doar că de multe ori conținutul a trebuit să capete diferite forme ca să fie perceput.

Fiți înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii, ne spune Domnul Isus.

Trăim într-o lume care se schimbă pe zi ce trece, iar odată cu ea se schimbă și nevoile ei. Singurul reper care rămîne nealterat este Adevărul și realitatea păcatului. Restul pare să se schimbe mereu. Dacă dorim să rămînem etern conservatori ai credinței creștine, hai să-i conservăm principiile și nu forma. Dacă este să fim tradiționaliști, hai să facem o tradiție din disciplinele spirituale și nu din lucruri complet neesențiale, cum ar fi ora la care începe programul la biserică, ordinea în care se desfășoară programul. Dacă dorim să fim înțelepți, hai să fim înțelepți ca șerpii, unduindu-ne după nevoile și asperitățile vieții și nu după tradiție de dragul neschimbării.

În SUA programul de duminică dimineață începe la ora 11. De 300 de ani de cînd există SUA biserica a început la 11. Dacă întrebi pe cineva de ce începe programul la ora 11, vor spune: „Pentru că așa a început totdeauna”. Dacă mergi mai departe și întrebi din nou: „Dar de ce a început așa întotdeauna?” aproape nimeni nu va ști să răspundă. Răspunsul este însă unul simplu: După anii 1700, majoritatea coloniștilor englezi erau fermieri și treaba pe la fermă se termina aproape de 11, cînd animalele erau hrănite și totul pus la loc. Apoi toți veneau la biserică.

Ceea ce doresc să subliniez aici este faptul că este posibil ca programul bisericii noastre să nu mai fie necesar să înceapă la 11, ci poate e mai util să înceapă la 9, doar că de cele mai multe ori ne temem să nu cumva să încălcăm sfînta tradiție. Există lucruri pe care le facem pentru că așa le-am făcut din totdeauna, însă uităm că este posibil ca acel lucru să-și fi pierdut… actualitatea, și ar putea fi făcut altfel, mai ușor, mai eficient, mai plăcut.

Am citit Noul Testament și nicăieri nu am găsit indicații exterioare, referitoare la formă, exacte despre cum trebuie practicată viața de ucenic al Domnului Isus. Toate principiile expuse în Scripturi se referă la interiorul ființei noastre. Însă cum toate lucrurile din lumea materială trebuie să îmbrace o formă, aceasta s-a conturat într-un fel sau altul în timp. Conținutul prezentat de Scripturi a luat o formă așa cum Dumnezeu S-a întrupat în formă de om. S-a îmbuteliat Dumnezeirea într-un trup de carne. Există riscul ca și noi creștinii să fi îmbuteliat frîngerea pîinii, programul de biserică, cuvintele rostite în rugăciune sau comportomentul de la biserică în forme fixe, rigide și deja plictisitoare.

Este nevoie de schimbare în mentalitatea creștinilor de astăzi. Pe a unora este imposibil de schimbat, dar trag nădejde că generația mea va dori și va afla schimbarea – o schimbare mobilă, flexibilă, reală și conform nevoilor reale ale lumii flămînde de Dumnezeu. Doresc să fiu parte din schimbare.

Mîine voi scrie o continuare a acestui articol și voi prezenta ceea ce am învățat despre Schimbare în conferința fratelui Stuart Briscoe, unde acesta a împărtășit din experiența sa de peste 40 de ani ca pastor într-o biserică.