Întrebare(1):

Sa incep sa vorbesc despre perfectiune. Ceea ce vei citi in continuare va fi si un mic test psihologic pentru tine. Gandeste-te la notiunea de „perfectiune”. Stii ce este aceea, perfectiune? Poate ca iti poti imagina sau poti avea o perceptie despre ceea ce inseamna perfectiunea. Si totodata stiu si eu si tu ca nu exisa lucruri perfecte in lumea aceasta. Singurul care este perfect si desavarsit este Dumnezeu.Si acum vine si intrebarea mea:

„Din moment ce omul nu a vazut sau nu a creat ceva perfect, de unde vine conceptia aceasta de <<perfectiune>>? Nu ai vazut, auzit, creat, atins un lucru perfect. De unde stie omul ce inseamna perfectiunea?”

Si raspunsul meu: Simplu. Omul a dobandit aceasta posibilitatea de a percepe perfectiunea doar din faptul Dumnezeu i-a insuflat aceasta intelepciune. Prezenta Lui este peste tot! Simplu Lui prezenta in lumea aceasta face ca toata fiinta sa aiba treaza in ea o constiinte ce zice: „Trebuie sa exista perfectiune divina, trebuie sa existe Dumenezeu!”

Acum raspunde si tu la intrebare…

Există coincidenţe?

Din moment ce doi gemeni nu se vor asemana niciodata in proportie de 100%, iar „perfectiunea” inca nu a fost inventat de om, si nici vreo masina a timpului care sa iti arate ce se va intampla in viitorul foarte apropiat, tot asa nu cred ca aceste coincidente exista. Ba, de fapt ele exista, dar vorbind doar metaforic.Traim intr-o lume unde daca citesti zodiacul, esti atat de prins de ceea ce scrie acolo, si atat de mult ii dai crezare, incat incepi sa cauti „coincidente” in viata ta, care trebuie sa semene cu ce scrie acolo. Si daca nu exista, le creezi! Wow! E un fel de ati fura singur caciula, fenomen numit de mine: „self-automanipulare”.vaca1.jpg

„Mergeau 2 cucoane la magazin si se intalnesc. Una din ele zice:

<<Ce faci, ce cumperi?>>

<<Pai, carne.>>

<<Ce coincidenta! Eu carne, tu carne! Si ce fel de carne?>>

<<Pai, de vaca…>>

<<Ce coincidenta! Eu vaca, tu vaca!>>”
Noh, ai grija ca atunci cand o sa cauti singur(a) urmatoarea coincidenta, sa nu ajungi in postura de animal cu stomac cvadricameral.
Acum, trecand si la lucruri mai serioase pe tema aceasta a coincidentelor, nu vreau decat sa continuu ceea ce am inceput in primul paragraf. Atunci cand lumea nu poate explica un fenomen, i-a spus „minune”. Atunci cand era prea jenant sa zici ca a te intalni in aceeasi zi, pentru a cumpara aceeasi carne de vaca (e logic ca te duci la macelarie sa cumperi carne…de care, asta tine de gusturi. Tip! Nu luati din aia de porc :-j ) este o „minune”, lumea i-a zis coincidenta. Si au plecat impreuna sa cumpere carne de vaca.Cum nici norocul nu exista (nu cred ca o sa scriu blog si pe tema asta ca sa nu devin plictisitor), coincidenta cu atat mai putin. De ce? Pentru simplul fapt ca exista Cineva care este orchestratorul intregului Univers. El este factorul logic care ordoneaza si supune lucrurile. Nu are cum sa te intalnesti cu cineva din pura intamplare. Lucrul acesta a fost posibil doar pentru ca Cineva a VRUT sa se intample asta. Crezi ca apa exista pe Pamant din intamplare, din coincidenta? Crezi tu si evolutia tehnica la care suntem expusi din ultimii ani a crescut din coincidenta? Probabil au trebuit mai multe descoperiri ca sa ne dam seama de fapt ca exista o Forta Creatoare ce ordoneaza totul in lume. Toate dovezile arata cu degetul spre o singura fraza >> coincidentele nu exista decat atunci cand noi incercam sa le plasmuim, sa le imaginam, dar totusi, ele nu parasesc sfera gandirii noastre limitate, pentru ca altfel ar muri in exterior. Suntem celula gazda a tot ceea ce este ireal si dorim sa existe, pentru ca in afara noastra, multe lucruri pier.Inceteaza sa mai creezi coincidente, fara tine, ele nu exista! (nu fi si tu „rumegator”). O zi frumoasa!

Viaţa oricum trece, dar trece oricum?!

Nu stiu inca sa zic daca viata trece repede sau incet. Unora li se pare ca trece repede, si pe buna dreptate, asa as zice si eu. De fapt, aceasta „iluzie” ne este data de faptul ca uitam lucrurile in detaliile lor pe parcursul vietii, iar mintea noastra e preocupata de prezent, actualizarea trecutul fiind doar un act de vointa. Un lucru e insa sigur: viata trece, se scurge…o ai in mana, apoi ea isi croieste drumul printre degete si dispare.S-au scris deja biblioteci intregi despre aceasta tema. Eu nu fac decat sa reamintesc o frantura din ceea ce consider eu ca ar trebui sa stii si tu.Din moment ce viata oricum trece, intrebarea care vine este urmatoarea: CE faci cu ea? Am primit odata un sms, in care scria: „Ce rost are viata daca nu faci din ea un dar?”. Te-ai gandit la asta pana acum? Eu nu ma gandisem pana in momentul acela.

Nu e deajuns oare ca si asa viata este doar o tumba in virtutea inertiei, o secunda in comparatie cu vesnicia, DAR totusi de aceasta tumba si secunda depinde intreaga ta vesnicie! E adevarat! Si acum, te intreb: esti gata sa dai un sens vietii tale, sa iti traiesti „Secunda” asa cum doreste Creatorul tau? Dumnezeu nu vrea decat sa stii ca El te iubeste si ca Fiul Sau a murit si pentru tine. E destul sa Il accepti, si viata ta o sa capete un sens, o noima. Te asigur ca abia atunci vei putea sa zici ca viata ta desi oricum trece, ea nu trece oricum! Ea va trece dand slava Lui, si se va transforma in cel mai frumos cadou pentru vietile celor din jurul tau.

Oare nu esti gata sa induri doar o singura Secunda, cand stii ca vesnicia ta va fi asigurata, totul depinzand doar de acea a 60-a parte a minutului? Vestea buna pentru tine este ca desi probabil o viata plina pana la refuz de suferinta, era un pret prea mic de platit pentru ceea ce poti primi acolo Sus, ea nu este plina de asa ceva. In marea Sa dragoste, El a pus in lume iubirea, floarea, zambetul, ploaia, fluturele si prietenii. In felul acesta a ales Domnul nostru sa aiba grija de noi. Oare e chiar atat de greu si acum sa dai un sens vietii tale? Te mai intreb odata:

„Ce rost mai are viata ta daca nu faci din ea un dar?” :)

Îmi place la mijloc spre dedesubt…

Da!

Cam asa este, nu credeti? Ne multumim de multe ori cu mediocritatea, cu o stare de mijloc, care oricum nu satisface nici macar pestisorul din acvariu. Nici macar nu ti-ai dat straduinta sa il hranesti la timp. Normal, erai obosit pentru ca aseara ai stat pana la unu’ si te-ai uitat la ultimul „kitsch” scos de Hollywood. Oricum, macar acuma nu ii mai este foame. Intalnim mediocritatea la tot pasul: cand mergem la cumparaturi si se rupe sacosa, dam vina pe producator, ca „de ce nu tine 15 kile?!”, cand de fapt ne-am zgarcit sa mai dam 5 mii pentru a dubla sacosa… oricum, macar acum am spart niste oua.

Poate te intrebi ce legatura are asta cu mediocritatea, cand de fapt ar fi o predica, o morala destul de buna despre zgarcenie. Se prea poate sa ai dreptate, dar eu consider ca mediocritatea este o atitudine gresita fata de o circumstanta. Generalizand, de fiecare data cand nu faci ceva, sau cel putin nu ai incercat sa faci un lucru asa cum trebuie, ai fost un mediocru. Da, un mediocru. Te-ai multumit cu esecul, ti-a fost indiferent rezultatul sau nici macar nu ai indraznit sa crezi ca se poate mai bine de atat. Un citat arhicunoscut zice: „Daca tintesti luna si nu o nimeresti, macar vei fi printre stele.”

Trebuie sa intelegi acum ca starea aceasta de mijloc caracterizeaza numai oamenii cu o initiativa care tinde spre inexistent, sau pe cei care se autocompatimesc si zic: „Asta e…”. Nu am scris cu gandul sa te ofensez, nicidecum! Vreau doar sa iti dau de gandit (inca odata) asupra starii tale actuale. Esti un mediocru? Ai fost destul de sincer cu tine si ai recunoscut ca sunt aspecte ale vietii tale unde ai putea sa fii mult mai bun, daca ti-ai propune sa faci lucrul acesta? Daca da, si doresti schimbare, pot da doar niste umile pareri proprii, pe care te invit sa le descoperi si sa le dezvolti si tu, in schimbarea atitudinii (o recitesc si eu blogul acesta de cate ori cred ca am o problema cu mediocritatea):

    invata sa iti organizezi mai bine timpul pe care il ai intr-o zi;
    antreneaza-ti creierul, citeste ceva ce iti poate prinde bine
    fii realist in ceea ce priveste performantele tale, dar nu inceta nicio clipa sa ceri mai mult;
    cauta prieteni ce te pot sustine in orice aspect, si care pot fi sinceri destul ca sa iti zica unde gresesti si cum ai putea sa progresezi;
    pune suflet si vointa in ce urmeaza sa faci!
    mananca un mar pe zi (eh, bine…ma intelegeti, care va sa zica „fruct” :) )
    exercitiile fizice te ajuta sa te organizezi mai usor
    „Unde se vrea, se poate!”

Renunta la mediocritate!

Despre încredere

O definitie din DEX spune ca increderea inseamna a pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva, a te bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. Completand, as zice ca atunci cand ai incredere intr-o persoana, nu ramai indiferent la atributele si si trasaturile caracterului ei. Tot timpul increderea functioneaza in ambele sensuri. Se stie ca opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta. Alegand sa nu ramai indiferent la persoana celuilalt, alegi sa exprimi dragoste fata de el, acest lucru fiind un act de vointa, si nu unul de „pura coincidenta”, pentru ca am spus acolo „alegi” lucrul acesta. Si pentru ca functioneaza in 2 sensuri, trebuie sa inceapa de undeva: ori alegi sa acorzi incredere, ori te dovedesti demn de incredere.

Destul de corect, nu? Daca am stabilit ce inseamna a avea incredere, vreau sa vorbesc si despre partea dureroasa a problemei. Cum se pierde increderea? Sau mai bine zis, de subliniat, cat de usor se poate pierde aceasta…

Probabil stii foarte bine la ce ma refer, sau la fel de probabil cred ca ai experimentat macar odata ce inseamna ca cineva sa isi piarda increderea in tine, sau pur si simplu sa simti ca nu mai poti avea incredre in cel pe care odata il considerai demn de asa ceva.

Si acum, ca sa raspund la intrebarea „Cum se pierde increderea?”, o sa apelez la experienta personala. Exact cum cineva sau ceva asaza popicele la bowling, si tu nu vezi decat ca cele 10 tinte sunt la locul lor, tot asa se va aseza si urmatoarele alineate, fara ca sa se vada ce am trait eu.

Mi-am dat seama de curand ca nu sunt Superman (sis’ knows), si nici nu am destula carisma pentru a fi pe placul tuturor. Atunci cand incerci sa pari mai mult decat esti, oamenii vor cere mai mult de la tine, vor avea expectante din ce in ce mai mari. Odata cu acestea, creste si riscul tau de a-i dezamagi. Deci da, atunci cand dezamagesti, poti pierde increderea cuiva, fara ca tu macar sa ai vre-o vina directa. Si daca increderea s-ar castiga usor…! Ia timp ca aceasta sa fie construita, si dintr-odata, pff! Se evapora. Ciudate legi. Nu trebuie decat o secunda ca sa nu mai existe.

Acum, dupa ce ai pierdut-o, recastig-o !!

De ce aşa?

Un clip ce l-am vazut pentru prima data pe www.fiidestept.com. Mi-a dat de gandit putin, in special versurile. Sunt…triste, lipsite de speranta parca. Convinge-te:
Gary Jules Lyrics

De fapt, clipul acesta nu imi induce decat o stare de melancolizare, pregateste terenul inimii pentru un fenomen de „spleen”. Stau si ma intreb pentru o clipa doar: „De ce asa?”… si raspunsul vine repede: „Pentru ca lumea nu M-a cunoscut”, a zis Domnul Isus.

Da, desigur! Acum, de ceva timp incoace, incep sa realizez cat de bincuvantat am fost (si sunt!) ca am fost facut copilul Lui. Am scapat de grija zilei de maine, de toate tristetile nefondate, fara nici un folos, de atatea drumuri incurcate si incalcite, puse doar sa rataceasca si sa dea deznadejde. Realizez si simt cum atunci cand Mana Lui este cu mine, paharul sufletului meu se umple, si este gata sa dea si altora ceea ce El, Dumnezeu, a pus in mine!

A pus dragoste, credinta, nadejde, zambet si viata, intelepciune si pricepere.

Isus iti intinde mana si tie si te asteapta… bate la usa constiintei tale. Bate azi, bate si maine, va veni si poimaine cu aceeasi invitatie… dar deja maine se aude mai incet decat azi, si poimaine abia daca iti dai seama ca mai este cineva la usa. Sa nu treaca timpul si sa nu Il mai auzi. Azi, a mai batut odata, ai auzit? Te iubeste! Ai nevoie de El, de pacea si salvarea Lui! Accepta-L! Inca mai vrei sa te indrepti „nicaieri”? Fii sincer(a) cu tine. Mai gandeste-te odata. :)

Atât de mult!

Ascultam odată pe cineva vorbind despre dragostea Domnului nostru Isus Hristos. Mi-a rămas în minte o ilustraţie pe care acesta a dat-o:

„Se duce cineva în vizită la o familie care avea un un copil de cam 3 anişori. Mai cu un zâmbet, mai cu un truc din acela ce starneşte curiozitatea omuleţului nostru de 3 ani sau mai sigur, cu o acadea, acesta reuşeşte sa intre in vorbă cu copilul.

Vizitatorul: Da’ tu iubeşti pe mama şi pe tata?

Copilul: Da.(dezinteresat)

V: Aha, şi pe cine iubeşti tu cel mai mult?

C: Păi, pe amândoi la fel…

V: Ei, da’ tot trebuie să iubeşti tu pe unul mai mult. Pe cine iubeşti tu cel si cel mai mult dintre mama şi tata?

C: (se gândeşte, preocupat in continuare de acadică) Cre’ că pe mama, că tata mă bate mai tare şi toată ziua pleacă de acasă…

V: Da’ pe mami tău o iubeşti mult?

C: (deja supărat de atâta „iubire) Da, mult!

V: Mult mult de tot?

C: (indignat ca nu poate să-şi termine acadeaua) Daaa! Mult mult de tot!

V: Bine, da’ cât de mult mult de tot?!

C: (categoric) Foarte mult mult mult de tot!!

V: (deveni deja o sursa insuportabilă de stres pentru copil, prefacându-se supărat) Aha, dar vreau sa stiu totuşi căt de mult îţi iubeşti tu mămica…

Copilul, ajuns la capătul răbdărilor şi puterilor, aruncă acadica şi zice:

– ATÂT DE MULT !!!
deschizând braţele la maxim, încercând să-l lămurească
Şi istorioara se termină brusc. Acum, intrebarea mea pentru tine: Ai mai văzut undeva imaginea aceasta? Mai uitătă-te odata! Ai mai vazut-o undeva?
Eu am văzut-o, la cruce…cineva statea aşa pentru mine şi pentru tine, arătându-şi dragostea Lui enorma, parcă zicând: ATÂT DE MULT te-am iubit !