Botoșaniul Evanghelic

btev2

Botoșaniul Evanghelic este o inițiativă personală a lui Andrei Jităreanu, membru al Bisericii Creștine după Evanghelie „Elim”, Dorohoi. Această inițiativă dorește strîngerea într-un singur loc a comunităților evanghelice din județul Botoșani, pentru informare, crearea unei baze de date cît mai complete asupra bisericilor, oraganizațiilor evanghelice cît și a altor instituții ce pot veni în ajutorul cetățenilor. Pe lîngă aceasta, se adaugă și aducerea în vedere a unor știri de interes general din județ și nu numai, a articolelor scrise de botoșănenii evanghelici, a activităților și evenimentelor ce au loc în județ.

__________

Site-ul a luat ființă pe data de 1 Decembrie 2008, și a debutat cu articolul (Pre)texte. Deși puțini știu de această inițiativă, echipa Botoșaniului Evanghelic își propune în perioada ce urmează promovarea ei. S-a început deja strîngerea adreselor personale de e-mail ale celor ce fac parte din comunitățile evanghelice din județul Botoșani. Dorim să avem și adresa dv., unde vă vom trimite informații despre cele precizate mai sus și eventual vă puteți abona la newsletter (nelansat încă, apare în curînd).

_________

M-am gîndit la publicarea de articole cu următoarele tematici:

  • Maxime (personale și fragmente de carte)
  • Studiu și analiză biblică
  • Fotografie creștină
  • Pictură/tablouri
  • Evenimente
  • Resurse online/ Resurse „în teren”
  • Informații/Știri/Noutăți din județul Botoșani
  • Recenzii de carte creștină
  • Diverse (aici aștept propuneri de la voi)

detaliile pe BotosaniulEvanghelic.wordpress.com

De ce să NU trimiți mass-uri

Mass-ul, vestitul mass, adică mesaj instant întregii grupe de contacte a listei de Yahoo! Messenger, cine nu-l cunoaște?

De ce să NU trimți mass-uri sau orice altfel de năstrușnicie pe Messenger, e-mail (și aici mă refer la cele inutile, cum a fost cel de ieri, cu misionarii răpiți în Afghanistan):

1. Acest lucru se numește spam, adică lucruri nedorite pe adresa ta de mail, care au scopul de a îngreuna rețeaua la care ești conectat, și de a face o colecție de adresa cît mai amplă pentru a trimite în continuare mesaje nedorite sau chiar viruși de multe ori pe adresa ta.

2. Dă prost pentru imaginea ta, mai ales dacă ai pretenții. Dă prost dacă trimiți mesaje proaste și lipsite noimă, lipsite de informare exactă dintr-o sursă sigură. Am mai scris despre asta [1] [2]. Măcar de dragul imaginii tale personale, nu mai trimite aceste mesaje la toată lumea!

3. Irosesc cel putin 5 secunde din viața celui care îți citește mesjul. Și așa viața e scurtă cît un lat de palmă, nu-i fă pe alții să și-o irosească pe prostia ta.

În schimb, poți trimite unele lucruri interesante, descoperite de tine, sau auzite și verificate de tine ca fiind de interes oarecum general care merită promovate. Lucrează cu creierul cu care ai fost înzestrat de Dumnezeu, cu înțelepciune, spirit critic și de observație. Nu fi un ”messengerist ratat”! – am făcut o parafrazare preotului Vasile Filat, unde scria un articol cu titlul Nu fi un blogger ratat.

O ultimă idee: știai că ieri și azi firmele de telefonie au făcut bani serioși pe spinarea evanghelicilor? Evanghelici care din datul lor firesc se anunță imediat unii pe ceilalți cînd e vorba de o știre de acest gen, sînt uniți la așa ceva, ceea ce e bine. Partea mai puțin bună e că puțini evanghelici mai și gîndesc ceea ce trimit prin sms, iar pentru că pe evanghelici îi caracterizeaza buna credință probabil din această cauză sînt sau devin prea creduli cînd vine vorba de așa ceva, ceea ce e prost.
___________________________________________________________________________________________
[1] Circulață vă rog, circulați… pe Messenger voi, mass-urile?
[2] O viață pe Yahoo! Messenger, nu-i viață!