E deja ziua 4 a maratonului, și așa cum ne-am propus încă de la începutul săptămînii o să încercăm împreună să răspundem la două întrebări cu privire la apreciere: Cum să apreciez? Cînd să apreciez?
Înainte de a continua, vreau să amintesc că pînă acum am prezentat CE este aprecierea, de ce este necesară ea, ce anume putem vedea de apreciat în celălalt și ce anume ne împiedică să facem aprecieri (cu sensul de laudă, stimă, considerație). Dacă nu îți sînt clare aceste aspecte, poți să te întorci cîteva articol în urmă să le citești (din nou).
Cum apreciez un om?
Oh da, de mult am așteptat momentul în care să scriu și despre acest lucru! Prima dată, mă duc într-o mare vijelie spre Apocalipsa, începînd cu capitolul 2. Acolo este vorba, pînă în capitolul 4 exclusiv despre cele 7 biserici cărora „Cel ce ține cele șapte stele în mîna Sa cea dreaptă” (Apocalipsa 2:1) li se adresează.
Dacă pînă acum am tot dat eu explicațiile, a venit rîndul tău să tragi niște concluzii din ce voi reda mai departe, din felul (ordinea) de adresare a lui Dumnezeu acestor biserici. (la urmă dau eu niște explicații, dar nu trage cu ochiul!) Get set, go!
Apocalipsa capitolul 2
Bisericii din Efes:
„2.Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu, şi că n-ai obosit.
4.Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
6. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.”
Bisericii din Smirna:
8. […] „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:
9. „Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat); şi batjocurile, din partea celor ce zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.
10. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
Bisericii din Pergam:
12. „[…]Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
13. „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
14. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.”
Bisericii din Tiatira:
18. „[…] Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:
19. „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.
20. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.”
Apocalipsa capitolul 3
Bisericii din Sardes:
1. „[…] Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.
2. Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
3. Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.
4. Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.
5. Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.””
Bisericii din Filadelfia:
8. „ […] Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.
9. Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.
10. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.
11. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.”
Bisericii din Laodicea:
15. „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!
16. Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.
17. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,
18. te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.
19. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!”
Spuneam la începutul maratonului că eu consider ca cel mai potrivit antomin al aprecierii, critica. Dacă e să ne uităm la ceea ce le spune Dumnezeu acestor biserici este… o critică, nu? Nu, este o mustrare. Eu cred că atunci cînd vorbim de critică ne referim la a scoate la iveală lucrurile rele cu fără a avea intenția de a corecta pe cel ce a greștit, pe cînd mustrarea este tot o scoatere la iveală a lucrurile rele DAR cu intenția de a le corecta, cu dragoste. Este ceea ce face Dumnezeu cu aceste 7 biserici. Le mustră.
Și cu aceasa voi prinde și o bucată de răspuns din întrebarea „Cînd apreciez?”
Atunci cînd dorim să facem o mustrare trebuie să și apreciem pe respectivul om, altfel miroase mai mult a critică. Dumnezeu ne dă exemplul desăvîrșit de mustrare: mai întîi aprecierea („Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.”) APOI mustrarea: 20. Dar iată ce am împotriva ta: […] Și chiar mai mult de atît, în exemplul bisericii din Efes observăm că mustrarea Lui se încheie din nou cu o apreciere. De ce oare a procedat El în felul acesta? Sînt mai mult ca sigur că orice om este mai dispus să aplece urechea la o mustrare făcută cu scopul de a-l corecta, primește mai bine mustrarea atunci cînd i se pune înainte de toate o apreciere (fiecare om are ceva bun de apreciat în el) și e mai predispus să ia seama și să se corecteze. Părerea mea.
Mi-a trecut acum prin cap versetul din Proverbe 18:16 care spune așa: „Darurile unui om îi fac loc, şi-i deschid intrarea înaintea celor mari.”
Consider că lucrurile stau la fel (se deschid inimi) atunci cînd prima dată apreciem și nu criticăm ori mustrăm.
Schema propusă de mine:
I. Andrei, îmi place că… e un lucru bun că tu faci… știu că intențiile tale sînt cele bune… credința ta în Domnul mi-a fost exemplu… aseară ai cîntat foarte frumos…
II. dar, uite, eu cred că atunci nu ai făcut bine că… consider că era mai înțelept să… cu siguranță ai procedat greșit și trebuie să-ți ceri iertare… ai reacționat impulsiv… nu-mi place la tine…
III. Mulțumesc că m-ai ascultat, ești un bun ascultător și un om al Lui… faci ce este bine… mai ai puțin și vei reuși să… am încredere în tine… tot un prieten pe cinste rămîi pentru mine… frate în Domnul… etc.
Cînd apreciez?
Bineînțeles că o apreciere nu trebuie făcut doar atunci cînd ne ducem să mustrăm pe cineva, dimpotrivă, aprecierea trebuie să-ți aibă locul în multe alte circumstanțe, ce nu pot eu să le spun aici, ci țin de ceea ce simți tu că are nevoie cel de lîngă tine, țin de momentele cînd cineva merită apreciat și încurajat pentru o reușită sau un lucru frumos, un progres. Îmi amintesc de un tătic care vorbea cu nou-născutul său și îi spunea: „Bravo, săptămîna aceasta ai reușit să sugi degetul. E o adevărată reușită pentru tine! Mă faci mîndru de tine.”, chiar dacă bebele nu înțelegea, totuși simțea. Copiii simt dacă sînt doriți și iubiți chiar din pîntecele mamei (vezi Elisabeta, cînd i-a tresăltat pruncul în pîntec de bucurie) d-apoi cei mari, care ne înțelg cuvintele și ne simt intenția bună!
Cred că cu aceasta am rezolvat și problema a ceea CE spunem cînd apreciem. Nu trebuie lecții speciale de apreciere ca să știi ce ai de spus. Dacă ai o inimă îmbrăcată în dragoste, vei ști ce să zici și ce să apreciezi.
Ok, deja văd ca m-am lungit cu scrisul, ora e tîrzie la mine, așa că voi face un ultim efort să rezum acest articol. O analiză „la sînge” a acestor 2 capitole din Apocalipsa se poate face, însă acum nu am spațiul necesar și nici nu e momentul. E interesant de studiat însă aceste capitole pentru a descoperi și mai bine cum se fac mustrările, de ce se fac, cît de duri, categorici și/sau deloc evazivi trebuie să fim, cît de preciși sau exacți, care e limita între a mustra și a critica și altele. Poate revin și cu un maraton al mustrărilor, cine știe, dacă e interesant și interesat „cetitorul”.
Rezumat:
<>< Apreciem atunci cînd cel de lîngă noi are nevoie de asta, pentru o reușită sau un succes al său, și mai ales apreciem atunci cînd dorim să facem o mustrare cuiva, începînd cu a aprecia și apoi cu a mustra. Aceasta e regula gramaticală impusă de Dumnezeu în ce privește ordinea verbelor în dialog. (vezi cele 7 biserci din Apocalipsa capitolele 2 și 3).
Primul gând 