Books vs E-books

Citeam pe Challies.com două articole despre cărți clasice și cărți în format electronic. Și pe blogul lui părerile sunt împărțite în ceea ce privește care sunt mai practice sau mai utilizate. Pînă la urmă totul se reduce la gust. Iată sumarul celor două articole, după care aș dori să aud și părerea vostră despre acest subiect.

5 Motive pentru care Cărție sunt mai bune decît E-cărțile (cărți în format electronic)

1. Pot deține cu adevărat o Carte
2. Pot împrumuta o Carte
3. Cărțile oferă o experiență tactilă
4. Cartea oferă posibilitatea de a face un singur lucru la un moment dat (single-tasking)
5. Pot cumpăra o carte folosită

vs

5 Motive pentru care E-cărțile sunt mai bune decît Cărțile

1. Poți căuta în ele (cu un motor de căutare)
2. Sunt portabile (pe un Kindle poți lua și 1000 de cărți cu tine)
3. Foarte versatile (pot fi citite în mai multe locuri)
4. Nu pot fi pierdute
5. Costă mai puțin

Eu prefer Cărțile, cele adevărate, pe care poți pune mîna. Îmi place să le văd așezate frumos în bibliotecă, să scot cîte una de acolo și încep să răsfoiesc. Visez că va veni o vreme cînd voi avea o cameră a mea în care să fie bibliotecă și sală de lectură. Și atît. Să miroase a carte și să citesc într-un scaun leagăn din acela clasic, care scîrțîie. Deși eu nu fac semne pe cărți, totuși am băgate prin ele foi cu tot felul de semne și citate extrase. Cărțile oferă o experiență ce nu va putea fi înlocuită niciodată de cartea în format electronic, chiar dacă și aceasta are rolul ei și avantajele mai sus amintite.

Tu ce preferi? Books sau E-books?

Try starting a campfire with an E-reader