O lume a copiilor: Madurodam

Cu siguranță că această locație pe care o vei vedea în prezentarea ce urmează este un mic paradis pentru cei mici… și pentru cei mari în acelaș timp.
Mă gîndeam cum ar fi să ne asemănăm noi creștinii cu acele miniaturi? Sau poate că nici nu trebuie să ne chinuim prea mult pentru aceasta. Poate chiar sîntem niște miniaturi creștine. Poate de aceasta ne lipsește vlaga și puterea uneori, pentru că sîntem niște miniaturi într-o lume de giganți, gata să ne înghită. Poate de aceea cădem atît de ușor în ispită, pentru că sîntem prea mici ca să rezistăm mîngîierilor ei – imediat ajunge cu mîna pe coama casei sau pe vîrful copacului miniaturizat ca să ne sugrume. Nu-mi place să mă gîndesc că sînt un creștin miniaturizat. Ție îți place? Poate e timp să revenim, sau să începem, să trăim (din nou) ”pe picior mare”, demni de statutul de copii ai Tatălui Ceresc,  și să lăsăm miniaturile deoparte, în joaca copiilor. Noi nu mai sîntem copii, ci crescuți în Hristos… sau cel puțin așa îmi place să cred.

Madurodam:

  • Cel mai mic oraş din Olanda unde totul este reprezentat la scara de 1:25;
  • Totul a fost realizat de 35 de persoane specializate în executarea machetelor (construirea acestora necesitau chiar şi patru ani);
  • S-a inaugurat la data de 1952, fiind construit în memoria lui George Maduro erou al Rezistenţei;
  • El a murit în lagărul de la Dachau în data de 09. feb. 1945.;
  • Părinţii acestuia au finanţat construirea acestui oraş în miniatură, beneficiile fiind donate unor organisme de ajutorare a tinerilor;
  • Primul primar al orăşelului a fost prinţesa Beatrix, până în anul 1980 când a devenit regină;
  • Din acel an primarul este ales anual de un consiliu municipal, format din 22 de liceeni;
  • Obligaţia primarului este de a inaugura noi machete şi expoziţii.  

*se poate folosi opțiunea Full screen din dreapta jos a prezentării

Inima înțelepților este în casa de jale a lui Flaviu*

Luni, 16 februarie 2009, undeva foarte devreme în zorii zilei, moare Flaviu-Otniel Pinghireac. Se anunța o săptămînă neagră pentru întreaga lui familie. Ce a urmat, e ușor de prevăzut. Multe lacrimi și regrete, multe flori și multă lume adunată pentru a alina durerea lui Vali și a Simonei.

Eu am refuzat să cred că viața acestui copil minunat a luat sfîrșit atît de devreme în zadar. Despre cine este Flaviu, am scris puțin mai înainte de acest articol. Pe toată durata zilelor de luni pînă miercuri, cînd a avut loc înmormîntarea, și apoi restul săptămînii, am avut în minte o singură întrebare: ”Cum mă voi face eu mai înțelept cînd jalea va trece?” Cu alte cuvinte, ce anume vrea Dumnezeu să mă învețe, să ne învețe? De ce a trebuit să fie plătit un preț atît de mare, o viață de copil, singurul copil, pentru a ne face pe noi mai înțelepți? Oare altfel nu se putea? Probabil că nu se putea altfel. Pentru mine era o datorie ca să învăț ceva din mortea lui Flaviu. Nu puteam trece peste aceste momente fără să învăț ceva, mai ales cînd lecția e plătita cu prețul vieții.

Ce am învățat eu, aș dori să știe și alții. Am învățat că ne naștem pe rînd dar murim pe sărite. Moartea e aleatorie, lipsită de orice maniere. Moartea nu zice: ”Ladies first”, moarte nu cruță pe nimeni, moartea nu așteaptă pe nimeni.

Am învățat că încă din momentul în care am fost țesuți în pîntecele mamei noastre, ne îndreptăm inevitabil spre moarte. Da, ne naștem pentru a muri.

Am învățat că toți sîntem egali în fața morții. Indiferent de cine am fost în viață, la sfîrșitul ei cu toții vom avea nevoie doar de 2 metri cubi de pămînt și 4 scînduri. Indiferent de cît am avut în viață, ne întoarcem în pămînt doar cu ce poate fi pus în sicriu. Un împărat a dorit să fie îngropat cu mîinile afară din sicriu. Întrebat fiinde de ce dorește aceasta, el a răspuns: ”Ca să vadă toată lumea că din toate bogățiile pe care le-am avut pe pămînt, nu am putut să iau nici una cu mine.” Moartea este cu siguranță cea mai democratică formă de expresie a omenirii.

Ce poate face moartea?

  • întrerupe agenda de lucru – orice avea de gînd un om să facă cu viața sa, este întrerupt. Planurile noastre sînt zadarnice în fața morții
  • întrerupe comunicarea – sub nici o formă nu se mai poate comunica cu cel ce a experimentat moartea, pentru că Dumnezeu a stabilit așa, a pus o despărțire între lumea noastră și cealaltă
  • întrerupe suferința – Flaviu a suferit mult, timp de 4 luni… acum este în sînul lui Dumnezeu și este mîngîiat
  • ne trece de la viața fizică la cea spirituală – trecem de la viața de pe pămînt la adevărata viața, care este veșnică. De fapt, moarte nu este decît o treptă spre viață. Viața există și după moartea fizică, însă depinde ce de ce viață va avea parte fiecare: iazul cu foc sau raiul lui Dumnezeu, Ierusalimul Ceresc…

Ce NU poate face moartea?

Moartea nu poate anula dosarul vieții tale. Toate faptele nostre sînt atent notate într-o carte de aducere aminte, care va fi deschisă în ziua judecății. Nimeni nu scapă de judecată. Fie va ieși cu capul sus și va intra în fericirea Tatălui Ceresc, fie va fi osîndit la veșnicia și chinurile iazului cu foc. Ai grijă ce alegi în următotul moment, pentru că moartea de care vei avea parte cu siguranță, nu-ți va șterge dosarul. Poți să alegi să te pleci în rugăciune, sau poți să alegi să faci un lucru rău ori inutil. Vei fi judecat pentru fiecare alegere.
De asemenea, moartea nu poate desființa această judecată de care am spus. Sub nici o formă.

Pentru oricine are în familie pe cineva drag de care s-a despărțit, soră, frate, copil, mamă, tată… vreau să te încurajez să să-ți zic că dacă probabil nimeni nu-ți înțelege durerea ta, să știi că Dumnezeu te înțelege, pentru că și El a experimentat 2 despărțiri cumplite: prima, din grădina Edenului, unde păcatul și moartea a intrat în lume, creînd un zid de despărțire între om și Dumnezeu, iar a doua a fost despărțirea de singurul Său Fiu, Isus Hristos, atunci cînd pe cruce El a spus: ”Dumnezeu Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Dumnezeu știe prea bine ce simți. Și El a experimentat despărțirea de creația Sa, omul, și de singului Lui Fiu, preiubitul Lui, în care Își găsea plăcerea. Poate că și tu îți găseai plăcerea în cel/cea de care te-ai despărțit, însă Dumnezeu poate că i-a întrerupt viața pentru a-l feri de necazuri, și cu siguranță îi este mai bine așa.

Ce este viața? Viața de pe pămînt se rezumă la moarte. Biblia compară viața cu un abur ce se ridică puțintel și apoi piere, viața nu ține mai mult decît un lat de palmă, nu e mai valoroasă decît praful de pe cumpăna fîntînii, dar devine cu adevărat valoroasă atunci cînd este pusă în slujba Celui care poate învia morții. Fie că ai trăit 80 de ani, fie doar 6 ani și 9 luni, viața este scurtă, iar curînd așteptăm să plecăm de pe pămînt. Depinde acum unde vom ajunge.

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Psalmii 116-15

E de dorit să adormi în Domnul, dar dacă încă nu-L cunoști pe Mîntuitor, pe Dumnezeu, cutremură-te, fie-ți frică și pocăiește-te, întoarce-te la Cel ce poate da viața și după moarte! Poate chiar la noapte Domnul va spune: ”Destul, acum urmează judecata Mea pentru tine.”

Încă e har… iar Domnul te dorește sfînt. Încă e timp pentru tine… Poate asta a vrut să ne învețe Flaviu, pe lîngă multe altele, că deși pentru el nu a mai fost timp, e posibil ca pentru tine să mai fie timp ca să te sfințești și să intri în bucuria Stăpînului.
___________________________________________________________________________________________
*Eclesiast 7:4

De ce să nu-ţi pui copilul (din tine) la televizor

Experimentul Sesame Street – poate fi folosit televizorul în educaţie?

În 1969 organizaţia CTW – Children’s Television Worksop, a creat un program educativ pentru copii – Sesame Street. Specialişti psihopedagogi au lucrat intens pentru a realiza o emisiune educaţională de referinţă. Ţinta era reprezentată de copii preşcolari iar obiectivele erau familiarizarea cu literele şi cifrele, extinderea vocabularului, dezvoltarea abilităţilor de ordonare şi clasificare a obiectelor, rezolvarea unor probleme simple. Peste 5,8 milioane de copii preşcolari din SUA au vizionat acest program.

Pe termen scurt, rezultatele au fost încurajatoare întrucât vocabularul copiilor care se uitau la emisiune era mai extins decât al celorlalţi. În mod similar, s-a remarcat o creştere a scorurilor la testele de alfabet şi clasificare (Cook, 1975).

Pe termen lung însă, s-a observat o incapacitate a copiilor de a folosi în conversaţie cuvintele învăţate. Ei nu au reuşit să pătrundă sensurile cuvintelor şi, ulterior, să le integreze în propoziţii şi fraze. De asemenea, capacităţile de a citi şi respectiv de a asculta explicaţiile profesorului la clasă au fost mai reduse. Obişnuiţi cu dinamismul provocat de permanenta schimbare de cadru, cu apariţia pozelor şi a explicaţiilor suport, copii nu au mai arătat acelaşi interes pentru lecturarea unei cărţi sau ascultarea unor indicaţii (Krugman, 1970, Russel, 1975).

 

 

 

_____________________________________________________________________________________________

logoff1

Deja nu mă mai intreb de ce acei care stau prea mult pe chat, gen Yahoo! Messenger se exprimă foarte uşor într-o fereastră şi delor într-o situaţie reală, sau de ce acei care folosesc excesiv televizorul, această gumă de mestecat pentru creier, au dificultăţi în exprimare, dau dovadă de lene în gîndire şi nu le mai plac cărţile. Pentru că nu sînt obişnuiţi cu aceste activităţi obişnuite pentru umanitatea de pînă la secolul Messenger, pentru că sînt obişnuţi ca să fie serviţi şi cred că totul din lumea aceasta există într-o cutie cu circuite şi se văd pe un ecran pixelat, iar literele cărţilor au fost înlocuite fie de literele ferestrei de chat fie de imaginile de pe site-urile de filme. De fapt în această situaţie se găsesc majoritatea tinerilor atinşi de flagelul tehnologiei.

Probabil că cel mai mare rău al societăţii moderne este faptul că am interpretat şi înţeles greşit tehnologia; aceasta are ca scop facilitarea activităţilor noastre zilnice, uşurarea comunicării şi transmiterii de informaţii, nicidecum să creeze dependenţă şi imposibilitatea transmiterii acestora în realitatea cea reală.

Vinovaţi? Să nu-i căutăm, ci să vedem în fiecare dintre noi un vinovat care a atentat la un drept fundamental a umanităţii, anume cel de liberă exprimare. Încă avem acest drept, dar sîntem în imposibilitatea de a-l folosi pentru că tehnologia ne învaţă să ne exprimăm virtual, nu liber, în realitatea cea reală.