Era întuneric și brusc sub plapumă se făcu frig. Se vedea în ceață proiectată pe un fundal uriaș o luptă. Parcă se vedea o lumină albă, strălucitoare care se lupta cu o umbră neagră, întunecoasă. Era o luptă strșnică, cosmică, galactică în dimensiuni. Era o bătălie mondială, dar a lumii nevăzute. Multe forțe s-au dezlănțuit în acea bătălie, atît de mari și de multe încît eu eram doar un fir de praf ce stătea pe un pervaz de geam și priveam bătălia cu tremur. Un lucru nu înțelegeam: de ce nu sînt zdrobit de aceste forțe fantastice? Nu aveam nici o putere, nimic de care să mă țin, totul era un vid imens în jurul meu, întuneric, iar singura lumină care se vedea și spre care, inevitabil, îmi țineam ochii ațintiți către acea lumină albă, strălucitoare ce se lupta cu o dihanie a întunericului.
Brusc, un glas se auzi: „Doar cei ce au crezut și au fost spălați în sîngele Mielului lui Dumnezeu vor trăi, vor fi păziți și nimic nu-i va atinge.”
Am auzit un zgomot și parcă m-am trezit, rugîndu-mă și mulțumind cum n-am făcut-o niciodată pentru sîngele Domnului Isus care s-a vărsat pentru mine și m-a spălat de întinare. Acum mi-e frică și mai tare de Domnul meu, și-L iubesc mai mult ca ieri… doar sîngele Lui ne poate scăpa, și doar mîna Sa este cea care ne împiedică să fim înghițiți, șterși de pe acel pervaz de geam de unde se vedea lupta cosmică, modială a lumii ce nu se vede… de către… dihania aceea a întunericului.
Primul gând 