Dezrădăcinarea și mutarea în grădina Lui, la al Său bal

Nu pot să  vă spun cu cîtă tristețe m-a întîmpinat aflarea veștii că Ionatan Piroșca (citește aici despre el, iar aici blogul său) a murit. Apoi m-am mai bucurat că de fapt, el a ajuns Acasă, la balul Lui. Cu siguranță Ionatan este mult mai fericit decît orice om încă în viață pe acest pămînt. Fericit că L-a văzut pe Cel ce L-a slujit prin poezie și dedicare totală, fericit că suferința a încetat.

De fiecare dată cînd un om moare reflectez la viața mea, și mă întreb tot timpul, ca acel om cu semn de-ntrebare, de sunt eu pregătit să-L întîlnesc pe Sfînt, sunt eu oare?

Cu siguranță la moarte nu m-am gîndit niciodată mai mult și mai profund decît în noaptea de joi spre vineri, cînd medicii m-au pus într-un scaun cu rotile și mi-au stabilizat inima tahicardică. Am stat aproape toată noaptea la monitorizare și priveam cum sunt neputincios. Nu puteam face nimic. Priveam doar aparatul la care eram conectat și mă uitam la cifrele verzi care afișau pulsul. Cred că mulțumeam Lui pentru fiecare bătaie de inimă, pentru fiecare îngăduință din partea Lui ca inima mea să mai mai bată încă o dată… și încă o dată…

Tot atunci mi-am dat seama că deși aș fi fost gata să-L văd față în față pe El, împreună cu Ionatan, împreună cu alți oameni dragi de care m-am despărțit pentru o scurtă vreme, totuși regretam amarnic fiecare moment al vieții pe care nu l-am folosit pentru El, pe care l-am irosit aiurea și care nu L-a onorat. Regretam că nu am vorbit cu mai mulți oameni despre El, că nu am folosit fiecare prilej de a duce vestea bună, aceea că Domnul Isus Hristos a murit pentru orice om, așa încît nimeni din cei ce cred în El, să nu mai moară, ci să petreacă o veșnicie plină de fericire și dragoste, alături de Dumnezeu.

Tot în noaptea aceea mi-am dat seama că pocăința adevărată nu ține doar de minte, deoarece aceasta nu-mi mai funcționa corect. Cred că pocăința adevărată, sinceră, transcende coaja de suprafață, și pătrunde adînc, în suflet; atît de adînc încît nu mai ai nevoie de minte ca s-o înțelegi, ci doar de inimă și suflet. Mi-am dat seama că atunci cînd te vezi în posibilitatea de a murit, regreți amarnic fiecare moment în care ai stat înrădăcinat de pămînt, de lucrurile efemere pe care acesta le oferă, de ocaziile de-o clipă.

În seara aceea, El m-a dezrădăcinat de pămînt. Aștept cu tot mai mare drag momentul mutării mele, cînd, ca și Ionatan, o să fiu mutat în grădina Lui, la al Său bal.

Al Tău bal

Cum nu se miră umbra mea de mine,
Oricât, în soare cald, m-aş răsuci,
Aşa nu-mi sunt privirile-Ţi străine,
Aşa mi-eşti drag şi tot aşa mă ştii.

Pe ochiul meu vin ape dimpreună
Cu mincinoase trestii şi bâtlani.
Tu mă ascunzi ca ziua-n săptămână
Şi ca pe-o săptămână între ani.

Să nu mai văd decât semeţe creste
Care în soare numai vieţuiesc.
Şi nu mai sunt, căci umbră nu mai este,
Cu supla-Ţi siluetă mă-nfrăţesc.

Tu mă faci stânca din care izvor
Ţâşneşti lovind toiagul mântuirii.
Eu n-oi seca, chiar dacă am să mor
Umplând cu mine rânduiala firii,

Ci voi uda o nouă formă-n cer
O altă stare într-un alt real…
O, Doamne, -mbracă omul cu mister
Şi îl invită azi la al Tău bal.

– Ionatan Piroșca –

Meditație (7)

Și-au răstignit 3 tîlhari: unul a murit în păcat, unul a murit față de păcat și Celălalt a murit pentru păcat.

„Astfel s-a împlinit Scriptura, care zice: „A fost pus în numărul celor fărădelege.”” (Marcu 15:28)

Andrei

Meditație (6)

Conform Bibliei, nici o altă dragoste nu e mai mare decît cea care își jertfește viața pentru aproapele său. Mă gîndesc că atunci cînd mori pentru cel de lîngă tine, de fapt, pleci chiar în acel moment în Cer (logic că pleci atunci, doar mori, right?) cu cea mai mare dragoste posibilă pe care ai putea s-o ai aici pe pamînt. Ce poate fi mai de dorit decît să fii luat Acasă avînd în tine cea mai mare dragoste ?

Andrei

Proverbe (1)

„Frica de Domnul este un izvor de viață, îndepărtînd omul de la cursele morții.” (Proverbe 14:27)

• Ce este frica de El? Ți-e frică de El?
• Care sînt cursele morții? Mergi spre vreo una? Te zbați în una dintre ele?

Andrei

Conversația de pe patul de moarte a lui Charles Darwin – o legendă?

Probabil că știți cu toții acea conversație pe care a avut-o Charles Darwin cu Lady Hope, despre care se zice că el ar fi negat întreagă teorie evoluționistă (alții spun că el chiar l-a și acceptat pe Domnul Isus ca și Mîntuitor). Ei bine, Answers in Genesis ne dezamăgește și ne spune că acea conversație a avut loc, dar Charles Darwin nu a spus niciodată aceste lucruri. Dovezile și analiza acestei faimoase conversații, folosită abuziv de credincioși, le poți citi direct de pe site. Click pe imagine sau Aici. 

„Din nefericire această relatare continuă să fie promovată de mulți oameni cu intenții sincere cu scopul de a discredita evoluția pe cînd există multe alte mari argumente, printre care și cel mai mare: Biblia.” (Dr. Tommy Mitchell)

Richard Wurmbrand – moartea… sînt curios să văd cum să o facă pe asta!

„Singurul sentiment care mă copleșește când mă gândesc la moarte este … curiozitatea. Vezi, am fost cu Domnul Isus de atâția ani împreună. Am umblat împreună. Am fost în celula morții din închisoare, dar am fost și în casele regelui la Versoix. Am fost cu El în foarte multe țări ale lumii. Am fost cu El sănătos și am fost cu El bolnav. Am fost cu El la săraci și am fost cu El la bogați. Peste tot L-am văzut ce face și cum face. Când mă gândesc la clipa marii treceri dincolo mă întreb: Sunt curios să văd cum o să o facă pe asta! Cred că voi învăța ceva de la El și cu ocazia asta!”

Richard Wurmbrand

sursa

Inima înțelepților este în casa de jale a lui Flaviu*

Luni, 16 februarie 2009, undeva foarte devreme în zorii zilei, moare Flaviu-Otniel Pinghireac. Se anunța o săptămînă neagră pentru întreaga lui familie. Ce a urmat, e ușor de prevăzut. Multe lacrimi și regrete, multe flori și multă lume adunată pentru a alina durerea lui Vali și a Simonei.

Eu am refuzat să cred că viața acestui copil minunat a luat sfîrșit atît de devreme în zadar. Despre cine este Flaviu, am scris puțin mai înainte de acest articol. Pe toată durata zilelor de luni pînă miercuri, cînd a avut loc înmormîntarea, și apoi restul săptămînii, am avut în minte o singură întrebare: ”Cum mă voi face eu mai înțelept cînd jalea va trece?” Cu alte cuvinte, ce anume vrea Dumnezeu să mă învețe, să ne învețe? De ce a trebuit să fie plătit un preț atît de mare, o viață de copil, singurul copil, pentru a ne face pe noi mai înțelepți? Oare altfel nu se putea? Probabil că nu se putea altfel. Pentru mine era o datorie ca să învăț ceva din mortea lui Flaviu. Nu puteam trece peste aceste momente fără să învăț ceva, mai ales cînd lecția e plătita cu prețul vieții.

Ce am învățat eu, aș dori să știe și alții. Am învățat că ne naștem pe rînd dar murim pe sărite. Moartea e aleatorie, lipsită de orice maniere. Moartea nu zice: ”Ladies first”, moarte nu cruță pe nimeni, moartea nu așteaptă pe nimeni.

Am învățat că încă din momentul în care am fost țesuți în pîntecele mamei noastre, ne îndreptăm inevitabil spre moarte. Da, ne naștem pentru a muri.

Am învățat că toți sîntem egali în fața morții. Indiferent de cine am fost în viață, la sfîrșitul ei cu toții vom avea nevoie doar de 2 metri cubi de pămînt și 4 scînduri. Indiferent de cît am avut în viață, ne întoarcem în pămînt doar cu ce poate fi pus în sicriu. Un împărat a dorit să fie îngropat cu mîinile afară din sicriu. Întrebat fiinde de ce dorește aceasta, el a răspuns: ”Ca să vadă toată lumea că din toate bogățiile pe care le-am avut pe pămînt, nu am putut să iau nici una cu mine.” Moartea este cu siguranță cea mai democratică formă de expresie a omenirii.

Ce poate face moartea?

• întrerupe agenda de lucru – orice avea de gînd un om să facă cu viața sa, este întrerupt. Planurile noastre sînt zadarnice în fața morții
• întrerupe comunicarea – sub nici o formă nu se mai poate comunica cu cel ce a experimentat moartea, pentru că Dumnezeu a stabilit așa, a pus o despărțire între lumea noastră și cealaltă
• întrerupe suferința – Flaviu a suferit mult, timp de 4 luni… acum este în sînul lui Dumnezeu și este mîngîiat
• ne trece de la viața fizică la cea spirituală – trecem de la viața de pe pămînt la adevărata viața, care este veșnică. De fapt, moarte nu este decît o treptă spre viață. Viața există și după moartea fizică, însă depinde ce de ce viață va avea parte fiecare: iazul cu foc sau raiul lui Dumnezeu, Ierusalimul Ceresc…

Ce NU poate face moartea?

Moartea nu poate anula dosarul vieții tale. Toate faptele nostre sînt atent notate într-o carte de aducere aminte, care va fi deschisă în ziua judecății. Nimeni nu scapă de judecată. Fie va ieși cu capul sus și va intra în fericirea Tatălui Ceresc, fie va fi osîndit la veșnicia și chinurile iazului cu foc. Ai grijă ce alegi în următotul moment, pentru că moartea de care vei avea parte cu siguranță, nu-ți va șterge dosarul. Poți să alegi să te pleci în rugăciune, sau poți să alegi să faci un lucru rău ori inutil. Vei fi judecat pentru fiecare alegere.
De asemenea, moartea nu poate desființa această judecată de care am spus. Sub nici o formă.

Pentru oricine are în familie pe cineva drag de care s-a despărțit, soră, frate, copil, mamă, tată… vreau să te încurajez să să-ți zic că dacă probabil nimeni nu-ți înțelege durerea ta, să știi că Dumnezeu te înțelege, pentru că și El a experimentat 2 despărțiri cumplite: prima, din grădina Edenului, unde păcatul și moartea a intrat în lume, creînd un zid de despărțire între om și Dumnezeu, iar a doua a fost despărțirea de singurul Său Fiu, Isus Hristos, atunci cînd pe cruce El a spus: ”Dumnezeu Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Dumnezeu știe prea bine ce simți. Și El a experimentat despărțirea de creația Sa, omul, și de singului Lui Fiu, preiubitul Lui, în care Își găsea plăcerea. Poate că și tu îți găseai plăcerea în cel/cea de care te-ai despărțit, însă Dumnezeu poate că i-a întrerupt viața pentru a-l feri de necazuri, și cu siguranță îi este mai bine așa.

Ce este viața? Viața de pe pămînt se rezumă la moarte. Biblia compară viața cu un abur ce se ridică puțintel și apoi piere, viața nu ține mai mult decît un lat de palmă, nu e mai valoroasă decît praful de pe cumpăna fîntînii, dar devine cu adevărat valoroasă atunci cînd este pusă în slujba Celui care poate învia morții. Fie că ai trăit 80 de ani, fie doar 6 ani și 9 luni, viața este scurtă, iar curînd așteptăm să plecăm de pe pămînt. Depinde acum unde vom ajunge.

”Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Psalmii 116-15

E de dorit să adormi în Domnul, dar dacă încă nu-L cunoști pe Mîntuitor, pe Dumnezeu, cutremură-te, fie-ți frică și pocăiește-te, întoarce-te la Cel ce poate da viața și după moarte! Poate chiar la noapte Domnul va spune: ”Destul, acum urmează judecata Mea pentru tine.”

Încă e har… iar Domnul te dorește sfînt. Încă e timp pentru tine… Poate asta a vrut să ne învețe Flaviu, pe lîngă multe altele, că deși pentru el nu a mai fost timp, e posibil ca pentru tine să mai fie timp ca să te sfințești și să intri în bucuria Stăpînului.
___________________________________________________________________________________________
*Eclesiast 7:4