Sîntem deja în Săptămîna aprecierii, o săptămînă în care vom învăța și vom practica în mod special aprecierea celorlalți. Ne rugăm mai mult pentru acest lucru și accentuăm această practică care e cam uitată în rîndul creștinilor. Revin asupra afirmației cîteva rînduri mai jos.
Scopul acestei Săptămîni de apreciere, privit ca 5 felii care alcătuiesc un întreg:
1. A ne învăța ce este aprecierea, a atrage atenția asupra faptului că aprecierea este necesară și dorită de fiecare om în parte;
2. A ne face să știm să vedem lucurile bune în celălalt, cele de apreciat, de lăudat, chiar dacă pare că are doar lucruri rele în el;
3. A ne îndrepta privirile asupra elementului perturbator care nu ne lasă să apreciem: inima noastră care are nevoie să fie înnoită. De asemenea, alte lucuri ne împiedică în a aprecia, dar despre acestea vom vorbi la timpul lor;
4. A ne învăța cum să apreciem atunci cînd dorim s-o facem, cînd să apreciem și de ce să apreciem o persoană;
5. A ne îndemna să ne formăm o deprindere din a aprecia, să nu credem că doar unii au darul acesta de a aprecia și ceilalți nu;
Astăzi discutăm punctul 1.
Să facem cunoștință!
APRECIÁ vb. = 1. a stabili valoarea, a evalua; 2. a cinsti, a considera, a onora, a preţui, a respecta, a stima;
…și pentru că foarte multe cuvinte se pot înțelege și mai bine prin antonimie,
APRECIÁ ≠ a dispreţui, a neglija, a stinge;
Eu găsesc ca printre cele mai reușite antonime a verbului „a aprecia” se află verbul „a critica”, în situația noastră.
Cam aceasta vrea să însemne termenul de „apreciere”, a vedea ceva bun într-un om, a-i recunoaște valorea (pusă de Însuși Dumnezeu în fiecare om, de altfel) și de a-i spune acest lucru.
De ce este nevoie să apreciem?
Este nevoie pentru că… este nevoie. Cătălin, liderul nostru de tineret, spunea că cineva l-a întrebat pentru ce vom posti și ne vom ruga în ziua de 14 martie, apoi Cătălin îi spune că pentru apreciere. -„Bine, bine, dar pentru ce, mai exact?” întreaba celălalt nedumerit. Avem o problemă, noi creștinii nu prea știm ce-i aia apreciere, și se pare că avem nevoie de niște lămuriri.
Pentru a te motiva să apreciezi, trebuie să îți explic de ce este atît de importantă aprecierea, cum se face aprecierea, cum să vezi lucurile bune în celălalt (există un lucru bun în fiecare om) altfel e ca și cum aș începe să urc o scară începînd cu a treia treaptă.
Eu consider aprecierea o nevoie fundamentală a ființei umane. Josh McDowel în cartea sa, Portret în oglindă spune așa: „Avem nevoie de apreciere, dar nu e de ajuns doar ca oamenii să admită cine sîntem și ce am realizat, ci să ne și comunice recunoștintă prin cuvinte și sentimente. Cînd ne apreciem reciproc, urmăm modelul biblic exprimat in 1 Corinteni 11:2: “Vă laud că în toate privintele vă aduceți aminte de mine, și că țineți învățăturile întocmai cum vi le-am dat.” Aprecierea înseamnă: “Îți mulțumesc pentru atenția ta. Îți sînt recunoscător pentru că ai sunat.” (te apreciez, Bbibis, că ai dactilografiat acest fragment pe blogul tău, de unde l-am preluat:)
Cred că fragmentul spune foarte multe și eu mai pot da doar puține completări. Ca să vezi ce înseamnă aprecierea, și să înțelegi mai bine, gîndește-te cît de bine funcționează un motor fără benzină sau cît e de util un cablu de net care nu poate fi conectat la un calculator. Cam așa e și cu aprecierea, un om poate deveni bun de nimic, cu moralul la pămînt, speriat de el însuși, deprimat, dacă nu primește apreciere ca și combustibil.
Această nevoie fundamentală de apreciere derivează din alta: nevoia de identitate. Avem nevoie să fim asigurați că sîntem cineva, reprezentăm ceva pentru lumea aceasta și că oamenii de lîngă noi au nevoie de ceea ce noi putem oferi.
„Recompensa unui lucru bine făcut este să-l fi făcut.” spunea o maximă, însă asta e tot? După ce faci un lucru bun, aștepți să fii apreciat, ca să vezi că lumii îi folosește lucrul făcut de tine și ca să te simți că ai valoare, că ai produs o valoarea necesară. Am fost creați să avem această nevoie.
Romani capitolul 16
”3. Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus,
4. care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţumesc nu numai eu, dar şi toate Bisericile ieşite dintre Neamuri. –
5. Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor. Spuneţi sănătate lui Epenet, preaiubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos.
6. Spuneţi sănătate Mariei, care s-a ostenit mult pentru voi.
7. Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, care sunt cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar.
8. Spuneţi sănătate lui Ampliat, preaiubitul meu în Domnul.
9. Spuneţi sănătate lui Urban, tovarăşul nostru de lucru în Hristos, şi lui Stache, preaiubitul meu.
10. Spuneţi sănătate lui Apele, încercatul slujitor al lui Hristos. Spuneţi sănătate celor din casa lui Aristobul.
11. Spuneţi sănătate lui Ierodion, ruda mea. Spuneţi sănătate celor din casa lui Narcis, care sunt ai Domnului.
12. Spuneţi sănătate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul. Spuneţi sănătate Persidei preaiubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul.
16. Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfîntă.”
Sînt deplin încredințat că cele scrise de Pavel nu erau doar simple salutări, ci și mulțumiri, adică aprecieri pentru tot binele făcut de acești oameni. De ce crezi că a „irosit” Pavel așa mult pergament ori piele, pe ce-o fi scris el atunci, doar ca să transmită sănătate ori aprecieri? Pentru că era foarte important acest lucru.
Cel mai mult mi-a dat de gîndit acel „unii altora” din versetul 16. Cum adică „spuneți-vă sănătate unii altora?” păi nu Pavel trimite sănătate și cei din acea biserică trebuiau să le transmită? Nu doar atît, Pavel îi îndeamnă ca aceste „sănătăți” să fie spuse și unul altuia, între ei. Cu alte cuvinte, apreciați-vă unii pe alții. Nu cred că am forțat textul, deoarece atît de multe versete nu pot fi scrise de dragul de a trimite niște salutări, ci mai degrabă pentru a arăta apreciere și mulțumire celor menționați de Pavel.
În speranța că te-am convins de ce este așa de importantă aprecierea și că trebuie să apreciem, mîine vreau să dezbat punctul 2 al scopului acestei Săptămîni de apreciere și de maraton spiritual în care am intrat.
Rezumat:
<><Aprecierea înseamnă evaluarea unui lucru, stabilirea valorii lui cît și a considera, a prețui, a arăta mulțumire pentru ceva, cuiva. Antonimul aprecierii este critica.
<><Aprecierea este combustibilul fără de care ne este aproape imposibil să mergem mai departe, și este o nevoie fundamentală a fiecărui om în parte, deci, un lucru foarte important care aprinde în noi sentimentul de valoare și importanță, ne spune: „Da, ești bun la ceea ce faci, am nevoie de tine și mulțumesc pentru că exiști și ești extrem de important.”
Primul gând 