De ce să nu-ţi pui copilul (din tine) la televizor

Experimentul Sesame Street – poate fi folosit televizorul în educaţie?

În 1969 organizaţia CTW – Children’s Television Worksop, a creat un program educativ pentru copii – Sesame Street. Specialişti psihopedagogi au lucrat intens pentru a realiza o emisiune educaţională de referinţă. Ţinta era reprezentată de copii preşcolari iar obiectivele erau familiarizarea cu literele şi cifrele, extinderea vocabularului, dezvoltarea abilităţilor de ordonare şi clasificare a obiectelor, rezolvarea unor probleme simple. Peste 5,8 milioane de copii preşcolari din SUA au vizionat acest program.

Pe termen scurt, rezultatele au fost încurajatoare întrucât vocabularul copiilor care se uitau la emisiune era mai extins decât al celorlalţi. În mod similar, s-a remarcat o creştere a scorurilor la testele de alfabet şi clasificare (Cook, 1975).

Pe termen lung însă, s-a observat o incapacitate a copiilor de a folosi în conversaţie cuvintele învăţate. Ei nu au reuşit să pătrundă sensurile cuvintelor şi, ulterior, să le integreze în propoziţii şi fraze. De asemenea, capacităţile de a citi şi respectiv de a asculta explicaţiile profesorului la clasă au fost mai reduse. Obişnuiţi cu dinamismul provocat de permanenta schimbare de cadru, cu apariţia pozelor şi a explicaţiilor suport, copii nu au mai arătat acelaşi interes pentru lecturarea unei cărţi sau ascultarea unor indicaţii (Krugman, 1970, Russel, 1975).

 

 

 

_____________________________________________________________________________________________

Deja nu mă mai intreb de ce acei care stau prea mult pe chat, gen Yahoo! Messenger se exprimă foarte uşor într-o fereastră şi delor într-o situaţie reală, sau de ce acei care folosesc excesiv televizorul, această gumă de mestecat pentru creier, au dificultăţi în exprimare, dau dovadă de lene în gîndire şi nu le mai plac cărţile. Pentru că nu sînt obişnuiţi cu aceste activităţi obişnuite pentru umanitatea de pînă la secolul Messenger, pentru că sînt obişnuţi ca să fie serviţi şi cred că totul din lumea aceasta există într-o cutie cu circuite şi se văd pe un ecran pixelat, iar literele cărţilor au fost înlocuite fie de literele ferestrei de chat fie de imaginile de pe site-urile de filme. De fapt în această situaţie se găsesc majoritatea tinerilor atinşi de flagelul tehnologiei.

Probabil că cel mai mare rău al societăţii moderne este faptul că am interpretat şi înţeles greşit tehnologia; aceasta are ca scop facilitarea activităţilor noastre zilnice, uşurarea comunicării şi transmiterii de informaţii, nicidecum să creeze dependenţă şi imposibilitatea transmiterii acestora în realitatea cea reală.

Vinovaţi? Să nu-i căutăm, ci să vedem în fiecare dintre noi un vinovat care a atentat la un drept fundamental a umanităţii, anume cel de liberă exprimare. Încă avem acest drept, dar sîntem în imposibilitatea de a-l folosi pentru că tehnologia ne învaţă să ne exprimăm virtual, nu liber, în realitatea cea reală.