Dacă tot felul de dureri se abat în viaţa omului nostru, şi cum ai citit în artiolul precedent, putem vorbi de o „durere sfântă” care vin din tocmai mâna lui Dumnezeu, atunci află ca mai este un timp de durere care cu siguranţă nu mai este o unealtă în mâna Stăpânitorului.
Cred că deja ştii ca este vorba de ceea ce spune şi titlul: durerea păcatului. Dacă durerea despre care am tot scris până acum era o durere îngăduită pentru purificare, înnoire, schimbare, pocăinţă, durerea păcatului are o cu totul altă natură.
Odată ce păcatul s-a infiltrat în viaţa omului, acesta începe să roadă efectiv sufletul. În mod normal se simte durere. Totdeauna. Prin comparaţie cu durerea care vine din partea Creatorului, durerea păcatului nu mai dă nimic altceva decât moarte. Suferinţă fără rost. Moarte, pentru că aşa se plăteşte păcatul: cu viaţa.
Durerea este insuportabilă, durerea este una plină de urâciune, este ceva care te desparte de Mângâietor. Durerea păcatului este mai groaznică decât literele mele o pot descrie, deoarece aceasta aduce moartea… nu moartea trupului ci moartea sufletului. Şi asta e cel mai înspăimântător lucru: să-ţi moară sufletul, să ajungă să se chinuie, ştiind că nu mai este nicio scăpare.
Nu mai este scăpare după ce trupul moare, dar este totuşi scăpare cât timp mai eşti în viaţa pe acest pământ, şi această scăpare este în sângele Domnului Isus Hristos, prin jertfa Lui plină de dragoste şi învierea Lui grlorioasă prin care a învins moartea pentru totdeauna!
El a suferit şi a fost frânt pe cruce pentru a învinge pentru veşnicie durerea păcatului. Această durere a păcatului pe care orice om a resimţit-o sau încă o resimte cu putere. Durerea păcatului este singura durere de nedorit în viaţa unui om. Celelalte dureri care sunt trimise de Însuşi Dumnezeu, Regele regilor, au cu siguranţă un scop şi un motiv bine determinat, din moment ce vin de la o distanţă aşa de mare cum este Cerul!!
Înfrânge durerea păcatului prin jertfa Lui!
_____________________________________________________________________________________________________________
(sS)
Primul gând 
Suntem nişte fiinţe cu o gândire întru totul nebună…
Fiul lui Dumnezeu a părăsit totul- slavă, cinste, onoare, glorie- a fost umilit, batjocorit, scuipat şi crucificat de o mână de ţărână, a suportat durerea a milioane şi miliarde de păcate trecute, prezente şi viitoare…
Iar omul…omul pare a fi antrenat într-o cursă nebună de a păcătui şi de a atrage durere asupra sufletului său…de a atrage povară şi de a muri încet, încet pe altarul propriilor sale eforturi…
Ce rost au toate aceastea când El a plătit tot?
De ce ne încăpăţânăm să repetam zi de zi, clipă de clipă, sacrificiul?
…ma infior la gandul de a fi pierdut…